Angajatorul consideră că telefonul este un instrument necesar desfășurării activității profesionale a unui cadru didactic, atunci tot angajatorul ar trebui să fie cel care îl pune la dispoziție.
Este o chestiune simplă, care ține de delimitarea firească dintre instrumentele de serviciu și bunurile personale ale angajatului. În foarte multe școli, însă, această delimitare aproape că a dispărut. Telefonul personal al profesorului a ajuns să fie folosit pentru transmiterea anunțurilor, comunicarea cu familiile elevilor, organizarea activităților, gestionarea diferitelor situații apărute la nivelul clasei și, uneori, chiar pentru rezolvarea unor chestiuni administrative.
Cu alte cuvinte, un bun personal a devenit, în practică, instrument de serviciu, fără ca această transformare să fi fost însoțită de o reglementare clară.
Telefonul este cumpărat de profesor. Abonamentul este plătit de profesor. Numărul îi aparține profesorului. Aplicațiile sunt instalate pe dispozitivul său personal, iar eventualele conversații profesionale coexistă cu fotografii, documente, conturi și conversații care țin exclusiv de viața sa privată. Cu toate acestea, sistemul funcționează adesea pornind de la premisa tacită că profesorul își va pune toate aceste resurse la dispoziția activității profesionale.
Cred că această practică trebuie discutată serios.
Dacă școala solicită sau presupune existența unei comunicări constante prin telefon, atunci ar trebui să existe și infrastructura necesară acestei comunicări: un telefon de serviciu sau cel puțin un număr profesional, precum și reguli instituționale clare privind utilizarea acestuia.
Nu este suficient să spunem că „profesorul trebuie să comunice”. Trebuie stabilit și ce înseamnă, concret, această comunicare. Prin ce canal se realizează? În ce interval orar? Pentru ce tipuri de situații? Care sunt informațiile ce pot fi transmise prin mesagerie și care trebuie discutate într-un cadru formal? Există obligația unui răspuns în afara programului de lucru? Ce se întâmplă în zilele de repaus, în concediu sau în vacanțe? Care sunt situațiile care justifică o comunicare urgentă?
Aceste lucruri nu ar trebui lăsate la aprecierea individuală a fiecărui profesor și nici negociate informal de la o clasă la alta. Ele ar trebui reglementate la nivel instituțional.
În lipsa unor asemenea reguli, se produce o confuzie periculoasă între posibilitatea tehnică de a contacta un angajat și obligația profesională a acestuia de a fi disponibil. Faptul că un profesor poate primi un mesaj la ora 22:30 nu înseamnă că ora 22:30 face parte din programul său de lucru. Faptul că are WhatsApp instalat nu transformă aplicația personală într-un canal instituțional al școlii. Iar faptul că, din disponibilitate, și-a oferit numărul personal nu ar trebui să transforme acest gest într-o obligație profesională permanentă.
De altfel, problema depășește cu mult relația cu părinții. Cadrele didactice folosesc propriile telefoane pentru grupuri profesionale, comunicări administrative, fotografierea și transmiterea unor documente, accesarea diferitelor platforme, organizarea activităților și numeroase alte sarcini care apar în activitatea de zi cu zi. Digitalizarea școlii s-a realizat, în multe situații, și prin transferarea discretă a costurilor și a infrastructurii către angajat.
Profesorul vine cu propriul telefon, propriul abonament, propriul laptop, propria conexiune la internet și, uneori, cu propriile conturi și servicii digitale. Pentru fiecare element luat separat putem spune că este „doar un mic ajutor”. Adunate însă, ele descriu o problemă mai largă: instituția ajunge să se bazeze pe resursele personale ale angajatului pentru a-și desfășura activitatea curentă.
Nu pledez pentru eliminarea comunicării și nici pentru construirea unor bariere artificiale între școală și familie. Dimpotrivă. Comunicarea este necesară și trebuie să existe. Dar tocmai pentru că este necesară trebuie tratată ca activitate profesională, nu ca o extensie informală a disponibilității personale a profesorului.
Un sistem sănătos nu ar trebui să funcționeze pe principiul „dați-le numărul dumneavoastră și vă descurcați”. Ar trebui să spună clar: acesta este canalul profesional, acesta este programul de comunicare, acestea sunt situațiile pentru care poate fi utilizat și acestea sunt limitele lui.
Iar dacă telefonul este considerat indispensabil pentru exercitarea profesiei, soluția este la fel de clară: telefon sau număr de serviciu pus la dispoziție de angajator.
Pentru că există o diferență esențială între a alege să folosești telefonul personal pentru a-ți ușura munca și a ajunge în situația în care nu îți mai poți face munca fără să îl folosești.
În primul caz vorbim despre alegerea angajatului.
În al doilea, vorbim despre responsabilitatea angajatorului.
____________
- Despre autor: Profesorul pentru învățământ primar Petruț Rizea cunoscut în spațiul public pentru intervențiile sale pe teme de educație și sănătate mintală este profesor la Școala Gimnazială „Sfântul Calinic de la Cernica” și absolvent al Facultății de Psihologie din cadrul Universității din București.
Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.
1 comment
Excelentă argumentația. Sunt perfect de acord.