OFICIAL Până pe 7 februarie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației proiectul planului de școlarizare pentru anul 2025-2026 / Pașii prin care se aprobă câte clase are fiecare școală, profil, specializare și numărul maxim de elevi

48.286 de vizualizări
Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
Până pe 7 februarie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației proiectul planului de școlarizare pentru anul 2025-2026 în format scanat, deși datele se încarcă integral în SIIIR – Sistemul informatic integrat al învățământului din România, conform metodologiei publicate în Monitorul Oficial, care conține pașii prin care se aprobă numărul de elevi/copii și fiecare grupă/clasă pentru fiecare școală și grădiniță din România. 
  • Birocrația excesivă se păstrează și în acest an. Ministerul Educației cere inspectoratelor să facă planurile cu cifra de școlarizare pentru 2025-2026, să le printeze, să le scaneze și apoi să le transmită electronic până pe 7 februarie 2025, după cum Edupedu.ro a semnalat în perioada dezbaterii proiectului de ordin.

Regulile pentru transmiterea datelor la Ministerul Educației

Art. 23. — (1) Inspectoratul școlar transmite la Ministerul Educației proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026 separat, atât pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, cât și pentru unitățile de învățământ particular, în format electronic scanat, până la data de 7 februarie 2025. 

(2) Adresa de înaintare a proiectului planului de școlarizare întocmită de către inspectoratele școlare și transmisă la Ministerul Educației are următorul conținut: „Prezentul proiect al planului de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026 a fost întocmit cu încadrarea strictă în numărul de posturi aprobat inspectoratului școlar de către Ministerul Educației. Inspectoratul școlar a dispus toate măsurile cu privire la încadrarea unităților de învățământ în bugetul calculat, în conformitate cu prevederile legale.”

Ce cuprinde Metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat

Metodologia pentru fundamentarea cifrei de școlarizare este un document fundamental și cuprinde regulile după care școlile înființează sau desființează clasele pentru viitorul an școlar. Ministerul Educației stabilește, prin act normativ terțiar, felul precis în care se aplică legea educației și hotărârile de guvern care grevează acest domeniu atunci când sunt stabilite câte clase are fiecare școală, fiecare profil, specializare și filieră și câți elevi sunt în fiecare dintre aceste clase.

Planurile de școlarizare sunt documente stufoase, laborioase, care cuprind numărul de elevi/copii și fiecare grupă/clasă pentru fiecare școală și grădiniță din România. Sunt peste 18.000 de școli și structuri în aceste planuri.

Pașii prin care se aprobă câte clase are fiecare școală, profil, specializare și numărul maxim de elevi 

Pe scurt, școlile elaborează proiectul planului de școlarizare la nivelul unității de învățământ, cu respectarea metodologiei.

Ulterior, inspectoratul școlar verifică și aprobă aceste planuri, apoi le transmite mai departe către Ministerul Educației. Ministerul analizează datele primite de la fiecare inspectorat, le modifică, dacă este necesar, și întocmește proiectul de hotărâre a Guvernului privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat.

După aprobarea hotărârii de Guvern, Ministerul Educației transmite cifrele de școlarizare fiecărui inspectorat școlar, repartizându-le global, pe niveluri și forme de învățământ.

În termen de 10 zile de la primirea acestor cifre, inspectoratele școlare le aprobă și le repartizează fiecărei unități de învățământ.

Prevederile din Metodologie:

Art. 14. — (1) Conducerea unității de învățământ răspunde de fundamentarea și elaborarea proiectului planului de școlarizare la nivelul unității de învățământ, cu respectarea prevederilor prezentei metodologii. 

(2) În proiectul planului de școlarizare se propun doar clase pentru nivelul/filiera/profilul/specializarea/calificarea profesională/forma de învățământ/limba de predare pentru care unitatea de învățământ are autorizare de funcționare provizorie/acreditare aprobată prin ordin al ministrului, respectându-se capacitatea instituțională. 

(3) Proiectul planului de școlarizare este elaborat de directorul unității de învățământ, este avizat în consiliul profesoral, aprobat de către consiliul de administrație al unității de învățământ și înaintat inspectoratului școlar.

Art. 15. — (1) Consiliul de administrație al inspectoratului școlar analizează pentru fiecare unitate de învățământ propunerile transmise, operează sau nu operează modificări și întocmește proiectul planului de școlarizare la nivel județean, pe care îl înaintează spre aprobare la Ministerul Educației

(2) În situația în care autoritățile administrației publice locale nu transmit propuneri privind organizarea rețelei școlare din raza lor de competență sau nu întreprind demersurile necesare privind organizarea rețelei școlare, consiliul de administrație al inspectoratului școlar va fundamenta proiectul planului de școlarizare pentru unitățile de învățământ aflate în această situație, pe baza actului administrativ (hotărârea consiliului local, hotărâre judecătorească etc.) valabil la momentul respectiv. 

(3) În situația în care la nivelul consiliului de administrație al inspectoratelor școlare se operează modificări în proiectul planului de școlarizare propus, inspectoratele școlare au obligația să comunice în scris unităților de învățământ aceste modificări. 

(4) Datele referitoare la proiectul planului de școlarizare pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat pentru anul școlar 2025-2026 se încarcă integral în aplicația informatică dedicată — Sistemul informatic integrat al învățământului din România (SIIIR).

Art. 18. — Ministerul Educației analizează proiectul planului de școlarizare înaintat de fiecare inspectorat școlar, pe niveluri și forme de învățământ, operează sau nu operează modificări și întocmește proiectul de hotărâre a Guvernului privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat. 

Art. 19. — (1) Cifrele de școlarizare aprobate prin hotărâre a Guvernului au caracter maximal. Ministerul Educației repartizează cifrele de școlarizare, global, fiecărui inspectorat școlar, pe niveluri și forme de învățământ. 

Art. 20. — (1) În termen de 10 zile de la primirea cifrelor de școlarizare de la Ministerul Educației, inspectoratele școlare aprobă și repartizează fiecărei unități de învățământ cifrele de școlarizare defalcate pe niveluri de învățământ, limbi de predare, filiere, profiluri, domenii de pregătire de bază, specializări și calificări profesionale autorizate/acreditate, număr de formațiuni de studiu, respectiv număr de locuri. 

(2) Repartizarea cifrelor de școlarizare conform alin. (1) se realizează doar pentru clasele care au specializări și calificări profesionale autorizate/acreditate prin ordin al ministrului. 

Art. 21. — Aplicarea prevederilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, se realizează pentru clasele de început, cu respectarea prevederilor Metodologiei privind depășirea efectivelor formațiunilor de antepreșcolari, preșcolari sau de elevi din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 6.756/2023.

DOCUMENT Ordin pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular pentru anul școlar 2025-2026.

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și: 
OFICIAL Scade la 24 numărul elevilor într-o clasă de a IX-a, real și uman, din septembrie, față de 26 în prezent / Măsura are un potențial impact major asupra admiterii la liceu


2 comments
  1. F stufos si consumator de timp proiect. Dar trebuie sa aiba si unii ce verifica.
    Intre timp nu se vorbeste nimic despre scaderea numarului maxim de elevi in clasa la unul rezonabil, astfel incat sa se poata lucra in interesul elevului. Un maxim de 15 elevi pe clasa ar creste considerabil calitatea procesului de invatamant, dar cine sa vrea asta…

  2. Toata aceasta actiune arata ca suntem un stat centralizat si birocratic. Daca aveam regiuni ( landuri, provincii, etc.) aprobarea se dadea la nivel de regiune. Asa si ministerul cu bugetarii lui trebuie sa manance o paine, nu ?!!! Ministerul trebuie sa se ocupe de a scrie legile, programe unitare de discipline, aprobate in parlament si control in aplicarea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Platformă cu oferte de internship, voluntariat, workshopuri și practică pentru elevi, studenți și tineri, lansată de INACO / Organizațiile și companiile pot încărca ofertele pe internii.ro

Platforma internii.ro, dedicată elevilor și studenților care vor să participe la programe de internship, voluntariat, workshopuri și practică oferite de companii este lansată, marți, de asociația INACO, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

Cheltuielile de milioane de euro pentru organizarea în România a PIAAC, considerat testul PISA pentru adulți, sunt eliminate din hotărârea guvernului prin care se aprobă participarea la aceste evaluări internaționale / Hotărârea, modificată față de versiunea inițială în urma articolelor Edupedu.ro, definește responsabilitățile consorțiului care organizează testele

Cheltuielile de administrare națională a evaluării competențelor adulților, în cadrul Programului internațional PIAAC 2025-2029, considerat un „test PISA” pentru populația adultă, nu mai figurează explicit în hotărârea de guvern prin…
Vezi articolul
Eugenia Pavăl / Foto: Arhivă personală

Subiectele de la Evaluarea Națională 2022 – Limba română au fost „de nivel mediu, cu unele probleme de cunoaștere foarte bună a gramaticii” – profesoara Eugenia Pavăl: „Poate începem, încet-încet, să îi provocăm pe copii la lectură”

Tipul de subiecte date la proba de Limba română la Evaluarea Națională 2022 a fost unul potrivit, „pentru că poate începem, încet-încet, să îi provocăm pe copii la lectură, să…
Vezi articolul

PROIECT Concursul de rezidențiat are loc pe 17 noiembrie 2024. Candidații se pot înscrie până pe 22 octombrie la DSP – ce conține dosarul / Toți medicii specialiști, stomatologii și farmaciștii plătesc taxă la a doua specializare

Concursul de intrare în rezidențiat 2024 pe loc sau pe post ar urma să aibă loc pe 17 noiembrie, potrivit proiectului de ordin de ministru și metodologiei de concurs puse…
Vezi articolul