OFICIAL Regulile după care Ministerul Educației aprobă manualele școlare: fișa de conformitate are de trei ori mai puține criterii eliminatorii și acordurile cu editurile pot fi semnate pe 8 ani

77 de vizualizări
Licitația de manuale pentru clasa a VIII-a
Foto: © Eugene_Put | Dreamstime.com
Metodologia de achiziție și evaluare a manualelor școlare pentru învățământul preuniversitar, act normativ care stabilește regulile pentru licitațiile de manuale, inclusiv pentru noile manuale de liceu, a fost publicată în Monitorul Oficial. Ordinul este semnat pentru fostul ministru al Educației și Cercetării, interimar, premierul Ilie-Bolojan, de către secretarul de stat Gigel Paraschiv. Documentul poate fi consultat mai jos în articol.

Metodologia confirmă prevederile anunțate anterior în proiectul pus în consultare publică: acordurile-cadru pentru furnizarea manualelor pot avea o durată mai mare de 4 ani, până la maximum 8 ani „în situații temeinic justificate”, iar criteriul de atribuire rămâne „cel mai bun raport calitate-preț”.

Evaluarea tehnică a manualelor continuă să aibă o pondere dominantă – 90% din punctaj – iar prețul reprezintă 10%. Pentru ca un proiect de manual să fie acceptat din punct de vedere tehnic, acesta trebuie să obțină minimum 95 de puncte din 100.

Acordurile-cadru pot fi extinse până la 8 ani

Metodologia prevede că, în mod obișnuit, acordurile-cadru pentru furnizarea manualelor se încheie cu editurile pentru 4 ani, conform regulilor generale din legislația achizițiilor publice.

În document apare însă și o excepție: în situații justificate științific, tehnic sau economic, fără a distorsiona concurența, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE) poate stabili o durată mai mare a acordurilor-cadru, dar nu mai mare de 8 ani.

În cazul acestor acorduri de 8 ani, metodologia stabilește și procentele maxime de manuale ce pot fi comandate prin contractele subsecvente, raportate la cantitatea din primul contract, în detaliu față de exprimarea din proiectul pus în transparență:

  • 5% pentru al doilea contract subsecvent
  • 7% pentru al treilea
  • 12% pentru al patrulea
  • 25% pentru al cincilea
  • 15% pentru al șaselea
  • 8% pentru al șaptelea
  • 3% pentru al optulea.

Metodologia prevede că acordurile-cadru de acest tip pot fi încheiate pe durata valabilității programelor școlare, ceea ce permite folosirea acelorași manuale pe mai multe generații de elevi.

Licitațiile se fac pe criteriul „cel mai bun raport calitate-preț”

Procedura de atribuire pentru manuale rămâne licitația deschisă organizată de CNCE, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”.

Punctajul final se calculează astfel:

  • 90% – evaluarea tehnică și științifică a manualului
  • 10% – oferta financiară.

Manualele sunt evaluate de experți cooptați, iar un proiect este considerat acceptat dacă obține cel puțin 95 de puncte din 100 la evaluarea calității științifice.

Evaluarea conformității: rămân 8 criterii eliminatorii

Fișa de evaluare a conformității conținutului proiectului de manual școlar (Fișa-tip A) include 8 criterii eliminatorii, mai puține decât în metodologia anterioară din 2019.

Printre criteriile care rămân obligatorii se numără:

  • proiectul de manual trebuie să fie depersonalizat, fără numele autorilor sau sigla ofertanților;
  • manualul trebuie să aibă caracter etic, moral și nediscriminatoriu;
  • nu trebuie să conțină elemente rasiste, xenofobe sau de promovare a ideologiilor extremist-naționaliste;
  • nu sunt permise elemente de marketing sau logo-uri suplimentare;
  • manualul trebuie să respecte strict programa școlară, fără conținuturi în plus sau în minus;
  • varianta digitală trebuie să includă 10-20 de pagini consecutive din manual, începând cu lecția a doua;
  • trebuie semnalizate distinct cele trei tipuri de activități multimedia interactive de învățare (AMII).

În comparație cu metodologia din 2019, nu mai apar printre criteriile eliminatorii mai multe cerințe tehnice detaliate privind manualul digital sau structura paginilor manualului.

De exemplu, obligația ca textul imnului național să apară pe pagina a treia a manualului nu mai figurează în fișa de evaluare a conformității.

Fișa de evaluare a manualelor este în prezent aprobată prin ordinul 3.103/2019.

Manualele pentru liceu urmează să fie licitate după schimbarea programelor

Metodologia publicată în Monitorul Oficial stabilește regulile după care vor fi organizate licitațiile pentru manuale noi, inclusiv pentru liceu.

Noile manuale vor trebui realizate pe baza programelor școlare actualizate, după ce planurile-cadru și majoritatea programelor pentru liceu au fost modificate.

Licitațiile pentru manuale sunt considerate de oficiali una dintre cele mai ample proceduri de acest tip din ultimii ani, după ce multe dintre manualele aflate în uz la liceu sunt bazate încă pe programe din perioada 2002-2004.

DOCUMENT Descarcă ordinul de ministru al educației și cercetării nr. 3.333/2026.

Foto: © Eugene_Put | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Avocatul Poporului a sesizat CCR pe noua Lege a tinerilor / Printre prevederile criticate de Weber este posibilitatea schimbării destinației bunurilor: ”Poate avea ca efect schimbarea totală a destinației, în detrimentul tinerilor, spre exemplu în scop comercial”

Avocatul Poporului, Renate Weber, a sesizat Curtea Constituțională a României pe noua Lege a tinerilor, spunând că anumite prevederi din lege ”au consecințe negative asupra raporturilor juridice, precum și asupra…
Vezi articolul

Secretarul de stat din Ministerul Educației Sorin Ion, îndemn către toți contabilii și secretarii din școli să plătească pe 14 aprilie toți banii pentru profesori pe OUG 48 și decizii ale instanțelor: Vrem să fim și alături de colegii noștri pentru ca de sărbătorile pascale să aibă un plus de buget

Contabilii și secretarii din școli să plătească în aprilie toți banii pentru profesori, obținuți prin hotărâri judecătorești, conform ordonanței de urgență (OUG) 48, le-a transmis secretarul de stat pentru Învățământ…
Vezi articolul

Profesorii care merg marți la școală nu trebuie să depună nicio solicitare de ieșire din grevă, ci doar să se prezinte ca de obicei și să semneze condica – indicațiile sindicatelor pentru procedura de grevă generală suspendată

Cele două mari sindicate din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” transmit într-un comunicat de presă comun, că profesorii care au fost în…
Vezi articolul

Ministrul Muncii, Marius Budăi, luat prin surprindere de propunerea sindicatelor din Educație, anunțată de 4 zile, ca salariul profesorului debutant să fie 3.000 de lei net: Este o propunere nouă, trebuie s-o calculăm, să o prezentăm președinților de coaliție

La întâlnirea de luni de la sediul ministerului Muncii, sindicatele din Educație au propus din nou, ca salariul pentru un profesor debutant să pornească de la 3000 de lei. Ministrul…
Vezi articolul