OFICIAL Licee pedagogice acreditate pe specializările învățător-educator și educator-puericultor devin automat acreditate pe noile specializări din Legea învățământului preuniversitar, din anul școlar 2026-2027

147 de vizualizări
Documente / Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Liceele pedagogice care în anul școlar 2025-2026 sunt acreditate pentru specializările învățător-educator și educator-puericultor se consideră acreditate pentru specializarea pedagogia învățământului primar, respectiv educație timpurie, din anul școlar 2026-2027, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordonanța de urgență nr. 1 din 2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul educației.

Art. III – „(3) Unitățile de învățământ care, în anul școlar 2025-2026, sunt autorizate provizoriu, respectiv acreditate, pentru specializarea învățător — educator se consideră autorizate provizoriu, respectiv acreditate, începând cu anul școlar 2026- 2027, pentru specializarea pedagogia învățământului primar, iar unitățile de învățământ care, în anul școlar 2025-2026, au autorizare de funcționare provizorie, respectiv acreditare pentru specializarea educator — puericultor sunt considerate autorizate provizoriu sau acreditate, începând cu anul școlar 2026-2027, pentru specializarea educație timpurie, conform specializărilor specifice filierei vocaționale, profilul pedagogic, prevăzute la art. 52 alin. (2) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în ordonanța de urgență.

Săptămâna trecută, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat că, potrivit ordonanței de urgență adoptate recent, „liceele pedagogice care erau autorizate sau acreditate pe specializările vechi devin automat autorizate pe specializările noi din Legea educației”. Declarațiile au fost făcute miercuri, 28 ianuarie, pentru Prima News.

DOCUMENT OUG 1/ 2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul educației
Informații de context

Amintim că, de anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor. Noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.

În regulamentul publicat în Monitorul Oficial se arată că, pe perioada practicii pedagogice, ținuta și comportamentul elevilor sunt adaptate condițiilor și cerințelor specifice din regulamentele interne ale liceului/colegiului pedagogic și ale unităților de învățământ și instituțiilor la care elevii efectuează practica pedagogică de observare, de predare, individuală sau comasată:

Ce stabilește Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 în privința învățătorilor:

Legea nr. 198/2023 prevede, printre altele, că liceele pedagogice formează învățători, dar aceștia pot fi angajați pe perioadă determinată. Pentru a se titulariza, ei trebuie să termine o facultate de profil.

Art. 176 – „(1) Pentru ocuparea funcţiilor didactice prevăzute la art. 165 trebuie îndeplinite următoarele condiţii minime de studii:

a) pentru ocuparea funcţiei didactice de educator/educatoare: absolvirea cu diplomă de bacalaureat a liceului pedagogic, cu specializarea „Educaţie timpurie”;

b) pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor pentru educaţie timpurie: absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării „Educaţie timpurie”;

c) pentru ocuparea funcţiilor didactice de învăţător/învăţătoare cu statut de debutant suplinitor: absolvirea cu diplomă de bacalaureat a liceului pedagogic, cu specializarea „Pedagogia învăţământului primar”;”

Funcția de profesor pentru învățământul primar este ocupată de cei care au absolvit liceul pedagogic cu specializarea „pedagogia învățământului primar” și facultatea cu aceeași specializare. De asemenea, se pot titulariza în sistem și absolvenții cu diploma de licență a specializării „Pedagogia învățământului primar” și care au urmat un program de studii universitare de masterat didactic cu durata de un an.

Art. 176 (1) – „d) pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor pentru învăţământ primar, cel puţin una dintre următoarele condiţii:

(i) absolvirea cu diplomă de bacalaureat a liceului pedagogic cu specializările „Pedagogia învăţământului primar” şi absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării „Pedagogia învăţământului primar”;

(ii) absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării „Pedagogia învăţământului primar” şi absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata de un an;”

Elevii care sunt înscriși în liceele pedagogice și foștii absolvenți de liceu pedagogic pot fi încadrați pe postul de învățător/învățătoare în învățământul primar, conform legii.

Articolul 249 – „(1) Elevii care la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt înscriși în cadrul liceelor pedagogice, specializarea învățător/învățătoare, sau sunt absolvenți ai acestei specializări, prin excepție de la prevederile art. 176 alin. (1) lit. c), pot fi încadrați pe postul de învățător/învățătoare în învățământul primar.

(9) Persoanelor care până în anul 2027 finalizează studiile liceale pedagogice, specializarea educator-învățător și învățător, li se consideră îndeplinită condiția de studiu pentru ocuparea funcției didactice de învățător/învățătoare.”

Citește și:
Secretarul de stat Sorin Ion: Liceele pedagogice care erau autorizate sau acreditate pe specializările vechi devin automat autorizate pe specializările noi din Legea educației / Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice ar urma să nu mai organizeze admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări
OFICIAL Elevii de la liceele pedagogice vor avea ținuta și comportamentul adaptate la regulamentele interne ale liceului pedagogic și ale grădinițelor și școlilor la care efectuează practica
OFICIAL Masteratul didactic de doi ani va fi organizat și în anul universitar 2026-2027. Va intra în lichidare din 2027-2028
OFICIAL Liceele agricole, silvice și cele cu peste 75% elevi în sistem dual pot funcționa cu mai puțini elevi și autorizare provizorie automată pentru calificări profesionale nivel 3 și 4, în anul școlar 2026-2027


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele 18 documente pe care le au de pregătit educatoarele din grădinițe și creșe, în anul școlar 2025-2026, prevăzute în scrisoarea metodică a Ministerului Educației și Cercetării: de la planificarea săptămânală și până la dovezi ale participării la activități de formare continuă

Documentele necesare educatoarelor din grădinițe și creșe sunt enumerate în scrisoarea metodică pentru educația timpurie, an școlar 2025-2026, document trimis de Ministerul Educației și Cercetării către inspectoratele școlare. Este vorba…
Vezi articolul

Franța prezintă strategia națională de alfabetizare digitală. Printre măsuri: bacalaureat profesional în securitate cibernetică din septembrie 2023, elevilor să le fie testate competențele digitale de 3 ori pe parcursul școlii

Autoritățile din educația franceză au lansat recent strategia Franței pentru alfabetizare digitală a elevilor, profesorilor și lucrătorilor din instituțiile administrative din învățământ, pentru perioada 2023-2027. Ministerul Educației de la Paris…
Vezi articolul