În perioada 4-7 noiembrie încep activitățile de reorganizare a școlilor și pentru rețeaua școlară 2026-2027, iar inspectoratele școlare vor fi obligate să publice online lista școlilor până la 23 februarie 2026, conform calendarelor pentru reorganizarea unităților de învățământ și organizarea rețelei școlare 2026-2027, publicate în Monitorul Oficial pe 3 noiembrie.
Deși în varianta pusă în consultare publică activitățile de reorganizare a rețelei școlare 2026-2027 ar fi trebuit să înceapă pe 3 noiembrie, Ministerul Educației a schimbat data, iar acestea debutează pe 4 noiembrie, la o zi de la publicarea ordinului în Monitorul Oficial.
Principalele prevederi, pe scurt
- Școlile profesionale care nu pot fi arondate unui liceu trebuie să obțină autorizare provizorie pentru nivelul liceal, filiera tehnologică. În situația în care aceste școli profesionale cu personalitate juridică nu vor realiza acest demers, vor școlariza elevii, în lichidare, până la finalizarea nivelului de învățământ profesional.
- Consiliile locale și județene trebuie să trimită rapoarte motivate;
- Inspectoratele școlare vor fi obligate să publice online lista școlilor până la 23 februarie 2026
- Toate etapele sunt în concordanță Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care a fost modificată prin legea Bolojan.
Calendarul operațiunilor de organizare a rețelei școlare, pentru anul școlar 2026-2027
4-7 noiembrie 2025 – Solicitarea de către inspectoratele școlare a propunerilor privind organizarea rețelei școlare de către consiliile locale și consiliile județene.
5-21 noiembrie 2025 – Transmiterea de către consiliile locale și consiliile județene la inspectoratele școlare a proiectelor de hotărâre ale consiliilor locale/județene, însoțite de rapoartele motivate.
17-25 noiembrie 2025 – Transmiterea de către inspectoratele școlare la Ministerul Educației și Cercetării a rapoartelor privind modul de respectare a criteriilor de către unitățile de învățământ preuniversitar special, pentru care consiliile județene au solicitat avizul conform.
Până la data de 8 decembrie 2025 – Emiterea avizului conform de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar, respectiv de către Ministerul Educației și Cercetării.
Până la data de 20 ianuarie 2026 – Transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării a situațiilor în care nu au fost emise hotărârile consiliului local/județean de către unitățile administrativ-teritoriale sau consiliile județene.
Până la data de 21 ianuarie 2026 – Transmiterea de către inspectoratele școlare la Ministerul Educației și Cercetării a rețelei școlare pentru anul școlar 2026-2027, în format electronic, scanat.
30 ianuarie 2026 – Emiterea ordinului ministrului educației și cercetării privind includerea unor unități de învățământ în rețeaua școlară pentru anul școlar 2026-2027, precum și organizarea rețelei școlare pentru anul școlar 2026-2027 din localitățile în care s-a realizat în totalitate procesul de organizare a rețelei școlare de către autoritățile administrației publice locale, avizate conform de către inspectoratele școlare.
23 februarie 2026 – Publicarea, pe pagina web, de către autoritățile administrației publice locale și de către inspectoratele școlare, a listei unităților de învățământ de stat, particulare și confesionale, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, care organizează în condițiile legii activități de educație în anul școlar 2026-2027.
1 septembrie – 15 octombrie 2026 – Înregistrarea și soluționarea solicitărilor de modificare a structurii rețelei școlare aprobate pentru anul școlar 2026-2027, prevăzute de art. 8 alin. (2) din Metodologia privind procesul de organizare a rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 6.800/2023.
Data începerii cursurilor – 15 octombrie 2026 –Incluziunea în rețeaua școlară, pentru anul școlar 2025-2026, a unităților de învățământ de masă aflate în situațiile prevăzute de art. 8 alin. (3) din Metodologia privind procesul de organizare a rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobată prin același Ordin al ministrului educației nr. 6.800/2023.
Note explicative din Monitorul Oficial:
- În vederea aplicării prevederilor art. 248 alin. (17) din Legea Învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, școlile profesionale cu personalitate juridică, pentru care nu este posibilă arondarea la unități de învățământ liceal, vor întreprinde demersurile pentru obținerea autorizației de funcționare provizorie pentru nivelul liceal, filiera tehnologică. În situația în care aceste școli profesionale cu personalitate juridică nu vor realiza acest demers, vor școlariza elevii, în lichidare, până la finalizarea nivelului de învățământ profesional.
- Rețeaua școlară este organizată, după caz, prin hotărâre a consiliului local/consiliului județean/Consiliului General al Municipiului București (HCL/HCJ/HCGMB), cu avizul conform al inspectoratului școlar, sau prin ordin al ministrului educației și cercetării (OMEC).
- În situația în care, după caz, modificări și completări ale HCL/HCJ/HCGMB/OMEC, inclusiv ca urmare a reorganizării unor unități de învățământ, autoritățile administrației publice locale și inspectoratele școlare au obligația de a actualiza, pe pagina web, lista unităților de învățământ de stat, particulare și confesionale, acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu, care organizează în condițiile legii activități de educație în anul școlar 2026-2027.
Calendarul activităților privind reorganizarea unor unități de învățământ preuniversitar, pentru anul școlar 2026-2027
4-7 noiembrie 2025 Transmiterea de către inspectoratele școlare la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (denumită în continuare ARACIP) și, spre informare, Ministerului Educației și Cercetării, a listei unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică propuse pentru reorganizare, însoțită de o notă de fundamentare privind motivele care stau la baza procesului de reorganizare propus.
Se vor avea în vedere cu prioritate următoarele situații:
a) reorganizarea unităților de învățământ care nu îndeplinesc condițiile de funcționare cu personalitate juridică, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea Învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
b) reorganizarea creșelor cu personalitate juridică pentru care autoritățile administrației publice locale au calitatea de persoană juridică fondatoare;
c) transferarea atribuțiilor de organizare și coordonare a creșelor cu personalitate juridică pentru care autoritățile administrației publice locale au calitatea de persoană juridică fondatoare, cu minimum 200 de antepreșcolari;
d) arondarea școlilor fără personalitate juridică la unități de învățământ licențiat, în vederea aplicării prevederilor art. 248 alin. (17) din Legea Învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.
4-7 noiembrie 2025 – Transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării:
a) a solicitărilor de reorganizare a unor unități de învățământ preuniversitar particular/confesional, pentru anul școlar 2026–2027, de către persoanele juridice de drept privat fondatoare ale unităților respective, de către conducerea cultului recunoscut oficial de stat care a participat la înființarea unităților de învățământ confesional, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu;
b) a solicitărilor de reorganizare a unor unități de învățământ preuniversitar militar, pentru anul școlar 2026–2027, de către Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne sau Ministerul Justiției, după caz;
c) a listei cu situațiile divergente intervenite între inspectoratele școlare și autoritățile administrației publice locale privind propunerile de reorganizare a unor unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, pentru anul școlar 2026–2027, însoțită de un raport detaliat care să cuprindă motivele care au condus la acestea, punctul de vedere al inspectoratelor școlare și cel al autorităților administrației publice locale în cauză, precum și propunerile de reorganizare a unor unități de educație extrașcolară, dacă este cazul.
10 noiembrie 2025 – 20 februarie 2026 – Verificarea și transmiterea de către Ministerul Educației și Cercetării la ARACIP a solicitărilor de reorganizare a unităților de învățământ preuniversitar particular/confesional, unități de învățământ preuniversitar militar, pentru anul școlar 2025–2026, în vederea demarării procesului de evaluare.
Până la data de 17 noiembrie 2025 – Transmiterea de către Ministerul Educației și Cercetării la ARACIP:
a) a listei unităților de învățământ care fac obiectul reorganizării, pentru anul școlar 2026–2027, ca urmare a procesului de analiză a situațiilor divergente comunicate de către inspectoratele școlare;
b) a listei unităților de învățământ pentru care, în urma analizării situațiilor divergente, s-a stabilit că nu este necesară reorganizarea acestora, comunicată ARACIP în vederea demarării procesului de evaluare.
10 noiembrie 2025 – 20 februarie 2026 – Activitățile specifice derulate de către ARACIP în vederea realizării procesului de reorganizare a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților de educație extrașcolară, respectiv emiterea ordinelor Ministerului Educației și Cercetării de reorganizare.
Martie – august 2026 – După emiterea și comunicarea ordinelor Ministerului Educației și Cercetării de reorganizare, autoritățile administrației publice locale au obligația de a emite hotărâri ale consiliilor locale de modificare a hotărârilor inițiale de organizare a rețelei școlare, în vederea cuprinderii de drept în rețea a unităților reorganizate.
În situația în care rețeaua școlară a fost organizată prin ordin al Ministerului Educației și Cercetării, aceasta se modifică printr-un nou ordin/ordin de reorganizare.
17-31 august 2026 – Transmiterea de către inspectoratele școlare la ARACIP a listei unităților de învățământ propuse pentru reorganizare, pentru anul școlar 2027-2028.
Prevederile din legea învățământului preuniversitar după care se va vor reorganiza școlile și rețeaua școlară în anul 2026-2027
Legea 141/2025, legea Bolojan, a modificat Legea învățământului preuniversitar în ceea ce privește organizarea școlilor și a numărului de elevi într-o clasă.
1. La articolul 16, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
,,Articolul 16
(1) Unitățile de învățământ de stat au personalitate juridică, dacă se organizează și funcționează, după caz, astfel:
a) cu minimum 500 de elevi;
b) cu minimum 500 de elevi, preșcolari și/sau antepreșcolari;
c) cu minimum 250 de preșcolari și/sau antepreșcolari;
d) cu minimum 200 de antepreșcolari;
e) cu minimum 300 de elevi, în cazul unităților de învățământ postliceal;
f) cu minimum 50 de elevi sau minimum 50 de elevi și/sau preșcolari, în cazul unităților de învățământ special.”
2. La articolul 23, alineatele (1), (6) și (11) se modifică și vor avea următorul cuprins:
,,Art. 23. – (1) În învăţământul preuniversitar, formaţiunile de studiu cuprind grupe sau clase, după cum urmează:
a) educaţia timpurie, nivel antepreşcolar:
(i) grupa mică cuprinde, în medie, 9 copii, dar nu mai puţin de 7 şi nu mai mult de 11;
(ii) grupa mijlocie cuprinde, în medie, 14 copii, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 17;
(iii) grupa mare cuprinde, în medie, 16 copii, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 22;
b) educaţia timpurie, nivel preşcolar: grupa cuprinde, în medie, 17 preşcolari, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 22;
c) învăţământul primar: clasa cuprinde, în medie, 18 elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 24;
d) învăţământul gimnazial: clasa cuprinde, în medie, 20 elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 28;
e) învăţământul sportiv şi de artă: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 24, şi poate fi constituită din maximum 4 grupe. Grupa cuprinde, în medie, 7 elevi, dar nu mai puţin de 4 şi nu mai mult de 10;
f) învăţământul liceal, inclusiv dual: clasa cuprinde, în medie, 23 de elevi, dar nu mai puţin de 16 şi nu mai mult de 30;
g) instruirea practică şi pregătirea de specialitate se desfăşoară pe grupe de minimum 8 elevi şi maximum 15 elevi;
h) clasele din învăţământul liceal tehnologic pot fi constituite din maximum 3 grupe cu calificări diferite;
i) învăţământul postliceal: clasa cuprinde, în medie, 26 de elevi, dar nu mai puţin de 20 şi nu mai mult de 32;
j) învăţământul special:
(i) pentru antepreşcolari cu sprijin de nivel I-II: grupa de sprijin special cuprinde, în medie, 6 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 7;
(ii) pentru beneficiarii primari cu sprijin special de nivel I-II: grupa/clasa de sprijin special cuprinde în medie 7 elevi, dar nu mai puţin de 6 şi nu mai mult de 8;
(iii) pentru antepreşcolari cu deficienţe grave de dezvoltare şi preşcolari cu sprijin special de nivel III-IV: grupa/clasa cuprinde, în medie, 4 copii, dar nu mai puţin de 3 şi nu mai mult de 5;
(iv) învăţământul special pentru beneficiarii primari cu sprijin special de nivel III-IV: grupa/clasa cuprinde, în medie, 5 elevi, dar nu mai puţin de 4 şi nu mai mult de 6;
k) prin excepţie de la lit. j), în învăţământul tehnologic special pentru elevi cu deficienţe uşoare şi/sau moderate: clasa cuprinde în medie 10 elevi, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 12.”
DOCUMENT Ordin nr. 6.637/2025 privind aprobarea Calendarului operațiunilor de organizare a rețelei școlare, pentru anul școlar 2026-2027


DOCUMENT Ordin nr. 6.636/2025 pentru aprobarea Calendarului activităților privind reorganizarea unor unități de învățământ preuniversitar, pentru anul școlar 2026-2027


4 comments
după un astfel de calendar e mult mai ok reorganizarea….Nu noaptea,că hoții,așa cum s-au petrecut lucrurile în vară cu CT Forestier Piatra Neamț,o instituție cu 350 elevi,cu 98 ani de existență,cu profil unic,care și-a pierdut identitatea din pix,pt că așa au vrut autoritățile locale.Legea ar trebui sa mai prevadă că școlile cu profil unic sa poată funcționa și cu peste 300 de elevi.
grevă generală…jos cu bandiții din Ministerul educației jos cu arogantul broscoiul râios David
Aprob!😁
👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍