Anchetă în Timișoara, după ce plânsul unui copil și țipetele unei femei auzite din stradă au fost înregistrate de o tânără. Educatoare: Trageți la răspundere responsabilii care fac posibilă o pseudo-educație

3.083 de vizualizări
SURSA: stiriletvr.ro
Anchetă la Inspectoratul Școlar Timiș, după ce o tânără a înregistrat cu telefonul momentul în care plânsul unui copil și țipetele unei femei se aud din stradă, în Timișoara. În înregistrarea greu de ascultat se aud plânsetele și strigătele copilului. Clipul a fost comentat și distribuit de zeci de mii de persoane. Nici acum nu se știe unde exact s-au petrecut scenele, pentru că în clădirea din care se aude plânsetul copilului sunt două instituții: o creșă la parter și o grădiniță la etaj. Directoarele instituțiilor neagă incidentul, Inspectoratul Școlar Județean anunță că a demarat o anchetă, potrivit știriletvr.ro. Educatoarea Ioana Bratu a comentat cazul pe blogul său, explicând de ce și cum în sistem ajung oameni care nu sunt potriviți pentru lucrul cu copiii, “pe niște testări psihologice irelevante sau absente”.

Femeia care a filmat acest clip era în fața sediului în care funcționează atât Grădinița 25 cu program prelungit, cât și creșa Ileana Cosânzeana din Timișoara. Filmarea ar fi fost făcută în miezul zilei, la ora 12:08, potrivit sursei citate.

Declarațiile celor două directoare, de la grădiniță și de la creșă, potrivit opiniatimișoarei.ro:
Directoarea Grădiniței 25:

„Geamurile, acolo unde s-a filmat, sunt ale cresei, intrucat avem spatii comune cu cresa Ileana Cosanzeana. Noi am facut reconstituirea ca am avut Saptamana Altfel si educatoarele noastre de acolo de la etaj au fost plecate. Filmarea s-a facut joi la 11.57, iar educatoarele se vad pe camere cum au venit mult dupa aceasta ora. Nicidecum nu erau copiii nostri la culcare. Erau copiii din cresa. Noi acolo nu avem acces. Am vrut sa ne lamurim. Nu vreau sa se inteleaga gresit. Nu are nicio legatura cu Gradinita 25. Ei n-ar avea dreptul sa functioneze in acelasi spatiu cu noi, dar din cauza ca nu sunt spatii suficiente s-a ajuns la situatia asta in unele locuri in Timisoara, cresele au ajuns in spatiile gradinitelor, dar este doar raspunderea primariei. Am si discutat cu primaria ca eram dispusi sa cedam o cladire numai sa nu mai fim la comun, sunt practic doua institutii in aceeasi cladire. Totul e comun si intrarea…, dar fiecare e cu responsabilitatile lui. Avem camere video care pot arata tot ce se intampla. Deci cele filmate nu au nicio legatura cu Gradinita 25.„

Coordontoarea Creșei Ileana Cosânzeana:

„Atunci cand sunt dovezi, sunt. Vom cere la politie o expertiza. Vom face sesizare, vom cere expertiza pentru voce, voi cere sa meraga fetele mele la detectorul de minciuni. In ultimele 2 secunde se vad geamurile inchise. Cresa are o grupa la parter, sunt 2 sali unde sunt jaluzelele portocalii. Iar cele din stanga, sus la etaj, sunt ale gradinitei, sunt geamuri deschise. Jos, unde e cresa sunt inchise. Filmarea a fost facuta de mama, statea pe banca. La final a filmat si geamurile din stanga, controversatele, care sunt inchise. Am trimis filmuletul la parintii copiilor de la cresa, nimeni nu si-a recunoscut copilul. I-am zis directoarei de la gradinita sa imi arate filmuletul, nu mi-a aratat. Am discutat cu mama care spune ca de la gradinita de sus s-a auzit, directoarea spunea ca era cu ‘Scoala altfel’. Mama afirma ca la 12.08 s-a facut filmarea, doamna directoare de la gradinita spune ca la 12 fara 5. Nu s-a intamplat in cresa, ci la gradinita.”

În acest caz a reacționat și educatoarea Ioana Bratu pe blogul său. Aceasta expune lacunele sistemului de învățământ în privința grădinițelor, deci învățământului preșcolar. Iată replica sa:
SURSA: Facebook.com/Ioana Bratu

„Chiar zilele acestea circulau știri cu o înregistrare de pe lângă o grădiniță unde un copil speriat plângea, plângea cu foc, mustrat fiind și sper că doar atât, de cineva din personalul grădiniței. Au apărut, evident, și reacțiile și multe pline de ură, defăimare și generalizare.

E normal să existe reacții, e normal să taxăm și să condamnăm aceste comportamente. Da, sunt intolerabile, nu poți să te porți așa nici cu un adult, dar cu un copil!? Nu poți să profesezi în condițiile în care nu poți să empatizezi și să îți controlezi ieșirile nervoase! Toți suntem oameni, toți ne enervăm, oricât de calmă ar fi o persoană și oricât de dedicată meseriei sau iubitoare de copii ar fi, nu există persoană care să nu se enerveze la un moment dat, dar trebuie să conștientizăm și să ne limităm reacțiile.
Însă nimic nu ne sprijină în a avea răgaz să ne conștientizăm trăirile.
Câte persoane știu că noi nu avem pauze, pentru că nu avem cu cine lăsa copiii, pentru că îngrijitoarele sunt puține și au multă treabă, că noi avem zile în care nu reușim să mergem nici la toaletă, că nu știm ce este aceea liniște sau o zi fără a sta încordat la gândul să nu pățească ceva vreun copil? Noi 5 ore trebuie să fim ochi și urechi, trebuie să auzim, să vedem, să nu neglijăm, să nu repezim, să fim acolo deschise, disponibile și zâmbitoare, indiferent de starea noastră de sănătate, de problemele noastre, pentru toți copiii și toți părinții.
Dar nu asta e problema, pentru că am ales să facem asta și iubim ceea ce facem!!
Noi ne depășim zilnic fișa postului și facem zilnic compromisuri pentru copii și nu ni se răspunde întotdeauna cu aceeași deschidere, disponibilitate sau zâmbet, dar nu lăsăm aspectele acestea să ne împiedice să dăm ce-i mai bun din noi în clasă. Și lăsăm zilnic de la noi și încasăm cu inima deschisă fiecare “sfat” venit din partea unor părinți, care au impresia că meseria ta e de dădacă, că ai doar obligații și pentru orice abatere de la normele lor proprii există replica “dacă nu e în stare, să se lase de meserie”!
Da, sunt și persoane nepotrivite în învățământ, care ar trebui să se lase de meserie, dar pe unele sistemul nu trebuia să le angajeze, iar pe altele sistemul trebuia să le sprijine să educe, nu să ajungă în situația de a nu se mai putea controla.
Oameni buni, oricât de normal, de uman, de iubitor ai fi, când zi de zi stai într-un stres continuu, când trebuie să te gândești permanent la ce reacție pot avea unii copii, care au nevoie de o atenție deosebită, dar sistemul nu te ajută sub nicio formă să le-o oferi (ci din contra!!!), când zi de zi, după serviciu, mintea ta e doar la ziua de mâine și la cum să rezolvi problema unui copil nevinovat care se comportă altfel, fie din lipsă de educație în familie, fie din cauza unor trăiri mai puternice, fie din cauze medicale, cauze pe care părinții, de cele mai multe ori, nu le acceptă, indiferent de ce natură ar fi, și nu te ajută să faci ceva pentru copilul lor sau pentru ceilalți, poți ajunge în situația în care sa nu îți mai poți controla trăirile, poți ajunge să ai noaptea coșmaruri, poți ajunge să refulezi acasă, să îți verși frustrările asupra propriei familii.
Da, e ușor să o iei razna când doar tu știi prin ce treci zilnic încercând să educi 20-30 de copii sau mai mulți și să mulțumești un număr dublu de părinți, fără a fi sprijinit în vreun fel de sistem, fără a-i păsa dacă e posibil sau nu, doar având așteptări pe hârtie! E ușor să o iei razna încercând să înveți un număr exagerat de copii să respecte niște reguli, în condițiile în care unii dintre părinți sunt împotriva regulilor și își educă copii în acest sens, iar tu, educatoare, trebuie să te lupți cu morile de vânt. Dar vă întreb pe cei care sunteți împotriva regulilor atât: ce s-ar putea întâmpla fără o regulă ca “nu traversa singur strada!”?
E ușor să mai pui un praf de sare pe rana deschisă când vezi câte reacții pline de ură și generalizări sunt la adresa educatoarelor când mai apare câte un “caz revoltător ” dintr-o grădiniță în mass-media. Păi, ar trebui să generalizăm și cazurile în care se prezintă părinți care își bat sau violează proprii copii? Ar trebui să credem că toți părinții fac la fel? Sau pe principiul “eu te-am făcut, eu te omor” în familie e permis?
Și nu, nu vreau să spun că trebuie să tolerăm agresiunile din grădinițe asupra copiilor, sub nicio formă!!!
Dar, revoltați-vă, oameni buni, pe un sistem bolnav, care angajează oameni nepotriviți, pe niște testări psihologice irelevante sau absente! Pe un mediu care nu îți permite să faci ceea ce ești instruit să faci, educație!
Știți că înainte de examenul de titularizare, de angajarea în învățământ sau de admiterea în școli de profil, nu se dă nicio testare psihologică? [Nota Redacției: Articolul 234 din Legea educației prevede că “(1) Încadrarea și menținerea într-o funcție didactică sau didactică auxiliară, precum și într-o funcție de conducere, de îndrumare și de control sunt condiționate de prezentarea unui certificat medical, eliberat pe un formular specific elaborat de Ministerul Educației Naționale, împreună cu Ministerul Sănătății.”, iar la articolul (4) “În situații de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, conducerea unității sau a instituției de învățământ poate solicita, cu acordul consiliului de administrație, un nou examen medical complet.” ]
În poliție sau armată aceste testări se dau înainte de admiteri sau de angajări și sunt probe eliminatorii, dar în învățământ, nu! Pentru astea revoltați-vă și cereți socoteală responsabililor de aceste nereguli, nu pe mine sau pe alte colege, datoare să înghițim și mizeriile unui sistem bolnav și ura părinților.
Trageți la răspundere responsabilii care fac posibilă o pseudo-educație, nu pe noi, care alături de copiii dumneavoastră, suntem cobai sau carne de tun, nu pe noi care, singura vină pe care o purtăm e că iubim ceea ce facem și ne complăcem în nedreptăți de dragul meseriei,” a mai scris educatoarea Ioana Bratu pe blogul său.
Informații de background despre testarea psihologică a profesorilor
Deși legea educației și alte acte normative prevăd testarea psihologică a profesorilor și educatoarelor, în fiecare an apar plângeri din partea profesorilor că acestea nu se realizează. În urmă cu un an, o declarație a inspectoarei școlare județene din Timiș, Aura Danielescu, a declanșat o adevărată dezbatere în media, cu privire la existența testărilor psihologice în cazul profesorilor. Declarația de acum un an făcută de Aura Danielescu, citată de HotNews.ro, era următoarea:
  • “Poate ar fi necesară introducerea evaluării psihologice. Poate nu erau neapărat relevante, dar măcar mai era o urmă de control, de verificare. Și nu le putem face nimic. Sunt cadre didactice cu probleme pe care le știm. Ei ajung pe posturi și indiferent că vin și spun elevii, profesorii, nu putem să le facem nimic. Ei vin, își iau o notă pe posturi, iar noi nu putem face nimic”.
Legea Educației Naționale 1/2011:

Articolul 233
(2) Din categoria personalului didactic pot face parte persoanele care îndeplinesc condițiile de studii prevăzute de lege, care au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor, o conduită morală conformă deontologiei profesionale și sunt apte din punct de vedere medical și psihologic pentru îndeplinirea funcției.

Articolul 234
(1) Încadrarea și menținerea într-o funcție didactică sau didactică auxiliară, precum și într-o funcție de conducere, de îndrumare și de control sunt condiționate de prezentarea unui certificat medical, eliberat pe un formular specific elaborat de Ministerul Educației Naționale, împreună cu Ministerul Sănătății. Incompatibilitățile de ordin medical cu funcția didactică sunt stabilite prin protocol încheiat între Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății.
(2) Personalul didactic, didactic auxiliar, de conducere, de îndrumare și de control care se consideră nedreptățit poate solicita o expertiză a capacității de muncă.
(3) Nu pot ocupa funcțiile prevăzute la alin. (1) persoanele lipsite de acest drept, pe durata stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală.
(4) În situații de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, conducerea unității sau a instituției de învățământ poate solicita, cu acordul consiliului de administrație, un nou examen medical complet. Aceeași prevedere se aplică, în mod similar, funcțiilor de conducere, de îndrumare și de control, precum și personalului din unitățile conexe învățământului.

(…)

HG 1169 din 2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor:

Fisa 138. Personal didactic din instituții de învățământ
Examen medical la angajare:
– examen clinic general
– examen psihiatric
– la indicatia medicului de medicina muncii
– examen coproparazitologic – pentru personalul educativ (educatori)

Examen medical periodic:
– examen clinic general – anual
– examen psihiatric – la indicatia medicului de medicina muncii
– examen coproparazitologic – pentru personalul educativ (educatori) – anual


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ordinea etapelor de mobilitate în învățământ 2024. Noutăți: Profesorii care se titularizează în 2024 vor preda obligatoriu un an în școala în care sunt repartizați, inspectoratele școlare decid viabilitatea posturilor

Metodologia pentru mobilitatea personalului didactic de predare pentru anul școlar 2024-2025, care reglementează condițiile de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate în învățământul preuniversitar, a fost publicată în Monitorul…
Vezi articolul
Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com/Daniel Funeriu

Daniel Funeriu, către președintele Iohannis: Schimbați urgent modul de admitere la liceu. Vom produce generații întregi de infirmi intelectual, pentru că nimeni nu va mai dori să fie profesor de fizică, chimie, biologie, istorie, geografie

„Din cauză că doar româna și matematica vor fi importante pentru intrarea la liceu, ne îndreptăm către un cataclism educațional. Nimeni nu va mai dori să fie profesor de fizica,…
Vezi articolul

VIDEO Protest cu porci “zburători” la Ministerul Educației, față de lipsa tabletelor promise în școli: Toate măsurile au avut un puternic iz electoral / E o pasare a responsabilității de la o instituție la alta

Nemulțumiți față de promisiunile neonorate ale guvernanților, circa 10 tineri din Consiliul Național al Elevilor și din comunitatea Declic protestează în fața Ministerului Educației. Aceștia au adus ca recuzită mai…
Vezi articolul