România trimite 9 echipe de fete în semifinalele competiției internaționale de tehnologie Technovation Girls – Parteneriat Edupedu.ro

235 de vizualizări
TechNovation Gilrs
(c) MediaLab

Technovation Girls, cea mai mare competiție de tehnologie și antreprenoriat din lume, dedicată elevelor de gimnaziu și liceu, a anunțat echipele calificate în semifinală.

9 echipe de fete din România merg mai departe în competiție și se luptă pentru marele premiu și titlul de cea mai bună aplicație mobilă creată să rezolve o problemă reală din societate, de 3 ori mai multe decât în 2019.

În urma unui proces de jurizare amplu, desfășurat la nivel internațional, România se află pe locul 5 ca număr de echipe calificate în semifinale. În cadrul competiției au participat 1,520 de echipe, din peste 60 de țări, printre care SUA, Canada, Germania sau Japonia.

Echipele, sub îndrumarea mentorilor, specialiști în domeniul IT sau a profesorilor coordonatori, au avut șansa de a-și transforma ideea într-un proiect de tip start-up.

Au creat aplicații mobile care contribuie la rezolvarea unei probleme importante din societate și au realizat fiecare un business plan alături de o prezentare de lansare pe piață a aplicației.

“Poate că unele fete încă nu realizează sau pentru că nu au fost învățate la școală sau poate că nu au resurse, doar că cel puțin pentru mine Technovation Girls e așa.. un deschizător de ochi și de oportunități.. pentru că iei o idee și apoi o creezi în ceva tangibil și chiar dacă poate nu știi la început să rezolvi problemele, pentru că nu știi programare sau nu știi informatică, mentorii și research-ul pe care-l faci – pentru că ești pasionat de problema pe care o rezolvi, te ajută să avansezi și să creezi”, a declarat Alexandra Gheorghe membra echipei GirlEsc și au participat cu aplicația EnGuard

Iată mai jos interviul cu fetele din echipa GirlEsc, una dintre echipele calificate:

VIDEO: https://youtu.be/NYZSjndyh0Y

În următoarea lună va avea loc jurizarea online a echipelor calificate în semifinală și se vor selecta echipele finalistele ale căror proiecte vor fi premiate în cadrul unui eveniment internațional, desfășurat anul acesta online.

‘‘Anul acesta am văzut exemple incredibile de inovare, de curaj și de fete care au trecut peste probleme precum criza COVID-19 din comunitatea lor, dreptate socială și alte probleme din societate.’’ a declarat Tara Chklovski, CEO și Fondatorul competiției Technovation.

Technovation Girls este una dintre cele mai mari competiții internaționale de tehnologie și antreprenoriat, dedicată fetelor.

Anul trecut, România a trimis 3 echipe în semifinala competiției după un eveniment național live în cadrul căruia fetele au impresionat juriul cu prezentările lor.
Iată care a fost experiența fetelor în cadrul evenimentului de anul trecut și părerea juriului format din specialiști în tehnologie.

VIDEO https://youtu.be/Ly2n69VwNEo

În urmă cu 2 ani, o echipă de fete din România a beneficiat de oportunitatea de a participa în cadrul competiției la World Pitch – finala globală care a avut loc în San Francisco, USA.

Iată povestea lor și experiența participării la competiție:

VIDEO https://youtu.be/lhCqC08_GJ0

Adobe Romania și Banca Transilvania au ales să susțină tinerele din România, alăturându-se în calitate de sponsori naționali ai competiției Technovation Girls 2020.

Competiția este promovată și organizată anual în România de către ADFABER, ONG-ul a cărui misiune este de a aduce educația mai aproape de tehnologie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primul Intergrup pentru educație și competențe al Parlamentului European, lansat și condus de Victor Negrescu, vicepreședintele PE: Obiectivul este acela de a aloca 20% din bugetul pe termen lung al Uniunii Europene pentru acest domeniu 

Primul Intergrup din cadrul Parlamentului European, dedicat educației și competențelor, a fost lansat pe 12 ianuarie, într-un eveniment desfășurat la Strasbourg. Inițiativa îi aparține lui europarlamentarului român Victor Negrescu, vicepreședintele…
Vezi articolul

STUDIU DE CAZ Județul Cluj – primul la Evaluarea Națională, BAC, Titularizare și Definitivat, dar exemplul este trecut cu vederea de autoritățile centrale. Printre soluțiile clujene, explicate de inspectorul general Marinela Marc: 36 de inspecții tematice în toate școlile din județ și sute de inspecții într-un singur an, la fiecare disciplină

Cea mai ridicată rată de promovare la Bacalaureat 2022, cele mai multe medii peste 5 la Evaluarea Națională 2022, dar și cele mai multe note peste 7 la Titularizare 2021…
Vezi articolul

Toate testele de la clasă, evaluările și examenele naționale, inclusiv cel suplimentar de admitere la liceu, ar urma să fie standardizate și susținute în format digital, din toamna anului 2027 – legea educației pentru învățământul preuniversitar

Toate evaluările și examenele naționale vor fi standardizate integral și susținute în format digital în toată țara începând cu anul școlar 2027-2028, potrivit noii legi a Învățământului Preuniversitar. Pe 9…
Vezi articolul

VIDEO Ministra Educației, Ligia Deca, în prima zi de școală: Anul acesta școlar este unul special, în care putem vorbi de schimbări vizibile în educație pentru toți copiii / Toleranță 0 față de violență în școli

Ministra Educației deschide anul școlar la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, luni, la ora 9. Edupedu.ro a transmis LIVE TEXT declarațiile Ligiei Deca, de la deschiderea anului școlar 2024-2025. Cu ministra…
Vezi articolul