Olimpici internaționali pe banii lor și ai profesorilor. Mai mulți elevi români au fost premiați la două concursuri internaționale de Limba latină, în Italia, la care au ajuns pe cont propriu, concursuri excluse fără explicații de Ministerul Educației din România din calendarul competițional, în urmă cu 2 ani

5.411 vizualizări
Foto: Colaj Edupedu.ro
Mai mulți elevi români au participat recent la două din cele trei concursuri internaționale de Limba latină care reunesc cei mai buni elevi din Europa la traduceri din autorii clasici. Liceenii, de la licee din diferite orașe, au mers în Italia pe cont propriu și s-au întors cu premii, dar nu le sunt recunoscute în vreun fel de Ministerul Educației (ME). Instituția a scos de doi ani cele două concursuri din graficul participărilor, fără vreo explicație pentru aceștia.

Elevii au fost pregătiți de profesorii lor, dar și de profesori de la Facultatea de Limbi și literaturi străine a Universității din București (FLLS-UB) care au făcut înscrierile direct la organizatorii din Italia, după cum explică profesorul Theodor Georgescu pentru Edupedu.ro.

Contrar declarațiilor oficiale, cele mai recente ale ministrei Educației, Ligia Deca, fiind la singura deschidere a unei etape naționale de olimpiadă școlară 2024 la care a participat, la Timișoara, pentru cea de Limbi clasice – latină și greacă veche, elevii și profesorii însoțitori au plătit tot ce înseamnă deplasarea în Italia. Iar premiile – un loc VI, un loc I și o mențiune de onoare nu pot fi recompensate în România sub vreo formă: concursurile nu sunt în listele și calendarele aprobate de Ministerul Educației (ME).

Mai exact, pe 11-13 aprilie a avut primul concurs din seria de trei concursuri dedicate, pe rând, lui Ovidiu, Horatiu și Cicero. La Sulmona, în Italia, a avut loc concursul „Certamen Ovidianum Sulmonense. Proba constă în traducerea și interpretarea unui pasaj din opera lui P. Ovidius Naso, potrivit organizatorilor.

O elevă româncă a obținut premiul al VI-lea: Carina Nițulescu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Elena Cuza” din București. Carina nu studiază latină la școală, fiind la profil pedagogic, dar s-a pregătit în cadrul Cercului de Filologie Clasică organizat de Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București).

Foto: Theodor Georgescu

România a fost reprezentată la Ovidianum de patru elevi și doi profesori (universitar, Theodor Georgescu, Universitatea din București, și preuniversitar, Coca Dorica, Colegiul Național „A.T. Laurian” din Botoșani). La Sulmona au mai fost în aprilie și:

  • Giulia Corneanu (Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, București)
  • Daria Hazabaru (Colegiul Național „August Treboniu Laurian”, Botoșani)
  • Theodor Sebastian Șaguna (Colegiul Național „August Treboniu Laurian”, Botoșani.

În minivacanța de 1 mai – Paștele ortodox, a avut recent loc, tot în Italia, la Venosa, concursul „Certamen Horatianum”, între 2 și 4 mai 2024. Proba constă în traducerea și interpretarea unui pasaj din opera lui Q. Horatius Flaccus, potrivit organizatorilor.

Concursul este împărțit în secțiunea dedicată elevilor italieni și străini. La secțiunea dedicată elevilor străini, doi elevi români au fost premiați: Victor Horațiu Troșan a obținut premiul I, iar Patricia Iuliana Peter – mențiunea de onoare.

Foto: Theodor Georgescu

Amândoi sunt elevi în clasa a XII-a la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca. Cei doi elevi au fost pregătiți și însoțiți la concurs de profesorul lor, Alexandru Dudău.

În urmă cu doi ani, Ministerul Educației a tăiat ființarea pentru cele două concursuri (Certamen Ovidianum Sulmonense și Certamen Horatianum). „Elevii și profesorii români s-au înscris în nume personal și și-au achitat singuri toate cheltuielile care presupun participarea”, după cum spune profesorul Theodor Georgescu de la catedra de Limbi clasice a Facultății de Limbi și literaturi străine a Universității din București (FLLS-UB).

Georgescu, care a participat la pregătirea elevilor și care coordonează cercul de Limbi clasice inițiat în toamna anului trecut, spune că „rezultatele sunt foarte bune, fiind competiția foarte mare. Noi avem câte o oră pe săptămână, Italia și Germania câte 6 ore pe săptămână de latină”.

„Este bizar. Până acum doi ani, concursurile erau echivalate cu olimpiade internaționale. Dar atunci a fost probabil o tăiere de buget și două din cele trei concursuri au fost tăiate de pe listă și a rămas finanțare doar pentru Ciceronianum care începe vineri, 10 mai”, a spus profesorul pentru Edupedu.ro.

De exemplu, în calendarul competițional din 2019, cele trei concursuri apar ca olimpiade internaționale de Limba latină:

Următorul concurs este „Certamen Ciceronianum Arpinas” la care România va participa cu șase elevi și doi profesori însoțitori. Elevii eu beneficiat de un stagiu de pregătire sub îndrumarea unor cadre didactice din mediul universitar și preuniversitar. Proba constă în traducerea și interpretarea unui pasaj din opera lui M. Tullius Cicero.

Concursul este în calendarul competițional al ME pentru 2024:

Ligia Deca, laudă pentru limbile clasice la olimpiada națională

Participarea elevilor pe cont propriu la concursurile din Italia vine în condițiile în care ministra Ligia Deca a lăudat recent importanța limbilor clasice. Aflată joi, 25 aprilie, la Timișoara, pentru o ședință de Guvern, după ce a marcat în trecere un eveniment de partid cu secretarul de stat Sorin Ion (PNL) în Dâmbovița, Deca a deschis olimpiada națională de limbi clasice – latină și greacă veche. A fost prima deschidere a unei etape naționale pe care a făcut-o în 2024 și singura până acum.

Deca a insistat asupra faptului că limbile clasice ajută la păstrarea legăturii cu rădăcinile și la „a înțelege marile civilizații pe care marile culturi contemporane s-au întemeiat”:

„Mă bucur să mă aflu astăzi aici, la deschiderea unei olimpiade care nu cred că primește suficientă atenție pentru potențialul pe care îl are, de a nu ne uita rădăcinile, de a înțelege civilizațiile, marile civilizații pe care marile culturi contemporane s-au întemeiat și mai ales potențialul transdisciplinar pe care o astfel de un astfel de concurs îl are”, a spus Deca în discursul său de la Universitatea de Vest (UVT) de la deschiderea olimpiadei.

Oficialul a continuat prin a da exemplul personal: „Eu m-am născut la Constanța”, unde „sentimentul de apartenență la un spațiu multicultural și totuși românesc înseamnă și faptul că în școală prindem puțină greacă, că prindem puțină limbă turcă, prindem de la colegii noștri aromâni, prindem chiar și un pic de rusă, un pic de bulgară. Și în același timp, școlile din Constanța păstrează predarea limbii latine ca o pază pentru tot ce înseamnă științe și, aș zice eu, și literatură” (…).

„Să știți că văd prea de prea multe ori în media sau în, mă rog, diferite cercuri sociale, incapacitatea de a citi numerale, limba latină sau de a citi în mod corect mottourile din diferite contexte, tocmai pentru că sunt în limba latină, nu mai vorbesc despre greaca veche”, a continuat Deca la pupitrul aulei UVT.

„Acolo deja vorbim despre un contact care poate este luat în prea multe cazuri direct din filme, mai puțin din a încerca să adâncim capacitatea extraordinară a omenirii de a ajunge până la un nivel de cunoaștere foarte înalt, urmat de prea multe ori în istorie de perioade în care lumina spirituală, lumina științei au reușit să ridice practic condiția umană”, a adăugat ministra despre limbile clasice.

Amintim că mai mulți elevi care au obținut recent premii la concursul internațional „National Space Society Space Settlement Contest 2024” ar urma să fie „încadrați ca şi ceilalţi copii care aduc premii din străinătate”, după cum a anunțat premierul Marcel Ciolacu în ședința de Guvern de la Timișoara.

Acesta a declarat că ministra Educației, Ligia Deca, va da un ordin de ministru pentru acest lucru. Competiția respectivă a fost în trecut derulată de Agenția Spațială Americană, iar din 2018 NASA nu mai are nicio implicare în acest concurs, conform site-ului competiției.

Citește și:
Olimpiada națională de latină și greacă veche, deschisă la Timișoara pentru peste 420 de elevi și profesori. Ministra Ligia Deca: O olimpiadă care cred că nu primește suficientă atenție pentru potențialul pe care îl are / Trei argumente pentru limbile clasice de la inspectoarea șefă Danielescu – VIDEO
Premierul Marcel Ciolacu îi cere ministrei Educației ca elevii care au luat premii la un concurs internațional în SUA „să se poată încadra ca și ceilalți copii care aduc premii din străinătate”
Bani doar pentru aur, de la Ministerul Educației. Instituția nu mai finanțează participarea elevilor români la Olimpiada Europeană de Dezbateri pentru Școli, după ce anul trecut echipa României a ajuns „doar” în semifinală – surse

2 comments
  1. FELICITARI premiantilor si profesorilor cu care au studiat pt aceasta reusita!

    RUSINE ministerului educatiei si autoritatilor care nu recunosc aceste premii si nu le onoreaza.
    Limba Latina e extrem de importantă pt o tara vorbitoare de limba romanica, dar si pt orice tara care intelege importanta culturala a limbilor clasice. Trecutul este temelia prezentului pe care se cladeste viitorul.
    Din nou (pt a cata oara?!) Romania (prin cei care-i sunt “factorii de decizie”) isi neglijeaza grav cultura si trecutul/istoria si din nou nu-si apreciaza oamenii inteligenti si harnici – o tara care procedeaza astfel este sortita sa-si piarda mereu atat valorile, cat si importanta in contextul mondial.

    1. Haideti sa o aruncam la groapa de gunoi a istoriei Romaniei. Sa se duca acasa, sa nu mai auzim de ea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cel mai întârziat proiect de digitalizare din fonduri PNRR al Ministerului Educației este cel dedicat managementului eticii universitare. Mediul academic se confruntă cu o avalanșă de plagiate

22 de milioane de euro alocate prin Planul Național de Reformă și Reziliență pentru digitalizarea managementului eticii universitare stau blocate în conturi din cauza întârzierii implementării acestui apel. În acest…
Vezi articolul

UPDATE Cadrele didactice au format cozi la vaccinare vineri, la Romexpo. Prefectul Traian Berbeceanu face apel să fie respectate programările. Cîmpeanu: Perturbările, generate de nerespectarea orelor la care au fost planificați

Sute de persoane, majoritatea angajați în educație, au format cozi lungi la centrul de vaccinare împotriva Covid-19 de la RomExpo, vineri de dimineață, potrivit Realitatea.net și Mediafax. Prefectul Capitalei, Traian…
Vezi articolul

Transportatorii din Prahova suspendă “cursele de elevi” pentru că Ministerul Educației nu le-a decontat nici după 1 februarie facturile pe abonamentele elevilor din octombrie și noiembrie

Transportatorii din județul Prahova anunță că vor suspenda “cursele de elevi” de marți, 6 februarie, scrie Observatorul Prahovean. Aceștia nu au primit bani de la Ministerul Educației pentru decontul facturilor…
Vezi articolul