OFICIAL Ordinul comun cu regulile pentru școli în perioada pandemiei a fost abrogat

6.359 de vizualizări
Regulile din școli „pentru prevenirea îmbolnăvirilor” sunt, oficial, istorie. Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății a fost abrogat printr-un alt ordin comun publicat marți seara în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul 3.343/707. Se încheie astfel aproape doi ani de ordine comune de ministru pentru activitatea școlilor și pentru funcționarea acestora.

Ordinul este abrogat, deși luni ministrul Sorin Cîmpeanu susținea că nu este nevoie de abrogarea ordinului comun al Ministerelor Educației și Sănătății, care a reglementat până acum funcționarea școlii în timpul pandemiei COVID-19. “Ordinul comun este emis în baza Ordonanței de Urgență nr. 141 din 2020 și a Legii 55 din 2020. Ieșirea din starea de alertă echivalează cu faptul că acest ordin comun își încetează automat valabilitatea“, a precizat pentru Edupedu.ro ministrul Educației.

Tot marți seara inspectoratele școlare au primit o adresă pe care o vor trimite școlilor încare sunt informate că „începând cu data de 9 martie 2022 nu se mai suspendă cursurile cu prezență fizică în funcție de numărul de cazuri de infectări sau de gradul de ocupare al paturilor destinate celor cu COVID-19”. În adresa semnată de secretarul de stat Sorin Ion se precizează că elevii aflați în carantină, la momentul terminării stării de alertă, vor respecta deciziile DSP în vigoare și vor reveni la școală după ce acestea expiră. La fel, clasele aflate în online din cauza cazurilor de COVID-19 vor reveni la ore cu prezență fizică după ce termenele stabilite pentru suspendare vor fi expirat.


11 comments
  1. Oricum acest ordin era degeaba, pentru că nu s-a aplicat niciodată că la carte.In plus,e un ordin aberant impus din prostia cuiva…

  2. Eu am primit teste Covid19 atât de la școală, cât și de la grădiniță (pentru ambii copii). Dacă se revine la școală la fel ca înainte de pandemie, de ce ni se mai dau testele?

  3. Domnilor ne luați de proști?!Care este diferența între a purta masca obligatorie în valul patru la 5600 de cazuri în valul patru și a nu purta mască la 5600 de cazuri în valul cinci??Doar se recomandă??Dar cine ascultă de recomandări??Și cu noi prostii care am respectat toate regulile și asta vom face mai departe ,cum rămâne?? Nu aste duplicat ,acum vorbim după ridicarea restricțiilor!!

    1. Din câte am văzut eu doar profesorii mai poarta mască și câțiva elevi.In rest e liber la prostie și îmbolnăvire. Or sa devina școlile focare de infecție.

    2. Stimată doamnă, dacă nici in al 12-lea ceas nu ați realizat că nu a fost niciodată despre sănătate, este doar problema dumneavoastră!
      Nu vă interzice nimeni să purtați una sau mai multe măști acasă, pe stradă, la piscină, la duș sau oriunde doriți!
      Nu vă interzice nimeni să-i puneți copilului 3 măști înainte să îl trimite-ți la școală!

      E greu să acceptați că ați fost păcălită dar asta e viața!

      Pe viitor acordați-va timp de gândire, cu turma se pare că nu v-a plăcut!

      1. Știm. Știm. Și Pământul este plat iar războiul din Ucraina nu este real. Capul la nisip, ca struțul!

      2. Păcălită se pare ca ați fost dv. Nu mai vorbiți in necunoștință de cauza. Unde trăiți doamna? In spațiu? Cine v-a spălat creierul?!!

  4. În principiu, un ordin nu dispare de la sine. Normal că trebuia abrogat dacă se dorea încetarea efectelor acestuia.

    1. Decât să vorbiți în necunostinta de cauză și fără să aveți habar despre ierarhia actelor normative din România, mai bine va abțineți. Altfel demonstrați un singur lucru…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Testarea standardizată la Limba română și Matematică, organizată în 329 de școli, în perioada 30 mai – 10 iunie, nu este obligatorie pentru elevi. Ministrul Educației: Nu există sancțiuni pentru neparticiparea la testare

Testarea standardizată anunțată săptămâna trecută de ministrul Educației, stabilită deja printr-un ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial, care ar urma să aibă loc în perioada 30 mai – 10…
Vezi articolul

Ordonanţa 51 din 2019, care elimina transportul intra-judeţean din sfera serviciilor de transport public şi implicit obligativitatea transportatorilor de a asigura abonamente şi bilete reduse pentru elevi, respinsă de Camera Deputaţilor – for decizional

Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane a fost votat în procedură de urgenţă…
Vezi articolul

Cursuri gratuite de latină și greacă veche pentru elevii de gimnaziu și liceu, organizate de Facultatea de Limbi Străine a Universității din București. Orele încep pe 7 octombrie și se țin online pentru elevii care nu sunt din Capitală

Elevii de gimnaziu și liceu pasionați de latină și greacă veche pot participa la cursuri gratuite de limbi clasice în fiecare sâmbătă, din 7 octombrie, organizate de departamentul de Filologie…
Vezi articolul

Emilia Șercan îl acuză pe profesorul Virgil Iordache de la Universitatea din București că dorește anchetarea ei în Comisia de Etică, după ce jurnalista a criticat decizia în cazul Bode a Consiliului Național de Etică, unde el este membru / Iordache: Eu nu doresc asta

Jurnalista Emilia Șercan, care e și lector în cadrul Universității din București, scrie, miercuri, pe Facebook că Virgil Iordache, profesor al universității și membru al Consiliului Național de Etică (CNECSDTI),…
Vezi articolul