Orban, despre recomandarea Avocatului Poporului ca elevii cu peste 37,3 ºC să fie lăsați să dea acum examenul: Avocatul Poporului are niște atitudini care o transformă în dușmanul poporului / Elevii vor merge în sesiunea specială

2.881 de vizualizări
Foto: gov.ro
Avocatul Poporului are niște atitudini, în ultima vreme, care o transformă în dușmanul poporului, a declarat Ludovic Orban într-o conferință de presă susținută la Universitatea București, în ziua comemorării Mineriadei din 13-15 iunie 1991. Orban a fost întrebat ce măsuri va lua Guvernul legat de recomandarea Avocatului Poporului ca elevii cu peste 37,3 ºC să fie lăsați să dea examenul în aceași zi și în același condiții cu ceilalți.

În ultima vreme instituția Avocatului Poporului are niște atitudini și acțiuni care o transformă nu în avocatul poporului, ci în dușmanul poporului”, a spun Orban.

„În ceea ce privește temperatura, măsurarea temperaturii, dacă vă uitați există în multe țări această măsură prin care, practic este ajutat chiar omul pentru că dacă află că are o temperatură, își pună semne de întrebare și poate să își facă analize sau să iau o decizie care să îl ajute.

În ceea ce îi privește prezența la examen este reglementată, nu cred că Avocatul Poporului are vreun motiv să ia pozițiile publice pe care le ia. Decât vreun motiv de natură politică, pentru că în ultima vreme se pare că se comportă mai mult ca avocatul PSD, decât avocatul românilor.

În ceea ce privește persoanele care nu pot să dea examen și e vorba de ambele examene, se va organiza o sesiune de examinare ulterioară, la două săptămâni. Vor avea dreptul de a da examen. Asta este decizia care a fost anunțată. Nici unui copil nu-i va fi răpit dreptul de a-și da examenul și în bază examinării să poată să urmeze, fie să se înscrie la un liceu unde dorește, fie ulterior să-și urmeze cariera universitară, în cazul în care dorește să aibă o carieră universitară.” a spus Ludovic Orban.

Reacția premierului vine după ce Avocatul Poporului a cerut vineri, de urgență, ca Ministerul Educației să elimine limita de 37,3 °C stabilită anterior drept condiție pentru ca elevii să poată intra în examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat. Instituția condusă de Renate Weber a trimis recomandarea la Ministerul Educației, după ce CNCD a constatat că eliminarea copiilor cu temperatură peste 37,3 °C din Evaluarea Națională și BAC este discriminatorie. Amintim că Evaluarea Națională 2020 începe luni, 15 iunie 2020.

Ludovic Orban / Foto: gov.ro


3 comments
  1. Ce expresii ,,liberale” are dl prim-ministru in vocabularul principal! Păcat de toată frumoasa filosofie politică liberală când trebuie să încapă în astfel de limite….Dar cum cu Platon și Aristotel e mai greu- așa cum tocmai a fost demonstrat, cu J.ST.Mill nici nu mai are rost să încercăm. Marxism-leninismul e mai la-ndemână, drumul știut e întotdeauna cel mai scurt, nu-i așa?

    Revenind(u-ne), oare cum se vor simți acei copii discriminați pe bază de termometru? Se vor simți, desigur, inconjurați de grija părintească a domnului Orban și cu mare chef de a se duce înapoi acasă, in timp ce colegii lor dau examen.
    Oare e imposibil de găsit o soluție rațională prin care să dea examenele odată cu colegii lor fara să stea cu ei în aceeași sală? Dacă peste două săptămâni au iar febră?
    Copiii nu sunt obiecte, sunt fiinte sensibile și inteligente care merită un efort mai mare de gândire din partea celor ce decid pentru ei. Se pare însă că sublimul liberalism de factură mioritică actuală(nu cel al Brătienilor…) vrea să-i învețe pe copii de mici cu discriminarea, să nu sufere când vor fi mari. Iți mulțumim, partid iubit, tu demonstrezi că nu ești ,,dușmanul poporului”, pentru că nici nu ai cum! Ai gasit pentru copiii nostri cea mai rudimentară soluție. Noi credem însă că ei merită o soluție mai bine gândită. În acest mod puteți gândi pentru copiii dumneavoastră, nu pentru ai celorlalți. Noi, ceilalți, ne ajutăm copiii, chiar și când au febră…

  2. ce tare , de pe vremea comunismului nu am mai auzit de zicala stalinista “dusmanul poporului ” , ce mai ,(in)evolutia politica e in concurenta mare : daramarea statuilor versus citatele lui Vasili Ilianorovici Stalin… cu cine votam ? la ce a dus Covidu , nene…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studiu: Cum se raportează la România studenții care învață în afara țării / Cei mai mulți spun că vor să revină / Calitățile principale menționate, sub influența anilor de criză: reziliență și adaptabilitate

Marea majoritate a studenților care au participat la un sondaj internațional, adică mai bine de două treimi, și-au exprimat interesul de a se întoarce în țară și de a contribui…
Vezi articolul

Liga Studenților SNSPA, despre atacul liderului AUR, George Simion, la adresa studenților care protestează: Studenții nu au fost plătiți, obligați sau rugați să manifesteze. O fac din proprie inițiativă pentru păstrarea României într-o direcție democratică și europeană

Liga studenților SNSPA spune că „studenții SNSPA și ai altor universități prezenți la protest nu au fost plătiți, obligați, rugați sau întrebați de participarea la manifestările civice, ci aceștia o…
Vezi articolul

Etapa județeană a olimpiadei naționale de Lingvistică este mutată de pe 18 februarie pe 3 martie – erată de la Ministerul Educației, cu 4 zile înainte de data stabilită inițial / Schimbare și la județeana de Biologie

Cu 4 zile înainte de data stabilită inițial pentru faza județeană a Olimpiadei Naționale de Lingvistică, 18 februarie, sâmbătă, Ministerul Educației (ME) publică o erată în care scrie că data…
Vezi articolul