OFICIAL Burse școlare 2025-2026. Regulile și criteriile de acordare au intrat în vigoare / Diriginții propun, comisia de burse cu până la 11 membri stabilește cine primește bursă

38.441 de vizualizări
Foto: captura Monitorul Oficial
Regulile pentru bursele școlare din anul școlar 2025-2026, aprobate prin Hotărârea nr. 732/2025 au fost publicate în Monitorul Oficial. Față de anul trecut, apar mai multe schimbări importante, printre care reducerea tipurilor de burse, tăierea la 15% a procentului de elevi din fiecare clasă eligibili pentru bursa de merit, coborârea la media 9 pentru aceste burse de merit și introducerea unor condiții mai restrictive pentru acordarea lor.

În 2024-2025 existau patru tipuri de burse: de merit, de reziliență, sociale, tehnologice și de performanță. Noul act normativ prevede doar trei: burse de merit, sociale și tehnologice. Bursele de performanță dispar, la fel și cele de reziliență.

Cuantumurile burselor rămân la nivelul de anul trecut: 450 lei lunar pentru bursa de merit și 300 lei pentru bursele sociale și tehnologice. Autoritățile locale pot suplimenta aceste sume din bugetele proprii, conform documentului.

Bursele de merit se acordă doar pentru maximum 15% dintre elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu, care trebuie să aibă media anuală de minimum 9,00 și media 10 la purtare. Elevii de clasa a V-a vor fi eligibili pe baza rezultatelor din primele două intervale de cursuri, iar cei de clasa a IX-a pe baza mediei de admitere sau a rezultatelor la olimpiade.

Bursele sociale se vor acorda pe criterii de venit – familii cu venituri sub 50% din salariul minim net pe economie – și pe criterii medicale sau sociale, pentru elevii orfani, cei aflați în protecție specială, cei cu dizabilități sau boli cronice, respectiv pentru cazurile speciale precum afecțiuni oncologice sau beneficiari de venit minim de incluziune. Elevii trebuie să fi promovat toate disciplinele și să aibă media 10 la purtare.

Ministerul Educației a introdus și o condiție comună pentru toate bursele: ele nu se mai acordă elevilor care acumulează mai mult de 10 absențe nemotivate pe lună. Pentru vacanța de vară, bursele sociale nu se plătesc elevilor care rămân corigenți la mai mult de o disciplină sau care au peste 20 de absențe nemotivate, la fel ca până acum.

În fiecare unitate de învățământ se va constitui o Comisie de management al burselor, iar listele cu beneficiari trebuie transmise până la 20 octombrie.

Comisia de management al burselor, care primește de la secretariatul unității de învățământ propunerile înaintate de către profesorul diriginte, verifică și analizează documentele depuse și stabilește lista elevilor beneficiari.

Componența Comisiei de management al burselor este următoarea:

  • președinte — director/director adjunct;
  • membri — 3-9 profesori pentru învățământul primar/profesori diriginți;
  • secretar — secretar-șef/secretar/informatician.

Plățile se vor face lunar, până pe 20 ale lunii pentru luna anterioară, iar prima plată va fi pe 20 noiembrie.

Articol în curs de actualizare


14 comments
  1. Nu mai primesc copiii burse monoparentala și nici cea socială deoarece au inclus bonurile de masa , deci depășim cu puțin cîți va lei , doar cît să nu ia bursa , au facut ei socoteala lor ca doar 2450 lei pe lună 2 persoane plus 500 leibonuri de masa este suficient

  2. nu inteleg de ce la veniturile de la jocurile de noroc se calculeaza astfel , ex: 600 ×4 luni impartit la 5 persoane?? este normal ?

  3. Buna ziua,
    Regula de 15% din clasa se aplica si la clasa a9 a, unde ca si criteriu de evaluare este media de admitere la liceu? Daca da, atunci cred ca statul roman ar trebui dat in judecata deoarece examenul de evaluare nationala a fost acelasi pentru toti copii si nu intra in discutie nivelul clasei care tocmai s-a format.

    1. Ministrul educației nu știe ca EVALUAREA NAȚIONALĂ SI MEDIA DE ABSOLVIRE A CLASEI A VIII-A SUNT CERINTE SI REZULTATE CE NU TREBUIESC COMPARATE?
      ACESTE ANOMALII TREBUIE CORECTATE. NU SE POATE DISTRUGE PSIHIC UN COPIL DE DOUA ORI IN ACELASI AN : O DATA PENTRU CA ESTE SILITOR SI INVATA FOARTE BINE SI ARE LA ABSOLVIREA CLASEI A 8-A INTRE 9-10, IAR LA EVALUAREA NAȚIONALĂ, DIN CAUZA STRESULUI, EMOȚIILOR POATE CA A LUAT MEDIE SUB 9,5. SI CE MAI ZICI CA IN CLASA LUI, LA LICEU, LA CLASA ,, A” ELEVII INSCRISI AU ABSOLVIT CU MEDII PESTE 9, LA ABSOLVIRE SI AU REZULTATE LA EVALUARE INTRE 7,5-7.8.( 29 ELEVI!!!). CE ZICETI, DOMNULE MINISTRU? CE O FI IN MINTEA LOR, CAND ACUM LA ÎNCEPUT DE ȘCOALĂ LE TĂIAȚI ORICE SPERANȚĂ. MULTĂ BĂTAIE DE JOC….O SA AVEM O TARA DE COPII CE ABANDONEAZA SCOALA SI MAI TARZIU ABALFABETI CU DIPLOMA. ASTA VA DORIȚI? RĂSPUNS?

  4. Cum este posibil să nu mai existe categoria burselor de performanță?! Este inadmisibil! Copii cu premiul 1 la olimpiada pe țară sa nu primească nici o recompensă! Educația ar trebui să fie despre performanță si rezultate extraordinare! Burse sociale sa se acode, dar nu in cadrul scolii, vrem varfuri nu asistati sociali!

    1. da, fac economie la buget cu olimpicii și susțin mamele minore….cam cât costă statul român olimpicii….dnul Nicușor știe cât se muncește pentru a ajunge olimpic…..mare eroare
      La bursele monoparentale cine mai ia,cei fără venit, in f multe familii există salariul minim + bonuri de masa…adica cu 500 de lei pe lună in plus nu mai sunt monoparentali? ce ajutor e asta? știu ei ce însemna un adolescent școlar crescut de un singur părinte?

      1. Nu mai primesc copiii burse monoparentala și nici cea socială deoarece au inclus bonurile de masa , deci depășim cu puțin cîți va lei , doar cît să nu ia bursa , au facut ei socoteala lor ca doar 2450 lei pe lună 2 persoane plus 500 leibonuri de masa este suficient

  5. Un copil provenit dintr-o familie monoparentala nu mai primeste bursa decat daca venitul mediu net pe membru de familie nu depaseste suma de 1.287 lei. Aberant! Bine ca pensii speciale sau salarii nenumarate se pot primi fara nicio plafonare. Rusine tuturor celor care au emis astfel de legi, dar daca aveau rusine si grija nu se ajungea aici. Bogatul nu crede saracului niciodata. Si sa nu mai vorbim si de bursele de merit……copii bursieri care iau note la capacitate sub 7 sau nu iau bacalaureatul.

  6. „Bursele sociale se vor acorda pe criterii de venit – familii cu venituri sub 50% din salariul MINIM net pe economie” NU ESTE CORECT! În lege scrie: un venit MEDIU NET!

  7. Ne-ați căpiat cu bursele astea!!! Bursa trebuie să fie de merit și atât!!! Mai lipsește să ia bursă Paulică pe criteriul că are ochii verzi! Bursa răsplătește o performanță, restul sunt ajutoare sociale și trebuie gestionate de către asistenții sociali, NU de către mine, DIRIGINTELE!!!

  8. Eu predau la o sc particulara. Am elevi de mare nivel intelectual! Muult peste multi de la stat! Mereu am simtit o nedreptate! Copiii mei,de ce nu primesc bursa? sunt exceptionali! sunt cu 100 de clase peste cei care au primit burse. Ce creier sec decide cine si de ce primește bursa?Sunt constient ca nu voi primi raspuns….sunt constient si revoltat de modul in care se acorda burse, privilegii…. o tara de cacat, cu
    reguli de cacat…cacat este un cuvant care i caracterizeaza pe toti politicienii din tara asta si din lumea asta. In 30 de ani de activitate, nu am întâlnit copil destept care sa ti doreasca sa devina mancator de căcat, adică politician.Nicusor,dormi? copiii tai sunt bine? invatatoarea fetitei tale e fericita cu 30 in clasa? ca david,crede ca e f bine cu 30 in clasa…ce mare lucru….Da, din nefericire,si nicusor doarme. e presedinte…are alta treabă .

    e cea mai urata meserie din lume.e facuta de oameni care nu vor decat sa fure si sa minta. eu asa i sa mi educ copiii, ca sunteti cei mai rau pe lumea asta!indiferent de partid.

    1. 1. Aveți ceva greșeli de gramatică, dar e în regulă sunteți doar educator/profesor… Nu putem avea pretenții.
      2. Școală privată înseamnă din start că acei copii deja au toate nevoiele financiare asigurate, mă îndoiesc că cine are bani să-și plătească locul la o școală privată nu are ce pune pe masă seara.
      3. Da, nu susțin deloc aceste măsuri luate de un profesor universitar absolut rupt de realitate. Cred că nu am văzut atâta incoerență de la Ecaterina încoace….
      4. Sunt multe alte motive mai „grele” pentru care aceste măsuri sunt un atac la siguranța națională iar copii de la școli private cred că sunt undeva jos pe listă..
      5. Sigur ca da, toată lumea e îndreptățită să se simtă atacată de aceste măsuri, în fond, măcelăresc toată educația, fie ea la stat fie la privat.

      Vă înțeleg frustrarea și sper că o veți folosi la protestul din 8 septembrie!

    2. școală poate stabili un fond de premiere din taxele încasate de la părinți și de la stat. eventual și sponsorizări.
      Mai ales că nu controlează nimeni metodologia acordării notelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Silvia Mușătoiu, directorul Liceului Șincai, nu vrea să semneze contractul modificat de Primar: ”Sigur că vreau să cheltuim banii după bunul nostru plac, bunul nostru plac nu percepe comisioane la contracte”

De când a câștigat concursul de director al Colegiului Gheorghe Șincai din București, Silvia Mușătoiu a confirmat pentru Edupedu.ro că a refuzat semnarea contractului de management administrativ-financiar cu primarul sectorului…
Vezi articolul

Admitere la liceu 2023. Luni și marți au loc înscrierile pentru probele de aptitudini sau pentru probele de limbi străine / Lista centrelor, publicată de Inspectoratul Școlar București, plus actele necesare / Calendar complet

Elevii de clasa a VIII-a încep luni procedurile premergătoare admiterii la liceu, dacă vor să opteze pentru licee vocaționale sau pentru licee cu clase cu program bilingv de predare a…
Vezi articolul

Religia să apară în trunchiul comun doar în clasa a IX-a, „Istoria evreilor. Holocaustul” și „Istoria comunismului” să fie părți ale disciplinei Istorie, cere Alianța Colegiilor Centenare / Prevederile planurilor-cadru care duc la descentralizare au nevoie de pilotare, spune organizația, care „se oferă să experimenteze” astfel de măsuri

„Pentru a evita riscurile în stabilirea unui CDEOȘ neadecvat, generat de  deteriorarea și demotivarea resursei umane din învățământ, dar și de alți factori, este necesară pilotarea în vederea aplicării ulterioare…
Vezi articolul

Studiile cu frecvență redusă de la Universitatea Maritimă, acceptate de autoritatea ce asigură calitatea în învățământul superior, ARACIS, nu îndeplinesc o condiție-cheie pentru formarea profesioniștilor din domeniul maritim, susține Autoritatea Navală Română în cazul absolvenților rămași fără brevete

Condițiile impuse printr-o convenție internațională pentru educația și formarea profesioniștilor din domeniul maritim nu sunt îndeplinite de studiile la forma de învățământ cu frecvență redusă de la Universitatea Maritimă din…
Vezi articolul