O elevă de 6 ani din județul Galați a sărit pe geam de la etajul unu al școlii, după ce a fost închisă în clasă, din greșeală, de învățătoare

6.791 de vizualizări
Foto: © 2mmedia2011 | Dreamstime.com
O elevă de 6 ani, de la clasa pregătitoare a Şcolii Gimnaziale „Elena Doamna” din Tecuci, a sărit pe geam de la etajul unu al instituţiei de învăţământ, după ce, din neatenţie, a fost închisă în clasă de învățătoare, informează, vineri, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, incidentul a avut loc joi, la ora 11:45, la finalul orelor, în momentul în care învăţătoarea a scos copiii din clasă pentru a-i conduce la poartă, acolo unde erau aşteptaţi de părinţi.

„Din cele relatate de doamna directoare, la finalul orelor, doamna (învăţătoarea – n.r.) a scos toţi elevii pe hol, un elev i-a atras atenţia, moment în care eleva s-a dus din nou în clasă, fără să fie observată. Doamna a încuiat uşa şi nu a văzut că eleva a rămas în clasă. Copilul probabil s-a speriat, s-a panicat şi a sărit pe geam. În acel moment o altă doamnă învăţătoare ieşea din şcoală şi a prins fetiţa, aceasta lovindu-se uşor la picior”, a explicat şefa IŞJ Galaţi, Gina Brânzan.

Părinţii au dus fetiţa la Spitalul de Pediatrie din Galaţi pentru investigaţii, unde s-a constatat că are o mică leziune la genunchi, nefiind internată.

Directorul Şcolii „Elena Doamna”, Adriana Lefter, a spus că fata s-a panicat și nu a știut cum să gestionee situația: „Fetiţa nu a ştiut cum să gestioneze momentul, s-a panicat şi a sărit pe geam. Doamna învăţătoare este un cadru didactic model. Este foarte afectată de cele întâmplate”, a precizat directorul Şcolii „Elena Doamna”.

Inspectoratul Şcolar a trimis o echipă de control la unitatea de învăţământ.

Foto: © 2mmedia2011 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scumpirea cărților doar va accentua scăderea consumului cultural și va contribui direct la amplificarea analfabetismului funcțional – mesajul Asociației Editorilor din România către președintele Nicușor Dan și premierul desemnat Ilie Bolojan

„Scumpirea cărților nu este soluția deficitului, doar va accentua scăderea consumului cultural și va contribui direct la amplificarea analfabetismului funcțional”, semnalează Asociația Editorilor din România, într-o scrisoare către președintele Nicușor…
Vezi articolul

Kitul educațional care i-a făcut pe 90% dintre părinții care l-au primit să se joace mai mult cu copiii lor și care le-a dezvoltat celor mici abilitățile cognitive și creative / Rezultatele unuia dintre cele mai ample studii realizate vreodată în educația timpurie din România: 45% dintre părinți invocă lipsa banilor, ca motiv pentru care nu își trimit copiii la grădiniță, iar 37% spun că discută lunar sau mai rar cu copiii lor

La începutul anului școlar trecut, în septembrie 2022, în peste 700 de comunități defavorizate din 40 de județe a început derularea proiectului „Start în educație“. Timp de un an școlar,…
Vezi articolul

Măsurile impuse de Guvern prin care se limitează accesul studenților la transportul feroviar să fie ridicate, cere Alianța Națională a Organizațiilor Studenților din România

Ridicarea măsurilor impuse de Guvern prin ordonanța trenuleț este în continuare soluția, spune președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studenților din România (ANOSR), Sergiu Covaci, într-o declarație pentru Edupedu.ro. Declarația sa…
Vezi articolul

Posibilitatea de a renunța unilateral la titlul de doctor și înlăturarea răspunderii pentru plagiate după 3 ani, forme de amnistiere a plagiatorilor în proiectul Legii învățământului superior propus de Cîmpeanu, nu mai apar în versiunea Ligia Deca

Posibilitatea dată plagiatorilor de a renunța unilateral la titlul de doctor, promovată în proiectul de Lege a învățământului superior pus în consultare publică, în vară, de fostul ministru Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul