Numărul minim de note la o disciplină trebuie modificat, pentru a nu forța metodele de evaluare în mod inutil, dacă semestrul I se micșorează – Consiliul Național al Elevilor

15.661 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Consiliul Național al Elevilor cere ca, dacă semestrul I va fi micșorat cu două săptămâni, iar orele se vor recupera în semestrul al II-lea, Ministerul Educației să adopte o derogare de la dispoziția referitoare la numărul minim de note la o disciplină, pentru a nu aduce elevii și profesorii în ipostaza de a forța metodele de evaluare în mod inutil, având în vedere că nu vor fi fost parcurse toate conținuturile curriculare, se arată într-un comunicat de presă al reprezentanților elevilor.

De asemenea, CNE solicită Ministerului Educației să convoace de urgență o ședință cu partenerii de dialog social, astfel încât să se poată stabili modificările survenite ca rezultat al impunerii unei vacanțe de două săptămâni. De asemenea, ei mai solicită ca, în orice fel de ipoteză de lucru, să se aibă în vedere menținerea calendarelor examenelor naționale în forma actuală.

„Este vital ca decidenții să nu se ascundă sub pretextul vacanței forțate, ci să se folosească de această perioadă pentru a finaliza achiziția de teste non-invazive și pentru a stabili un set de norme foarte clare după care să funcționeze școlile. Nu trebuie să devină o obișnuință să facem loc unor măsuri de compromis doar pentru că nu suntem niciodată pregătiți de situații iminente care nu întârzie să apară. A trecut vremea în care trebuia adaptată situația din teritoriu la infrastructura existentă – de acum, trebuie să se întâmple exact invers, așa cum e firesc”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Mai jos, comunicatul CNE:

„În cursul zilei de miercuri, Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat faptul că toți elevii din România vor avea o vacanță timp de două săptămâni, începând din data de 25 octombrie.

În acest sens, este evident că autoritățile trebuie să clarifice modul în care va fi modificat anul școlar în curs, dar și să prezinte de urgență situația infrastructurii din unitățile de învățământ (dotarea cu teste non-invazive), precum și alte eventuale măsuri complementare care pot suferi modificări, incluzând calendarul susținerii examenelor naționale.

Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației să convoace de urgență o ședință cu partenerii de dialog social, astfel încât să se poată stabili modificările survenite ca rezultat al impunerii unei vacanțe de două săptămâni. De asemenea, solicităm ca, în orice fel de ipoteză de lucru, să se aibă în vedere menținerea calendarelor examenelor naționale în forma cunoscută în prezent, precum și a datei de finalizare a cursurilor în anul școlar 2021-2022.

În același timp, dacă semestrul I va fi micșorat cu două săptămâni, iar orele se vor recupera în semestrul al II-lea, Ministerul Educației trebuie să adopte o derogare de la dispoziția referitoare la numărul minim de note la o disciplină, pentru a nu aduce elevii și profesorii în ipostaza de a forța metodele de evaluare în mod inutil, având în vedere că nu vor fi fost parcurse toate conținuturile curriculare.

Pe de altă parte, solicităm în mod ferm ca, după cele două săptămâni de vacanță, autoritățile să asigure un cadru legal unitar și predictibil pentru funcționarea școlilor, precum și să asigure testarea non-invazivă a elevilor și a personalului din învățământ de cel puțin două ori pe săptămână, fără să mai tergiverseze în mod vădit procedura de licitație și de achiziție. Nu ne putem asuma ca, după o astfel de măsură de compromis, școlile să fie în continuare nepregătite pentru desfășurarea actului educațional față în față.

Totodată, ne manifestăm dezacordul cu privire la o prelungire a acestei vacanțe de două săptămâni sau cu o trecere unitară, la nivel național, în scenariul online, având în vedere faptul că pierderile generate de astfel de măsuri vor fi imense, imposibil de recuperat pe parcursul acestui an școlar.”

Citește și:
Pentru ca elevii să poată reveni fizic la școală după cele 2 săptămâni de vacanță, ar trebui să fie mai mic numărul de infectări / Recuperarea se va face prin modificarea structurii anului, se pot folosi vacanța de iarnă și săptămâna Școala altfel – Sorin Cîmpeanu
VIDEO Vacanța de două săptămâni începe pe 23 octombrie, anunță ministrul Educației: Vom avea consultări pe modificarea structurii anului școlar, astfel încât perioada de cursuri să nu fie diminuată / Mai mult de două săptămâni nu vor putea fi compensate


3 comments
  1. Cum ar fi să se modifice Legea Educației și să se înlocuiască la „numărul minim de note necesar pentru încheierea mediei trebuie să fie egal cu numărul de ore pe săptămână” cu „numărul minim de note necesar pentru încheierea mediei este de două note exclusiv teza acolo unde este cazul”?
    La 5 ore pe săptămână una e să dai 5 note și teza în 14 săptămâni și alta în 21 de săptămâni…

  2. Sigur, fix după două săptămâni, covidache pleacă și școlile încep fizic. Iar teste covid vor la fel de multe ca și măștile invizibile de azi. Cine spune așa e rupt de realitate. Se poate încheia media și cu doua note.

  3. Probabil dispare iar si teza si pe buna dreptate intr un semestru scurtat. Nu e mare tragedie. Se poate incheia media si cu 2-3 note in functie de disciplina. Nu e nimeni absurd sa ceara teza si 5 note la gimnaziu la matematica spre exemplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada județeană de limba română 2024 – subiecte și bareme. Textele suport, alese din autori contemporani, printre care Ioana Pârvulescu, Lavinia Braniște, Veronica Niculescu, Mircea Cărtărescu / Rezultatele inițiale au fost publicate de mai multe centre de concurs

Elevii de gimnaziu și liceu au susținut sâmbătă în prima parte a zilei etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română (OLLR), potrivit calendarului competițiilor școlare 2024 și informațiilor…
Vezi articolul

Percheziții la Universitatea Titu Maiorescu din București/ Polițiștii anchetează vânzarea ilegală a unor apartamente din căminele instituției de învățământ/ Se ridică documente și de la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 și OCPI (surse)

14 mandate de percheziție domiciliară sunt puse în aplicare miercuri dimineață de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice la o unitate de învățământ superior privat, la sediile/punctele de lucru…
Vezi articolul

VIDEO „Școli virtuale, exclusiv online”, în care „să fie angajați profesori cât se poate de reali”, pentru copiii aflați în situații speciale, spune Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației. Propunerea ar fi venit de la părinți – „ne-au dat o idee excepțională”

A înființa „școli virtuale, exclusiv online, pentru copiii aflați în situații speciale” este „o idee excepțională” de la asociațiile de părinți, spune secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion.…
Vezi articolul

DOCUMENT Reprezentanții elevilor și părinților au solicitat Curții de Conturi explicații după ce instituția ar fi invocat în fața autorităților locale probleme legale pentru decontarea integrală a transportului elevilor

Părinții și elevii au trimis Curții de Conturi o solicitare să spună cum se poate deconta transportul pentru elevi, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Mai exact, în prezent, banii…
Vezi articolul