UPDATE O profesoară din Constanța a fost reclamată că şi-ar fi însuşit bani de la elevi pentru o tabără şcolară care nu s-a organizat / Cadrul didactic poate fi sancţionat de Arhiepiscopia Tomisului prin retragerea acordului de a preda Religia

1.661 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Zwolska | Dreamstime.com
UPDATE: Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au spus, referitor la o profesoară de Religie de la o şcoală gimnazială anchetată pentru înşelăciune, că, dacă fapta se confirmă, cultul o poate sancţiona prin retragerea acordului de a preda respectiva materie, transmite Agerpres.

„Responsabilitatea verificării şi eventual a sancţionării presupusei fapte o au conducerea şcolii, inspectoratul şcolar şi poliţia. Pe cale religioasă, dacă fapta se confirmă de către autorităţile sus-menţionate, cultul poate sancţiona prin retragerea acordului de a preda religia. Aşteptăm, aşadar, rezultatele cercetărilor”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Mircea Cristian Pricop.

Știrea inițială: Poliţiştii au demarat o anchetă după ce părinţii a doi elevi de la o şcoală gimnazială din municipiul Constanţa au reclamat că o profesoară a solicitat şi a primit bani pentru ca şcolarii să meargă într-o tabără, însă, deşi aceasta nu a mai fost organizată, banii nu au fost returnaţi, potrivit Agerpres.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat vineri, referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un cadru didactic de la Şcoala Gimnazială nr. 8 Constanţa care ar fi solicitat şi primit diferite sume de bani de la elevi, pentru ca aceştia să participe la o tabără în cursul verii, că doi părinţi au reclamat că nu li s-au înapoiat banii în condiţiile în care tabăra nu s-a organizat.

„La datele de 11 şi 14 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa au fost sesizaţi de părinţii a doi elevi cu privire la faptul că, în cursul anului şcolar 2023-2024, o profesoară le-ar fi solicitat sumele de 1.760 de lei şi, respectiv, 1.800 de lei, pentru ca elevii să participe la o tabără de vară. Părinţii ar fi achitat sumele respective, dar tabăra nu ar fi fost organizată, iar banii nu le-ar fi fost restituiţi”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ.

Poliţiştii efectuează cercetări în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV G4Media: O nouă sesizare de plagiat pentru teza de doctorat a lui Lucian Bode a respectat condițiile de înregistrare și a fost trimisă către CNATDCU. Personalități de prim rang în comisia de analiză

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) a anunțat, astăzi, că a trimis către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU)…
Vezi articolul

Cât timp vor sta oamenii acasă? Secretar de stat în Ministerul Sănătății: Afirmația profesorului Streinu-Cercel este foarte binevenită – măcar 6 săptămâni, ar fi mai bine 8 și ideal – 10

Întrebat cât vor sta oamenii acasă, secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, a făcut trimitere la afirmația profesorului Adrian Streinu-Cercel despre care a spus că „este foarte binevenită”,…
Vezi articolul

Zeci de elevi olimpici de gimnaziu, pedepsiți prin depunctare și mustrare publică la Olimpiada națională de Cultură și Spiritualitate Românească, după ce au contestat notele / Mina Rusu, președinta competiției și reprezentanta Ministerului Educației și Cercetării: Cum poți să contești oare harul colegului cu care tu ai concurat? Aș scoate cuvântul „contestație” din dicționar

Peste 80% dintre elevii care au contestat notele primite inițial la Olimpiada Interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească” (Limba și literatura română și Religie), clasele V-VIII, etapa națională, desfășurată la Suceava,…
Vezi articolul

Ministrul Sănătății: Există toată posibilitatea de a prelungi vacanța elevilor, dacă nu se produce un efect pozitiv după 14 zile / Cîmpeanu: Nu am certitudinea că după aceste două săptămâni elevii se vor întoarce la școală fizic

Vacanța forțată de 14 zile pentru toți elevii din România ar putea să dureze mai mult de atât, potrivit declarațiilor oficialilor din Sănătate și Educație. Cseke Atilla, ministrul interimar al…
Vezi articolul

Centrul de Evaluare și Analize Educaționale anunță că nu a avut reprezentanți în niciuna dintre comisiile pentru elaborarea planurilor-cadru pentru liceu, deși organizația apare nominalizată în ordinul de ministru

Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE) nu a avut reprezentanți în niciuna dintre comisiile pentru elaborarea planurilor-cadru pentru liceu, precizează organizația într-un punct de vedere publicat pe pagina de…
Vezi articolul