Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat în Monitorul Oficial (MO) Ordinul nr. 5.200 din 6 august 2025, care reglementează modul în care unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar de stat vor efectua plățile aferente titlurilor executorii câștigate de angajați, cu termen de plată în anul 2025. Este vorba atât despre diferențe de natură salarială, cât și despre daune-interese sub forma dobânzii legale, rezultate din hotărâri judecătorești definitive.
Potrivit ordinului, sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii între 1 ianuarie și 31 decembrie 2025 vor fi achitate în tranșe: 5% în primul an, 10% în al doilea an, câte 25% în al treilea și al patrulea an, iar restul de 35% în al cincilea an.
Sumele vor fi actualizate cu indicele prețurilor de consum, stabilit de Institutul Național de Statistică, iar dobânzile se vor calcula conform dispozițiilor instanței. În perioada de eșalonare, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Proceduri de verificare și raportare
Fiecare unitate școlară va calcula și centraliza diferențele salariale pentru fiecare angajat, pe baza dispozitivului instanței, și va introduce datele în modulul „Sentințe judecătorești” din aplicația EduSAL, prevede OMEC 5.200/2025.
Situațiile privind necesarul de fonduri vor fi transmise inspectoratelor școlare, care, prin comisii formate din reprezentanți ai compartimentelor de salarizare, financiar-contabil, juridic și audit, vor verifica legalitatea calculelor și eventualele suprapuneri cu alte acte normative, cum este OUG nr. 48/2022 privind plata diferențelor salariale pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021.
Calendar și responsabilități
Inspectoratele școlare trebuie să trimită Ministerului Educației situațiile centralizate până la 25 septembrie 2025. Ministerul va solicita Ministerului Finanțelor deschiderea creditelor bugetare, urmând ca sumele să fie virate inspectoratelor pentru efectuarea plăților, conform aceluiași ordin.
ISJ/ISMB trebuie realizate integral în luna pentru care s-au alocat creditele. După plată, beneficiarii vor primi o „Fișă a hotărârii judecătorești” cu detalii despre suma totală, tranșele achitate și restul de plată.
Cum se calculează taxele și contribuțiile
Pentru sumele reprezentând diferențe salariale, unitățile vor recalcula și vira contribuțiile sociale și impozitul pe venit, depunând declarații rectificative (formularul 112) pentru perioadele vizate. Corectitudinea calculelor și a virării sumelor este responsabilitatea ordonatorilor de credite și a conducerii inspectoratelor școlare, care trebuie să respecte prevederile Legii finanțelor publice.
DOCUMENT Ordinul de ministru al educației și cercetării 5.200/2025:





Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
7 comments
Alea sa le cereti la Basescu ca el v-a promis marirea cu 50% si de fapt era micsoare cu 25%.
Pana atunci, lasati cerseala de bani si mai mergeti si la munca la clasa ca v-ati cam invatat cu bani fara munca, mai ales acum cand e o situatie financiara dificila pt tara. .
Va faceti ca nu intelegeti!
Sunt drepturi salariale castigate in Instanta, nicidecum cerseala! DREPTURI IN INSTANTA, adica necontestabile, daca stiti ce inseamna asta! Statul este executat silit iarasi si iarasi! Un stat care a fost executat silit de atatea ori, este incompetent! Cat despre muncit, noi muncim. Dumneavoastra?!
👍👍👍
Cei care au creat „situația financiară dificilă ” să găsească o soluție. Nici când s-au cheltuit banii țării total aiurea, nu au fost chemați românii să ia și ei câte ceva. Nu înțeleg de ce acum trebuie să plătim cu toții prostiile altora.
Te înșeli profund, tovarășe! Se pare că ești superficial și ar trebui să te mai documentezi înainte de a face afirmații gratuite… De curiozitate, ce meserie ai dumneta?…
Nemernicii.Mulți dintre profesori vor fi decedați peste 4 ani.Au gandit-o cum sa mai jecmănească profesorii si de aceasta dată
Alo Ministerul dar cu sumele hotărâri judecătorești aflate în plata CE SE AUDE? Ca am înghițit și noi gogoasa asta cu 5% 10% 25% și la ultimele tranșe când trebuia sa primești ceva 25% și la anul 35% s-a blocat. Reesalonam iar? Sindicatele vad ca nu zic nimic.