O fată de clasa a XII-a mi-a zis: Se dau bani pentru fetele care rămân însărcinate și că i se pare că bursele acestea încurajează fenomenul. Mi-a dat de gândit, a spus directorul CJRAE Dolj / Bogdan Cristescu, Ministerul Educației: E un succes că 60 de mame minore din județ au revenit la școală

57.275 de vizualizări
Foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com
Mariana Pădureanu, director CJRAE Dolj, a povestit că recent, o fată de clasa a XII-a i-a spus: “Știu că se dau bani pentru fetele care rămân însărcinate. Mie mi se pare că în felul acesta îl încurajăm (n. red fenomenul)”, ar fi spus fata. “Mi-a dat de gândit. Poate ne dă tuturor de gândit”, a precizat directoarea CJRAE Dolj. La rândul său secretarul de stat în Ministerul Educației, Bogdan Cristescu spune că trebuie schimbată perspectiva: “E un succes că 60 de mame tinere din Dolj iau această bursă și au revenit la școală”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei dezbateri a programului național Pactul pentru Tineri, desfășurate la Craiova, miercuri, 9 februarie.
  • Bursa pentru mame minore a fost introdusă anul acesta școlar 2023-2024 prin noua lege a Educației, și este în valoare de 700 de lei/lună pentru “susținera participării la educație, a prevenirii abandonului și a nereușitei școlare”.

Directoarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Dolj, Mariana Pădureanu, a povestit o situație în care o elevă de clasa a XII-a i-a spus că știe despre mamele minore că primesc burse și că i se pare că astfel ar putea fi încurajat fenomenul.

În cadrul dezbaterii programului național Pactul pentru Tineri, desfășurată la Craiova, șefa CJRAE Dolj a spus:

“Miercuri, am organizat cea mai mare activitate de consiliere în care toți profesorii consilieri școlari și logopezi, la ora 11:00 au intrat la o clasă sau au strâns copiii într-un amfiteatru și au ținut o activitate. Am făcut și eu lucrul acesta și l-am prezentat un material: Tentații în adolescență, o perioadă în care tânărul este în căutare de sine. Erau enumerate 10 cele mai importante pe care le-am considerat eu și când am ajuns la începerea vieții sexuale și mame minore, o fată erau clasa XII-a, îmi zice: <Da, doamnă, știm și se dau și bani pentru cele care rămân însărcinate. Mie mi se pare că în felul ăsta îl încurajăm>… și mi-a dat de gândit. Poate ne dă tuturor de gândit“, a spus directorul CJRAE Dolj, Mariana Pădurean.

La rândul său, prezent și el la dezbatere, secretarul de stat în Ministerul Educației, Bogdan Cristescu spune că vede lucrurile din altă perspectivă. Aceea că mamele minore care primesc această burse, sunt încurajate să revină la studii.

“În ianuarie in România erau 857 de aceste burse, 60 dintre ele sunt in judetul Dolj, asta înseamă că ați reușit să convingeți niște fete să vină la școală, să paiticpesi sa rmana acolo si să continue educația. E un succes. Dacă cineva se uită cu mai puțină bunăvoință ar spune: Sunt atâtea mame minore în Dolj! Nu, sunt atâtea mame pe care dumneavoastră le-ați adus la școală. Pe locul trei în România”, a spus Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației.

De precizat, în noiembrie 2023 erau 34 de burse acordate mamelor minore, potrivit unui răspuns trimis de ISJ Dolj în 3 noiembrie 2023, la solicitarea Edupedu.ro.

Despre bursele pentru mame minore

Bursa pentru mame minore a fost introdusă anul acesta școlar 2023-2024 prin noua lege a Educației, și este în valoare de 700 de lei/lună pentru “susținera participării la educație, a prevenirii abandonului și a nereușitei școlare”.

Art 16 – (7)Bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse, în condițiile prezentei metodologii.

Art. 15 – (1) Bursa pentru mamele minore reprezintă o formă de sprijin a mamelor minore în vederea susținerii participării la educație, a prevenirii abandonului și a nereușitei școlare.

(2) Cuantumul minim al bursei pentru mamele minore este 700 lei/lună.

(3) Bursa se acordă elevelor din învățământul preuniversitar de stat, reintegrate într-o unitate de învățământ, care frecventează cursurile de zi și au copil/copii propriu/proprii în întreținere.

(4) În sensul prezentei metodologii, termenul „reintegrare“ se referă la reluarea cursurilor de către elevă după naștere, cu condiția menținerii statutului de minor.

(5) În vederea acordării bursei pentru mamele minore, părinții/reprezentanții legali depun la unitatea de învățământ următoarele documente:

a) cerere a părintelui/reprezentantului legal;

b) certificat de naștere pentru copilul/copiii aflat/aflați în întreținerea mamei minore.

(6) Bursa pentru mame minore se acordă în perioada cursurilor școlare, inclusiv în timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale, a examenului național de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și în perioada pregătirii practice.

(7) Bursierele care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă.

(8) Decizia de retragere a bursei pentru mamele minore în situațiile prevăzute la alin. (7) se aplică de către director, la propunerea Comisiei de management al burselor.

Informații de context

În octombrie 2023, erau 731 de burse pentru mame minore acordate, potrivit datelor Ministerului Educației.

8 din 10 mame și gravide sub 18 ani, care au participant la un sondaj Salvați Copiii România, nu merg la școală, iar patru din 10 gravide și mame minore nu accesează alte servicii medicale, cu excepția medicinii de familie, pe durata sarcinii, potrivit unei analize realizate de organizație.

În 2020, țara noastră ocupa primul loc în Uniunea Europeană la numărul de fete minore care au născut: aproape 45% dintre fetele din UE care au născut înainte de a împlini vârsta de 15 ani sunt din România, potrivit datelor definitive Eurostat, citate de Salvați Copiii.

Unde sunt cele mai multe mame minore, în funcție de județ (2020):
  • Mureș (63 de mame cu vârsta sub 15 ani)
  • Bihor (52) și Dolj (52)
  • Brașov (40)
  • Argeș (29)
  • Sibiu (28)
  • Bacău (26)
  • Constanța (24)
  • Satu Mare (23) 
  • Dâmbovița (22 de fete sub 15 ani au devenit mame în 2020). 

În această lună, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că România ar evolua din punct de vedere al indicatorilor stării de sănătate dacă s-ar introduce disciplina “Educaţie pentru sănătate” în şcoli.

În martie 2023, Rafila spunea că disciplina ”Educație pentru sănătate” trebuie să fie predată obligatoriu în școli, cu un conținut adecvat vârstei: „Până nu o să introducem ca disciplină obligatorie Educaţia pentru sănătate în şcoli nu o să progresăm în foarte multe domenii, inclusiv în cel al sarcinilor nedorite.”

În iunie 2022, Edupedu.ro a scris că „Educația pentru sănătate” poate fi predată din clasa a VIII-a cu acordul părinților.

Modulele de educație pentru sănătate, financiară, de mediu, rutieră, juridică sau antreprenorială devin „teme” obligatorii în planurile-cadru și programa școlară, conform Legii învățământului preuniversitar.

Foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Burse de cel puțin 700 de lei pe lună pentru mamele minore – proiect. Se pot cumula cu toate tipurile de burse
Aproape 45% dintre fetele care au devenit mame sub vârsta de 15 ani în 2020 în statele UE provin din România, arată datele Eurostat / Caravana Salvați Copiii aduce medici în zonele rurale din 3 județe, iar tinerele primesc analize medicale gratuite și consiliere

22 comments
  1. Normal ca incurajeaza! Problema e ca se dau bani aiurea pentru aceleasi lucruri. Bursa sociala pentru intarziere mintala, CES tot pentru intarziere mintala si bursa de merit fiindca se afla intre primii 30 % (cu medie mica) desi nu prea frecventeaza scoala. ! Aceste Certificate CES se dau pe banda rulanta si nu sunt putini bani. Clase intregi cu elevi cu certificate CES… Cum poti fi si intarziat mintal si primul din clasa?

      1. Hai mai du-te mă unde-a’nțărcat bălaia, la clasă nu intră nimeni – nici măcar suplinitori – care n-a luat măcar 5 la concurs. Vorbești și tu ca să te afli în treabă, dacă te-ar pune în fața unor subiecte (nu de titularizare, de evaluare națională, ca la simulare) ai începe să plângi. Sictir, idio**lor.

  2. Mda…oare ce părere aveți despre o minoră ce plătește băieți pt raporturi s….. (cu diferență legală de vârstă pentru a nu fi corupere sau viol)? Numai naivitate, lipsă de educație nu există acolo. Vă cruciți la ce cazuri există astăzi…și DA, unii chiar văd bursele de 700 lei ca pe o încurajare, mai ales în mediile cu venituri extrem de mici. De fapt toată legislație burselor din 2023 este una electorală…în 2025 “nu vor mai exista fonduri”!

  3. Mai de actualitate ar fi ce se aude despre olimpiada de matematica de azi de la clasa a sasea unde s-au gresit subiectele si comisia a venit pe shestake dupa vreo ora sa inlocuiasca pagina cu subiecte.

      1. Salutare,in legătură cu acest subiect, părerea mea personala este una negativă.Nu am înțeles dece o mama “minoră”ia o bursă mai mare decât a unui olimpic fie pe județ/țară.Mi-se pare o bătaie de joc atât pentru elevii care au burse de merit cât și pentru elevi cu burse de performante.Prin acest lucru promovați noile generații sa facă “copii” și să fie și plătiți în același timp și cei care încearcă să fie foarte bun la învățătură este dat la o parte.

  4. ce contează să faci școala in Ro că tot un amarat de angajat vei deveni și viitorul e sumbru școală te modelează după cum vor elitele ce va oferă societatea asta care a fost împărțită în 2 categorii bogății și săracii bogății întotdeauna a exploatat săracii un sărac indiferent câtă școala are tot iobag va rămâne este trist că în loc să încercăm să găsim soluții sa ne salvăm planeta și să oferim toți șanse la un viitor bun indiferent cate clase are noi repetam același ciclu sa te scoli sa te duci la scoala sa te chinui sa termini 12 clase apoi boom te trezești după atâția ani irosiți din viața te trezești tot iobag

  5. ce înțelegem noi de aici:
    dacă ” ramai” iți dă bani daca nu -nu.
    olimpicii naționali și fetili grabitili , “primește” 💰 la fel , nu contează.
    întrebare pt duamna deca
    Dacă o olimpica națională face overwork și rămâne însărcinată , primește DUBLU ?
    așa i că , cazul asta v a scăpat din algoritmul vostru de k… ?

  6. Absolut, pai daca cei cu medii mediocre au burse de ce n-or avea si fetele astea care raman insarcinate, macar fac un serviciu patriei, cresc natalitatea, si asta ar trebui incurajata. Cei mai multi vin la scoala pentru bursa si note mari, nu ca sa invete ceva, nu-i intereseaza decat telefoanele mobile si retele sociale. Profesorii nu mai reprezinta demult ceva de urmat si ceva de ascultat, au alti idoli pe insta sau facebook, influcenceri d-astia.

  7. Hai sa nu exageram. Nici macar nu e vorba de o RECOMPENSARE, este in mod evident un ajutor oferit unor cazuri extreme (de saracie, de incultura). Este absurd sa spui ca INCURAJEAZA, de parca se apuca cineva sa faca copii la 13 ani pentru bursa. Cei care declara asa ceva traiesc intr-o bula si nu se prind ca cele ce raman insarcinate la asemenea varste nu au, in realitate, nicio educatie (de niciun fel, si in niciun caz sexuala, unele nu au habar cum vin pe lume copiii si ca exista mijloace contraceptive!). Bine ca se ia cuvantul impotriva acestor persoane la conferinte si dezbateri intre oameni care nu au vazut in viata lor o copila de 13 ani, insarcinata. Cam ca Piedone cand a mers la centrul ala.

    1. Copilă?Nu ai tu școală vieți cât are “copila”.Te face din mers.Mediul din care vin le modelează asa bine caracterul ca numai copile nu sunt.Nu sunt victime,sunt persoane învățate sa trăiască bine fără sa muncească ,asta înseamnă că atrage lipitorile.Drept dovada este faptul ca familiile “copileleor” nu au loc de munca,nu se angajează,nu plătesc taxe si impozite din care se trag bani la greu pentru asistați .Ei fac învârteli, sunt si primii cu șpaguța pe la institutiile statului finantate din banii fraierilor care muncesc cu contract si platesc taxe si impozite,își fac afaceri,orice sa iasă ban mult,ușor și fără muncă. Muncă e câh!Pentru ei acum e raiul pe pământ.

    2. Și, prin acest ajutor bănesc ce se urmărește? Care e scopului? Știți că “grupul țintă” vine la școală DOAR pentru acești bani? Sau vă bateți cu pumnul în piept, însă nici voi nu știți de ce? Copilele acestea din ce fel de familii provin? Mno, să ghicesc… Nu credeți că sunt bani aruncați pe fereastră? Nu credeți că faceți mai mult rău decât bine? Răspunsul e clar: nu, nu credeți. V-ați aliniat la niște ordine tâmpite venite “de sus”, ați făcut “ca să faceți”, fără să aveți în vedere nimic coerent. Ce explicați celorlalți elevi care nu primesc bani?

  8. Este o măsură politicianista legata de apropiatele alegeri, care aduce voturi pentru PSD și PNL din partea unui electorat de regulă dintr-o anumită etnie și care incurajeaza nemunca. Așa-zisele eleve nu vor învăța nimic, cum nu au învățat nimic nici până au ramas gravide și nici nu se vor duce la muncă după absolvirea liceului, evident fără promovarea bacalaureatului.

    1. Avem fetițe la a VI-a care trimit non-stop mesaje băieților din clase mai mari (și invers). Am ajuns să îi amenințăm și pe unii și pe ceilalți că aducem poliția să le confiște telefoanele pentru a verifica dacă își trimit nuduri, așa cum ne spun tot ei, când se ceartă. Toți cei implicați au sub 15 ani. Părinții spun că sunt glume de copii. Cred că vom avea de plătit câteva burse pentru mame minore înainte ca fetele să termine gimnaziul, nu mai au răbdare măcar până ajung în liceu…

      1. Cat timp sunt toti sub 18 ani si nu e o diferenta mai mare de 6 ani intre ei, fapta cu confiscatul telefoanelor e ILEGALA! Singurul pe care il pot confisca e salariul tau nemeritat! Si asta prin AMENDA! Apelul nejustificat la 112 se sanctioneaza! Nu reprezinta un pericol, o urgenta! Rolul tau e altul, tuto!

        1. Nene, scuză-mă, ești prost. E vorba de transmiterea de pornografie infantilă prin mijloace electronice, care, ce să vezi, e ilegală. Așa că bagă limba-n gură și nu mai saliva după fetițe. Și știi de unde știu? Pentru că am avut un caz în școală, unde niște deștepți de la a 8a au filmat pe alți doi deștepți de la a 5a făcând sex. Toată lumea a dat cu subsemnatul la poliție (culmea, au fost confiscate la greu telefoane, de la toți cei care distribuiseră filmulețul), unul din cei de a 8-a e și acum chemat periodic la poliție. Trăiește tu acolo în cortul tău din pădure, că în lumea reală legile s-au schimbat.

          Altfel, ca să comunic la nivelul tău de inteligență (subteran), sictir, amice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai anunță o analiză proprie după reținerea profesorului suspectat de luare de mită. UBB: Dacă acuzațiile vor fi confirmate judiciar, soluția va fi excluderea din mediul academic

Universitatea Babeș-Bolyai “a demarat deja o analiză proprie pentru a proteja comunitatea academică și studenții pe parcursul demersului judiciar și va urmări cu atenție concluziile acestui demers”, anunță instituția într-o…
Vezi articolul

OFICIAL Creditele profesionale transferabile pentru profesori sunt validate de Consiliul de Administrație al școlii. Dispare responsabilul cu dezvoltarea resursei umane. Dosarul cu adeverințe poate fi depus până pe 15 noiembrie

Creditele profesionale transferabile pentru profesori sunt validate de Consiliul de Administrație al școlii, după evaluarea dosarului de către comisia de credite. Aceasta este una dintre modificările pe care le aduce…
Vezi articolul