O echipă de la ASE propune o semi-mască imprimabilă 3D pentru protecție împotriva noului coronavirus

257 de vizualizări
Semi-masca imprimabila 3D / Sursa: ASE
O echipă de cadre didactice de la Academia de Studii Economice din București a elaborat și depus la Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare documentația tehnică necesară pentru avizare pentru un echipament medical printat 3D, util în lupta împotriva Covid 19, potrivit unui comunicat al instituției. Este vorba despre o semi-mască ce permite utilizarea altor echipamente de protecție complementare. Echipamentul a fost elaborat sub coordonarea prof. univ. dr. Răzvan Bologa, Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică.

Avizarea este necesară pentru omologarea producerii acestui echipament de protecție respiratorie, realizat în tehnologia 3D, spre a fi distribuit în spitalele românești. După avizare, cei care dispun de imprimante 3D vor putea să imprime un model de semi-mască realizat în conformitate cu cerințele legale din România, arată comunicatul. Potrivit acestuia, fișierele STL vor fi puse gratuit la dispoziția celor interesați pe site-ul dmci.ase.ro, Direcția Managementul Cercetării și Inovării din ASE, împreună cu întreaga procedură de fabricație.

Despre produs, potrivit realizatorilor:

  • Semi-masca nu conține interfețe de interconectare cu alte echipamente, însă prin forma sa adaptată fizionomiei feței permite utilizarea altor echipamente de protecție complementare, precum vizierele, antifoanele sau măștile complete.
  • Performanța produsului se bazează, în primul rând, pe capacitatea acestuia de a izola complet gura și nasul purtătorului. În acest sens, cochilia este tipărită dintr-o singură bucată de material, fără lipituri chimice, găuri de fixare comunicante sau prinderi mecanice. Demontarea produsului în vederea curățării și sterilizării presupune detașarea capacului incintei elementului filtrant prin simplă tragere.
  • Produsul este reutilizabil, integritatea sa nefiind afectată de purtări și sterilizări repetate.
    Proiectarea conceptuală a produsului a avut la bază recomandările Uniunii Europene cu privire la producția de echipamente medicale de protecție prin intermediul imprimantelor 3D aditive.
  • Semi-masca este realizată în totalitate din filament PETG prin tipărire 3D aditivă. Materialul este aprobat pentru folosire în industria alimentară, prin urmare purtătorul acestei măști nu va fi expus inhalării de substanțe dăunătoare, chiar și în urma unor sterilizări repetate.
  • Specificațiile PETG asigură integritatea produsului până la temperaturi de 190 de grade Celsius fără deformări semnificative, de asemenea nu există limitări cu privire la temperaturile minime, materialul fiind rezistent la îngheț.

Echipa implicată în realizarea documentației este formată din următoarele cadre didactice universitare: Bologa Răzvan, Tatu Cristian, Nică Ionuț, Moise Daniel, Nișioiu Codrin, Gogu Emilia, Dumitru Mădălina, Drăghici Alina, Băncescu Mioara, Mușetescu Radu Cristian și Orzan Mihai.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum îți gestionezi emoțiile la examenul de clasa a VIII-a și ce pot face părinții, în ultima săptămână dinaintea Evaluării Naționale. Psihologii Laura Visu-Petra, Andrei Miu și Lavinia Damian: La fel se simt și campionii înainte de o cursă pe care o vor câștiga

Elevii “să se bucure dacă au emoții înainte de examen pentru că acestea, inclusiv cele negative cum e anxietatea, reflectă faptul că creierul și corpul lor sunt pregătite pentru acțiune”.…
Vezi articolul

Scriitoarea Ioana Nicolaie, profesor de Limba română, despre predarea online: „Un profesor trebuie să fie un fel de magician în contextul acesta, să găsească o cale să transmită informația virtual, să inventeze un alt mod de a preda”

Mutarea orelor din sala de clasă, în online a fost cea mai abruptă măsură luată în ultimii ani în sistemele de învățământ din toată lumea, cu atât mai mult în…
Vezi articolul