Planurile-cadru pentru liceu au fost modificate, pentru a fi introdusă oficial o nouă materie obligatorie pentru elevii de clasa a XII-a: disciplina „Istoria comunismului din România”. Materia va fi studiată obligatoriu de elevii claselor a XII-a, începând cu anul școlar viitor, 2025-2026. Noua disciplină a fost introdusă în curriculumul de liceu prin mai multe ordine de ministru, documente publicate în Monitorul Oficial pe 18 decembrie 2024 și 8 ianuarie 2025. Deși anunțul introducerii noii materii a fost făcut oficial luni, 16 decembrie 2024, în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Educației la Universitatea din București, programa școlară cu conținuturile concrete ce vor fi predate nu este publică, deocamdată.
Ministerul Educației a aprobat luni, 16 decembrie, programa pentru disciplina ce va fi obligatorie la liceu, în clasa a XII-a sau a XIII-a (pentru învățământul la seral). „Disciplina „Istoria comunismului din România” este obligatorie și se va preda, începând cu anul școlar 2025 – 2026, elevilor din clasele a XII-a (învățământ de zi), respectiv a XIII-a (învățământ seral și cu frecvență redusă)”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.
Schimbarea vine și în contextul în care la primul tur al alegerilor prezidențiale (n. red. anulate ulterior) românii – tinerii și adulți – au votat un candidat cu discurs neolegionar, pro-putin, xenofob și antisemit. „O cunoaștere inadecvată sau chiar lipsa cunoașterii faptelor istorice din perioada regimului comunist lasă loc unor distorsiuni care pot influența inclusiv comportamentul social și, am văzut, electoral”, a spus Ligia Deca.
Elevii de la seral vor studia noua disciplină în clasa a XIII-a.
Filiera teoretică
Filiera vocațională
Specializarea învățător-educatoare
Specializarea educator-puericultor
Specializarea mediator școlar
Învățământul tehnologic
Filiera vocațională, profilul teologic, cultul ortodox, specializarea ghid turism religios
Filiera vocațională, profilul teologic, cultul romano-catolic de limbă maghiară, specializarea ghid turism religios
Filiera vocațională, profil artistic, specializarea conservare-restaurare bunuri culturale, cursuri de zi
Filiera vocațională, profilul teologic, cultul greco-catolic, specializarea ghid turism religios
Filiera vocațională, profilul teologic, cultul romano-catolic, specializarea ghid turism religios
Învățământ seral
Despre istoria comunismului
În afară de disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul”, elevii de liceu vor avea inclusă în trunchiul comun și „Istoria comunismului din România”, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Anul trecut, planurile-cadru pentru liceu au fost modificate, după ce disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” va avea o oră în plus pe săptămână pentru elevii de clasa a XI-a, conform unor ordine publicate în Monitorul Oficial.
Articolul 88 – „(3) Planurile-cadru ale învățământului liceal includ „Istoria evreilor. Holocaustul“ și „Istoria comunismului din România“, ca discipline școlare, parte a trunchiului comun.
(6) Programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru disciplina „Istoria comunismului din România“ se elaborează de către Ministerul Educației, în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în calitatea sa de centru guvernamental de expertiză și investigație în domeniu, folosind și expertiza altor instituții: Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, institutele Academiei Române care derulează programe de cercetare a comunismului în România, Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului și Academia Civică.”
- La începutul lunii august 2022, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunțat că susține introducerea în programa de studii liceale a disciplinei Istoria Comunismului, materie care să fie menționată în legea învățământului preuniversitar.
Ce înseamnă, în prezent, trunchiul comun:
Planul-cadru cuprinde o zonă comună pentru toţi elevii numită „trunchiul comun”, reprezentată de numărul minim de ore prevăzut în planul-cadru pentru fiecare disciplină. În orele de trunchi comun se va parcurge programa şcolară.
Articol în curs de actualizare
17 comments
E bine că se introduce și aceasta istorie.
E aglomerata situația pt că încă nu au redus sau scos deloc prostiile alea de fizică și chimie. Alea sunt chiar degeaba și doar iau unii bani pe ele fara sa le facă pt că cu o ora pe săptămână e degeaba, uita aia de la o săptămână la alta și sunt oricum inutile. In UE nu se fac.
Alea trebuie scoase complet si lasate doar la profilul de științe.
Sunt binevenite istoria holocaustului comunismului educație de gen educație și responsabilitate civică antreprenoriat și perspective globale. Astea sunt viitorul în UE.
Propun ca pentru fiecare capitol al istoriei să se aloce câte o oră! Așa vom ajunge să avem in orar doar istorie!!
O supraîncarcare a programului elevilor. 2 ore de istorie/săptămână la profilul matematică -informatică? Sunt și mama de elev de liceu și profesoară la liceu , mi se pare o aberație. De ce nu introduceți și istoria romilor să facă 3 ore de istorie/ săptămâna la mate -info?
Elevii sunt supraîncărcați deci eu nu- i văd rostul (ca o nouă oră de istorie -distinctă și specială)și holocaustul este o ora pe care trebuie să o regăsim într-un capitol din istorie !
Nu putem
Scoate momente din istorie pentru a mai marca ,introduce încă o oră în plus !
Mi se pare despicarea firului în patru !
Aveți dreptate. Acționăm pompieristic.Istoria PCR,Istoria Holocaustului ,Schimbările climatice ,educația antreprenorială și multe altele ,altminteri de actualitate ,nu numai la noi ,pot fi abordate în cadrul Istoriei ,Romaniei,Geografiei României Economiei etc. în capitole speciale .
Cate discipline mai introduceti? Istoria comunismului nu face parte din disciplina Istorie? Nu era de ajuns un capitol sau mai multe, cum este normal, din aceeasi disciplina?
Bine ca la liceu a mai ramas o ora de sport /saptamana sa introducă tot felul de inutilități să-și încaseze liderii de sindicat cotizații .
Introduc și educație pt sănătate , dar îi țin pe copii 7 ore/zi cocoșați în bănci .
Mai bine întroduceți niște ore de gramatică!
excelent, de ce nu si 1h suplimentara dedicata intelegerii profunde a originilor fenomenului Miscarea Legionara (impreuna cu declinarile politice Totul pentru Tara, Garda de Fier)?
Istoria hotiei si-a sangelui neamului varsat inutil cand se introduce in TC?
Scoateti religia si introduceti 3 ore de educatie de gen si mai apoi peste 4-5 ani asa, plangeti-va ca au prea multe ore pe saptamana sarmanii si de aceea au inceput sa-si aministreze tratamente cu hormoni:)
sunt curios daca aceasta disciplina va studia și despre Sfinții închisorilor comuniste din România
O mare tâmpenie! Cred că cineva are nevoie de ore în plus ca să iasă norma. Unde s-a mai pomenit să înveți atâta istorie. Istoria comunismului se poate studia la disciplina istorie. Nu sunt întrebați profesorii, elevii, părinții, doar se impune studiul acestei discipline. Care elev de clasa a XII-a ar vrea să mai petreacă o oră, în plus, la școală pentru o așa idioțenie, în loc să se pregătească pentru bacalaureat?
Întâi a fost introdusă, în TC, ” Istoria evreilor.Holocaustul”, ceea ce a nedumerit și nedumereste multă lume. Apoi, pentru că au existat voci care au protestat în media- timid, că subiectul e delicat- , s-a introdus si Istoria comunismului. Prin urmare, orarul elevilor s-a ‘îmbogățit” cu încă două ore, deși
temele puteau fi abordate în cuprinsul disciplinei Istorie.
programa școlară cu conținuturile concrete ce vor fi predate nu este publică, deocamdată…
Pt că nici măcar nu există.
Programa, când va fi redactată
va fi o însăilare de idei, unele culmea promovate de tineri profesori de 35 de ani care habar nu au ce cumplit a fost e pt ca nu au trăit efectiv sub regim.
Vor inventa un limbaj de lemn, neatractiv si disciplina va avea succes fix la fel ca cealaltă disciplină impusă anul trecut, tot in domeniul istoriei
In final probabil se va scoate istoria românilor.
Deci Istoria comunismului din România este in trunchiul comun si nu se poate invata la Istorie. La Istorie probabil se invata cum sa gatesti si sa faci prajituri.
Cu tot respectul dar acest obiect de studiu ,, Istoria comunismului,, se putea studia într-un singur capitol la Disciplina Istorie. Alte discipline au fost private de ore pentru a fi introduse aceste minuni….
Aveți dreptate. Acționăm pompieristic.Istoria PCR,Istoria Holocaustului ,Schimbările climatice ,educația antreprenorială și multe altele ,altminteri de actualitate ,nu numai la noi ,pot fi abordate în cadrul Istoriei ,Romaniei,Geografiei României Economiei etc. în capitole speciale .