O instanță din Cluj-Napoca a decis, în cazul unui copil cu tată român și mamă de etnie maghiară, ca acesta să învețe la o clasă cu predare în limba română / Decizia nu e definitivă

1.627 de vizualizări
Transport gratuit pentru elevi
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
O instanță din Cluj Napoca a decis, în cazul unui copil care are tatăl român și mama de etnie maghiară, că acesta trebuie să fie înscris la o școală cu predare în limba română, scrie publicația Kronicaonline.ro. Instanța a respins astfel cererea mamei, care dorea ca fiul ei să învețe într-o clasă cu predare în limba maghiară. Copilul a urmat până acum grădinița în limba română. Decizia poate fi atacată cu recurs.

Decizia instanței din Cluj-Napoca obligă părinții să înscrie copilul la o clasă pregătitoare cu predare în limba română de la Școala Gimnazială Nicolae Iorga.

„Copilul trebuie să învețe în limba română pentru că trăiește în România, iar limba oficială este limba română. În plus, astfel va avea o șansă mai mare să se integreze în comunitate și societate”, scrie în motivația instanței din Cluj-Napoca, ce a decis să respingă cererea mamei de etnie maghiară, care a cerut ca fiul ei, să învețe într-o clasă cu predare în limba maghiară.

Tatăl copilului vrea ca acesta să învețe în limba română la școală, mai ales pentru că a urmat și o grădiniță în limba română (n. red și în această privință a decis o instanță de judecată).

„Decizia instanței de acum îi va permite copilului să își aleagă o universitate și o profesie, și nu va fi limitat să lucreze în Ungaria sau să studieze acolo”, spune tatăl copilului într-o declarație pentru publicația Kronicaonline.ro. El spune că, oricum, „copilul petrece mult timp cu bunicii din partea mamei, comunicând în limba maghiară și există riscul să nu se poată înțelege cu bunicii paternali sau să nu înțeleagă la școală”.

Mama copilului, jurist de meserie, a declarat pentru aceeași publicație în urmă cu 3 ani, când era în derulare procesul legat de grădinița la care să meargă copilul, că ea a învățat la școală în limba maghiară, dar a terminat o facultate în limba română, conform sursei citate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reguli noi pentru promovarea în Universități: Pentru funcția de profesor universitar, candidații trebuie să dețină atestatul de abilitare / La fiecare urcare în funcție va trebui un nou certificat și aviz medical, certificat de integritate și cazier judiciar

Pentru înscrierea la examenul de promovare în funcţia de profesor universitar este necesară deținerea atestatului de abilitare, conform Metodologiei-cadru privind organizarea şi desfășurarea examenului de promovare în cariera didactică, în…
Vezi articolul

OFICIAL Echivalarea unei diplome de studii emisă în alt stat: Dacă există suspiciuni că actele depuse la dosar nu ar fi autentice, se suspendă procedura de echivalare a diplomei pe perioada verificărilor

Procedura de echivalare a unei diplome de studii emisă în străinătate care prezintă suspiciuni privind autenticitatea va fi suspendată până la finalizarea cercetărilor, prevede ordinul de ministru nr. 4620 privind…
Vezi articolul

Apel către autorități: Personalul medical din școli, trimis “în prima linie de prevenire și combatere” a epidemiei Covid-19, trebuie să primească instruire și echipamente de protecție – Comisia de Medicină Școlară

Personalul medical din cabinetele medicale și stomatologice din școli și universități, detajat de autorități la direcțiile de sănătate publică prin ordinul direct al primului ministru, este în prima linie de…
Vezi articolul