OFICIAL 6 școli pilot vor funcționa anul acesta, din care una este din mediul rural și una privată, după ce au fost depuse peste 20 de cereri. Cea mai importantă componentă pilotată – „transformarea curriculară” / Se va pilota și înlocuirea tezelor semestriale cu un portofoliu al elevului

6.996 de vizualizări
Foto: © Elmirex2009 | Dreamstime.com
Începând cu anul școlar 2021-2022 vor funcționa șase școli pilot, anunță Ministerul Educației într-un comunicat primit de Edupedu.ro. „În cele șase școli-pilot elevii și profesorii vor avea parte de un proces de predare-învățare-evaluare mai apropiat de dorințele și nevoile fiecărei comunități și mai apropiat de cerințele și exigențele unui învățământ modern, de secol XXI, centrat în mod real pe elev”, precizează documentul citat.

Prin urmare, au fost înscrise în programul de școli-pilot:

  1. Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București;
  2. Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir din municipiul Baia Mare;
  3. Școala Gimnazială nr. 1 din localitatea Curcani, județul Călărași;
  4. Școala Gimnazială Ion Neculce din municipiul Iași;
  5. Școala Gimnazială Româno-Finlandeză ERI din municipiul Sibiu;
  6. Școala Gimnazială Gheorghe Vernescu din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău

„Componenta cea mai importantă pe care o avem în vedere în cadrul pilotărilor este transformarea curriculară, adică modele curriculare și planuri cadru care să fie adaptate de către școli în funcție de nevoile comunității și de resursele umane și materiale existente, care să permită proiectarea pe arii de învățare, nu pe discipline, și să se concentreze în mod real pe dezvoltarea unor competențe relevante, dar cu respectarea strictă a obiectivelor curriculare specifice fiecărui ciclu și a competențelor din profilurile de formare ale absolventului”, mai explică ministerul.

„Se vor pilota modele de predare-învățare în sistem blended learning, cu predare alternativă cu prezență fizică și online, la intervale periodice, și modele noi de evaluare narativă, în locul celei bazate pe calificative, care să reducă presiunea evaluării asupra elevilor, în special în ciclul primar”, potrivit documentului.

Reprezentanții instituției mai precizează că „se va pilota înlocuirea tezelor semestriale cu un portofoliu semestrial al elevului, construit pe baza unor criterii clare de evaluare prezentate fiecărui elev la începutul semestrului, acțiune prin care se urmărește evaluarea reală a progresului pe durata unui semestru, pornind de la competențe evaluate inițial și la final”.

La nivel liceal, se va pilota reorganizarea materiei din trunchiul comun la clasa a XII-a astfel încât, în semestrul al doilea, să permită elevilor să se concentreze pe materiile care sunt de interes pentru examenele de bacalaureat și de admitere la facultate, facilitând astfel dreptul elevului de a alege anumite discipline, drept ce poate fi extins ulterior la nivelul întregului ciclu liceal.

Toate inițiativele de pilotare aprobate au venit din partea unor unități de învățământ preuniversitar de stat și particular, care știu cel mai bine care sunt necesitățile și modalitățile prin care să ofere cele mai bune servicii educaționale comunităților lor. Au fost trimise inițial 20 de astfel de propuneri, din care cinci nu au finalizat procedura de depunere a documentației, iar din cele rămase unele au propus măsuri care nu necesitau derogări de la reglementările în vigoare sau nu aveau în vedere aspecte care să vizeze modernizarea educației în România.

Pilotarea va fi monitorizată continuu de către Direcția Generală România Educată, iar modelele care se dovedesc de succes vor fi propuse spre scalare la nivel național, după eventuale adaptări suplimentare.

Programul de pilotare va continua și în anii următori, pentru a permite o evoluție continuă a sistemului de învățământ, care să reflecte evoluția rapidă a societății în care trăim.

Pentru a sprijini acest proces, în Planul Național de Redresare și Reziliență este prevăzută finanțarea a 60 de școli-pilot în următorii ani, finanțare care să permită inclusiv pilotarea unor modele noi de management al resurselor umane.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: © Elmirex2009 | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Controverse în jurul unei licitații George Enescu / Întrebări legate de veridicitatea obiectelor și înstrăinarea patrimoniului național puse de Mihai Șora, Eugen Ciurtin și Gabriel Bebeșelea / Poziția casei de licitații

Licitația George Enescu – Univers şi Creație, organizată de casa de licitații Historic, în 22 septembrie, a provocat un val de reacții din partea mai multor oameni de cultură români, scrie…
Vezi articolul

Competențele digitale ale elevilor și profesorilor, dezvoltarea gândirii critice și a capacității de a face față pericolelor online să devină priorități pentru sistemele europene de educație – Consiliul UE

Dezvoltarea alfabetizării digitale și media, gândirea critică și competențele de rezolvare a problemelor sunt esențiale și ar trebui să constituie o prioritate pentru sistemele de educație, potrivit concluziilor adoptate de…
Vezi articolul

VIDEO Cum s-a modificat comportamentul copiilor pe internet în perioada pandemiei – 78% dintre copii folosesc internetul zilnic mai mult de 3 ore / Conferință online gratuită pentru părinți și profesori, cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu și ministrul Familiei, Gabriela Firea

Părinții și profesorii au putut participa gratuit la o dezbatere publică cu prilejul Zilei Internaționale a Siguranței pe Internet. Evenimentul a fost organizat de Salvați Copiii. S-a discutat despre riscurile…
Vezi articolul