OFICIAL Bursele de merit clasa a IX-a 2025 se acordă elevilor cu medii de admitere la liceu mai mari sau egale cu 9 și olimpicilor care au intrat la liceu fără să susțină Evaluarea Națională

39.940 de vizualizări
Foto: Liviu Sova / Agerpres Foto
Bursele de merit în anul școlar 2025-2026, în valoare de 450 de lei, se acordă elevilor din fiecare clasă a IX-a, în baza mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional mai mari sau egale cu 9, potrivit metodologiei. Primesc bursă și elevii care au intrat la liceu pe baza premiilor la olimpiade. Bursa de merit se acordă și cu condiția ca elevul beneficiar să fi obținut media 10 la purtare la finalul anului școlar anterior.

Bursa de merit în anul școlar 2025-2026, în valoare de 450 de lei pe lună, se acordă liceenilor de clasa a IX-a, care au avut media anuală la admitere peste 9.00 și se încadrează în primii 15% din clasa. De asemenea, primesc și cei care au intrat la liceu fără Evaluare Națională, în baza notelor de la concursurile naționale.

Bursele de merit se acordă, suplimentar față de cei 15%, și elevilor din fiecare clasă a IX-a care au fost admiși la liceu fără susținerea examenului de evaluare națională, în baza obținerii, pe parcursul gimnaziului, a unui premiu | la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației și Cercetării sau a unui premiu |, Il sau Ill
la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării.

Prin exceptie de la prevederile alin. (3), pentru învățământul liceal vocational, profilurile artistic, sportiv, teologic si militar, prin sintagma „media de admitere” se intelege media
finală de admitere, calculată conform prevederilor ordinului ministrului care reglementează organizarea și desfășurarea admiterii în învăţământul liceal pentru fiecare an școlar.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.  

Prin excepție de la prevederile alin. (1), se acordă bursă de merit și elevilor care au media egală cu a ultimului beneficiar stabilit prin aplicarea procentului de 15%, potrivit metodologiei.

Calcularea numărului de beneficiari, corespunzător procentului de 15% din efectivul de elevi din fiecare clasă de gimnaziu si liceu dintr-o unitate de învățământ
preuniversitar, se face prin rotunjire la numărul întreg imediat superior numărului fracționar obţinut.

Informații pe scurt despre acordarea burselor de merit în acest an școlar
  • Bursele de merit nu sunt condiţionate de depunerea unei cereri, se acordă la propunerea profesorului diriginte
  • Bursa de merit se acorda doar dacă elevul a avut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare la finalul anului şcolar anterior,
  • În situaţia în care elevii acumulează 10 sau mai multe absenţe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de merit pentru luna respectivă. 
  • Bursa de merit se poate cumula cu bursa socială și cu bursa tehnologică
Cum se calculează bursa de merit

Pentru lunile din anul scolaîrn care sunt vacante, formula de calcul al burselor de merit și al burselor tehnologice este (CB/NZL)x (NZL – NZV), unde:

CB = cuantumul bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru/ hotărâre de Guvern;
NZL = numărul de zile lucrătoare din luna respectivă;
NZV = numărul de zile de vacanta din luna respectivă.

În calculul prevăzut la alin. (2) sunt incluse si sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege.


Art. 22. — În acordarea tuturor burselor sunt interzise discriminările pe criteriile prevăzute în Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu exceptia măsurilor afirmative dispuse de lege.


Art. 23. — (1) Elevii transferați în timpul cursurilor anului școlar vor fi adăugați pe lista de beneficiari de bursă de merit, fără eliminarea altor beneficiari, dacă au media mai mare sau
egală cu a ultimului beneficiar stabilit prin aplicarea procentului de 15%.

(2) Elevii care se transferă de la o unitate de învățământ de stat la o unitate de învățământ particular beneficiază doar de bursele prevăzute la art. 2.

(3) Elevii care se transferă din învățământul liceal în învățământul profesional vorfi adaugati pe lista beneficiarilor de burse tehnologice din unitatea de invatamant unde s-au
transferat, în maximum o lună de la transfer.

(4) Prevederile alin. (1) nu se aplică elevilor transferați înainte de începerea cursurilor. Lista în ordine descrescătoare a mediilor elevilor unei clase, care va sta la baza acordării burselor
de merit, va conține toti elevii din efectivul clasei la începutul cursurilor, inclusiv elevii transferați în anul școlar respectiv.

Astfel, un elev transferat înainte de începerea cursurilor va avea dreptul la bursă doar dacă îndeplinește condițiile prezentei metodologii-cadru la unitatea de învăţământ la care este înscris în noul an școlar.

Art. 24. — (1) Profesorul pentru învăţământ primar/ profesorul diriginte informează toți părinții cu privire la condițiile si metodologia de acordare a burselor, în termen de 2 săptămâni de la începerea cursurilor.

(2) În unitățile de învățământ în care își desfășoară activitatea și mediatori școlari, acestia sunt implicați în informarea și susținerea familiilor pentru accesarea burselor și a altor forme de sprijin financiar de care pot beneficia elevii prin unitățile de învăţământ.

(3) Calendarul și condițiile de alocare a burselor vor fi publicate la avizier și pe pagina web a unității de învățământ.

Citește și:

Burse de merit pentru elevii olimpici care au intrat la liceu fără să susțină Evaluarea Națională și nu se încadrează la criterii, solicitate de părinți și elevi la dezbaterea organizată de minister: Nu putem penaliza excelența olimpică


7 comments
  1. Nu este normal ca intreg anul școlar sa fie luata in calcul doar media de admitere. Mulți elevi nu mai învață in clasa a IX-a si primesc bursă oricum. La final de modul ar trebui recalculata media!!

  2. Bună seara eu am copilul în clasa a 12 el este cu autism în clasa 11 a luat bursă medicală. Dar are nota 9 la putere pentru anul trecut absențele au fost 46 din care nemotivate 28 știu că a lipsit din cauză că îi era rău ba ii durea capul ba burta eu le rugăm pe colegii de clasă să îl invoiasca pe grupul clasei și nu am știut că are absențele nemotivate. Ce pot face pentru a întra în posesia bursei. Mă puteți ajuta?

  3. Am citit legea, iar acolo este precizat faptul ca bursa de merit se acorda elevilor de clasa a IX – a care au avut media de admitere la liceu mai mare sau egală cu 9,00. Nu este precizat niciunde că pentru clasa a IX – a vor primi doar primii 15% din clasă. Fac referire la Capitolul II, articolul 8, punctul 3. Nu este niciunde menționat procentul de 15%. Acesta este menționat doar la copiii care iau bursa in funcție de media școlară din anul precedent.

  4. Și cum îi explic copilului că,deși a avut 10 pe linie în clasele V-VIII și 9.70 la evaluare,a intrat la unul dintre cele mai bune colegii din țară și a luat premii la olimpiade,el nu merită?În timp ce alți colegi cu media 8 și ceva în V-VIII,dar cu 9 la EN și fără nicio participare la olimpiadă iau bursă?Nu e vorba despre bani,ci despre răsplătirea unui efort susținut.Măcar aveți decența să nu o mai numiți bursă de merit.

    1. Haideti doamna, nu mai fiti asa suparata. Trebuia sa ia si el 8, sa intre la un liceu mai slab, printre primii si sa se bucure de bursa de merit. Mai bine bucurati-va dvs ca aveti un copil destept, care e capabil de performanta, ca isi va recupera toate bursele neplatite. Nu exista variante de a multumi / rasplati toata populatia scolara, chiar daca ei merita cu adevarat. Din pacate, nu in Romanica. Decat daca are un mandat de 4 ani ca deputat, senator, primar, etc. Atunci primea bursa.. se numea pensie speciala, se acorda pe viata.

  5. Și cum îi explic copilului că,deși a avut 10 pe linie în clasele V-VIII și 9.70 la evaluare,a intrat la unul dintre cele mai bune colegii din țară și a luat premii la olimpiade,el nu merită?În timp ce alți colegi cu media 8 și ceva în V-VIII,dar cu 9 la EN și fără nicio participare la olimpiadă iau bursă?Nu e vorba despre bani,ci despre răsplătirea unui efort susținut.Măcar aveți decența să nu o mai numiți bursă de merit.

    1. yey iau bursa bahahahahha sunt rich DIRTY CASH DIRTY CASH

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul SuperTeach este realizat cu sprijinul Telekom Romania

Cum se vede profesia de cadru didactic din bancă. Ștefan Lefter, elev în clasa a XI-a: Mulți nu își dau seama că de la educație pornește totul. E baza a tot ceea ce mâine trebuie să meargă ca pe roate ca să nu stăm, ca ultimii ultimilor, pe loc

Ștefan Lefter este elev în clasa a XI-a la Colegiul „Mihail Cantacuzino” din Sinaia, județul Prahova. Este hotărât să devină profesor, spune el, așa că felul în care se vede…
Vezi articolul