Op Ed Ștefan Pălărie: Cine și de ce încearcă să dea un „lege-cadou” pentru Academia Română?

758 de vizualizări
Ștefan Pălărie / Foto: INQUAM Photos – Malina Norocea
E tulburător să tot descoperim legi cu „dedicație” în Parlament chiar și în 2026. Una dintre ele, cu multe „cadouri” pentru funcționarea Academiei Române, ne-a atras atenția pentru grava și agresivitatea suspectă cu care unii parlamentari încercau să o treacă, în procedură de urgență, adică rapid, în doar 48 de ore. Am stopat pentru moment în Senat procedura și am făcut niște săpături să vedem de unde vine agitația. Ce era așa urgent?

Pe lângă ridicarea limitei de număr de mandate pentru președintele Academiei și încercarea de a scoate Academia din rigorile bugetare ce țin de salarii, în vremuri de dificultate financiară, am găsit ascunsă o miză mult mai mare. Patrimoniul acestei instituții care, conform propunerii, ar putea fi mutat din pix către o Fundație. 

Ce am descoperit mai departe ne-a îngrozit.

Un raport de audit financiar al Curții de Conturi pentru anul 2024, din 2 decembrie 2025, așadar de acum doar câteva săptămâni, arată foarte clar faptul că din conducerea Academiei Române s-au luat decizii care încalcă legea. Așa spune, repet, chiar Curtea de Conturi. Academia Română a transmis în administrația „Fundației Patrimoniu”, pe bază de protocol, bunuri imobile, altele decât cele de natura terenurilor agricole și silvice, care sunt prevăzute în lege, contrar prevederii legii numărul 752 din 2001, privind organizarea și funcționarea Academiei Române și a Statutului Academiei Române.

Ce a făcut Curtea de Conturi? A transmis public, dar din păcate nu a înștiințat parchetele și justiția din România, că acest raport arată fapte care pot să fie încadrate cu ușurință la abuz în serviciu. Că e doar neglijență sau este și prejudiciul datorat sau generat de către Academia Română – asta trebuie să descopere justiția. 

Dar e inacceptabil ca o lege din Parlament să încerce să întindă pentru așa ceva o mână de ajutor, pentru a acoperi o situație gravă.

Dacă înțelegeți bine ce se petrece în Parlamentul României, azi, discutăm despre o altă Ordonanță 13! Aceste fapte cu iz penal, care ar putea fi pedepsite prin închisoare, ar putea să fie ȘTERSE cu buretele în cazul trecerii acestei legi. Cum? Aplicandu-se legea penală mai favorabilă, care poate retroactiva și pentru fapte trecute.

Facem un apel la toți colegii din toate partidele, inclusiv cei care, poate, neștiind sau neînțelegând ce fac, au dat avize sau rapoarte favorabile acestei legi. Le spun că legea nu poate să treacă! Motiv pentru care vom face toate procedurile necesare pentru ca ea să fie reîntoarsă în comisie, să fie respinsă inclusiv în plen.

În momentul de față pentru noi, USR, faptul că se anulează limita de mandate ale președintelui Academiei Române deja devine ceva doar secundar. Cel mai grav este că se discută despre posibilitatea de a lua și arunca domeniul public în administrare privată doar pe baza unei fițuici. Asta este cea mai mare și cea mai gravă situație propusă de această lege.

___

Despre autor: Ștefan Pălărie este liderul de grup al senatorilor USR.

Nota redacției: Ideile și opiniile exprimate în acest articol nu sunt neapărat și cele ale redacției.

Citește și:
Proiect controversat pentru modificarea Legii Academiei: tun imobiliar și un nou mandat pentru președintele Ion Aurel Pop, deși nu mai are dreptul


2 comments
  1. Culmea hoției și obrăzniciei!! Aurel POP trebuie să plece, gata are 2 mandate!!
    Sunt multe mizerii și unde s-a risipit mulți bani sub pălăria Academiei.

  2. Bine ca cineva mai și citește propunerile de legi și se documentează!
    Trebuie mers pe la televiziuni și făcut cunoscut cazul publicului larg,
    Felicitări Domnule Palarie!
    Jos pălăria!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Radu Gologan / Foto: Digitaliada

Radu Gologan, după ce Nicușor Dan a intrat în al doilea tur al alegerilor prezidențiale: Lucrurile care nu s-au rezolvat se pot rezolva cu o minte sclipitoare, cu un om care se poate înconjura de oameni de valoare, care într-adevăr își doresc să oprească decăderea morală a societății românești / Este interesat de anumite reforme fundamentale în Educație

Pro-europeanul Nicușor Dan s-a calificat în turul II al alegerilor prezidențiale din România cu 20,99% din voturi, scrutin în care îl are contracandidat pe liderul partidului extremist AUR, George Simion,…
Vezi articolul

Profesorul Doru Căstăian: Profesorii au descoperit că o clipă de îndrăzneală şi demnitate le poate aduce mai mult decȃt decenii de fatalism şi supunere / Părinților și copiilor le datorăm o şcoală mai bună, mai demnă, mai calificată, mai umană. Iar nouă ne datorăm un sindicat condus de oameni verticali şi mai curajoşi

Părinților și copiilor „le datorăm o şcoală mai bună, mai demnă, mai calificată, mai umană. Iar nouă ne datorăm un sindicat condus de oameni verticali şi mai curajoşi“, scrie profesorul…
Vezi articolul

Elevi care predau elevilor pentru a „gusta” munca de profesor, burse speciale, deschiderea școlilor către profesori universitari și profesioniști din alte domenii, printre măsurile luate de diverse țări pentru a atrage și păstra personalul didactic – studii de caz OCDE

Burse consistente pentru persoanele care parcurg programe de formare inițială sau pachete de sprijin pentru cei care vor să lucreze ca profesori când încă sunt studenți, programe speciale pentru persoanele…
Vezi articolul