O galaxie alimentată de o gaură neagră care crește încontinuu, confirmată de astronomi drept cel mai strălucitor obiect cosmic din Universul cunoscut – studiu

403 vizualizări
Foto: anu.edu.au
O galaxie alimentată de gaura neagră cu cea mai rapidă creştere înregistrată vreodată este cel mai strălucitor obiect cosmic din Universul cunoscut, a constatat un studiu la care au colaborat mai multe echipe de cercetători, informează Xinhua, potrivit Agerpres.

O echipă condusă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Naţională din Australia (ANU) a detaliat descoperirea din 2022 a acelei găuri negre, care devorează echivalentul unui Soare în fiecare zi, precum şi descoperirea ulterioară a faptului că galaxia pe care o alimentează este cel mai strălucitor obiect din Universul cunoscut.

Gaura neagră, care a fost detectată pentru prima dată în 2022, există într-un quasar – nucleul unei galaxii îndepărtate alimentat de o gaură neagră supermasivă care atrage material cosmic – şi are o masă de aproximativ 17 miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Studiul publicat luni a confirmat că acesta este cel mai strălucitor obiect cunoscut din Univers, potrivit Agerpres.

Cercetătorii au declarat că a fost o surpriză pentru ei faptul că gaura neagră a rămas nedetectată atât de mult timp.

“Rata sa incredibilă de creştere înseamnă, de asemenea, o eliberare uriaşă de lumină şi de căldură”, a declarat Christian Wolf, autorul principal al studiului şi cercetător la ANU, într-un comunicat de presă.

“Aşadar, acesta este, de asemenea, cel mai luminos obiect cunoscut din Univers. Este de 200 de trilioane de ori mai strălucitor decât Soarele nostru”, a adăugat el.

Lumina provenită de la acea gaură neagră a călătorit 12 miliarde de ani-lumină pentru a ajunge pe Pământ.

Cercetătorii au descoperit că discul de acreţie din jurul găurii negre are un diametru de 7 ani-lumină – fiind cu 50% mai mare decât distanţa dintre sistemul nostru solar şi cea mai apropiată stea din galaxia noastră (Calea Lactee), conform sursei citate.

Christian Wolf a descris discul ca fiind un model de păstrare a materialului cosmic ce aşteaptă să fie devorat de gaura neagră, unde temperaturile depăşesc 10.000 de grade Celsius.

Acest studiu a fost realizat în colaborare cu Universitatea din Melbourne, European Southern Observatory şi Universitatea Sorbona din Franţa.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Crăciunul în cancelarie și importanța înțelegerii dintre profesori într-o școală: la liceul din Sinaia, personalul școlar face schimb de mici cadouri în fiecare zi până la vacanță

În fiecare an, de sărbători, profesorii și personalul administrativ din Colegiul “Mihail Cantacuzino” Sinaia fac zilnic un schimb de mici cadouri, în luna decembrie. Toți sunt “îngerași”, unii pentru ceilalți,…
Vezi articolul

„Săptămâna viitoare punem în dezbatere metodologia de concurs pentru funcțiile de inspectori școlari generali și adjuncți. Vor fi examene supravegheate audio-video”, replica ministrului Educației pentru sindicaliștii care acuză numiri politice

„În foarte scurt timp, probabil săptămâna viitoare, vom pune în dezbatere publică metodologiile de concurs” pentru funcțiile de inspector școlar general și inspector școlar general adjunct, a anunțat ministrul Educației…
Vezi articolul