BREAKING Eliminarea interdicției de temperatură de la Evaluarea Națională și BAC – cerută de urgență Ministerului Educației de Avocatul Poporului

4.707 vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Avocatul Poporului cere de urgență ca Ministerul Educației să elimine limita de 37,3 °C stabilită anterior drept condiție pentru ca elevii să poată intra în examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat. Instituția condusă de Renate Weber a trimis în această dimineață recomandarea la Ministerul Educației, după ce CNCD a constatat că eliminarea copiilor cu temperatură peste 37,3 °C din Evaluarea Națională și BAC este discriminatorie. Amintim că Evaluarea Națională 2020 începe luni, adică peste 3 zile.

Avocatul Poporului anunță, în documentul trimis Ministerului Educației: “apreciem că interzicerea accesului elevilor care depășesc nivelul temperaturii corporale permise are ca efect încălcarea dreptului la educație, în condiții egale, al elevilor care ar urma să fie excluși de la examenele de evaluare națională și bacalaureat, afectând astfel rezultatele acestora pentru accesul la studiile liceale sau universitare“.

Solicitările trimise de Avocatul Poporului către Ministerul Educației, în această dimineață:
  1. “Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății vor identifica și vor dispune în regim de urgență toate măsurile care se impun în vederea asigurării dreptului la educație în condiții de egalitate, în contextul prevenirii răspândirii SARS-CoV-2;
  2. Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății vor elimina prevederile discriminatorii din actul normativ criticat și vor permite accesul candidaților, în condiții de egalitate, la examenele în sesiunile regulate din calendarul de desfăşurare a evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2019-2020 și din calendarul examenului de bacalaureat naţional – 2020,;
  3. Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății vor informa Avocatul Poporului cu privire la însușirea recomandării și realizarea măsurilor dispuse”.

Măsura excluderii de la examene se realizează pe baza unei prezumții simple, aceea că toți participanții care ating o anumită temperatură corporală sunt suspecți de a fi purtători de SARS-CoV-2. Această prezumție simplă are ca efect o discriminare prin asociere, participantul la examen măsurat cu o temperatură corporală peste limită fiind tratat ca și când ar fi purtător de SARS-CoV-2, deși nu există o confirmare medicală în acest sens. Rezultă, așadar că, tratamentul diferențiat are loc pe criteriul unei boli cronice neconfirmate“, spune Avocatul Poporului, care citează analiza realizată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

DOCUMENT Descarcă de aici, în format .PDF, Recomandarea trimisă în această dimineață de Avocatul Poporului către Ministerul Educației
Textul integral al Recomandării trimise de Avocatul Poporului către Ministerul Educației:

RECOMANDAREA nr. din 12 iunie 2020 referitoare la respectarea dispozițiilor art. 16 din Constituția României, privind egalitatea în drepturi și art. 32 din Constituția României privind dreptul la învățătură

Prin Ordinul comun al Ministrului educației și cercetării și Ministrului sănătății nr. 4259 din 15 mai pentru stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unităţile/instituţiile de învăţământ, instituţiile publice şi toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, nu era permis accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depășește 37,30 C în unitățile/instituțiile de învățământ, instituțiile publice și toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării.

Ordinul de mai sus a fost abrogat prin Ordinul comun al Ministrului educației și cercetării și Ministrului sănătății nr. 4267/18 mai 2020, dar cu menținerea dispozițiilor referitoare la accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depăşeşte 37,30 C, dispozițiile criticate rămânând în vigoare, neschimbate în forma revizuită. 

În acest context, instituția Avocatul Poporului a solicitat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării formularea unui punct de vedere de specialitate referitor la condițiile în care urmează să se desfășoare examenele de evaluare națională și de bacalaureat, având în vedere faptul că acestea au loc în perioada iunie-iulie, ocazie cu care se ating temperaturi foarte ridicate, în medie 32-350C, aspect care poate conduce la creșterea temperaturii corporale. De asemenea, pot exista și alte patologii care pot genera creșterea temperaturii corporale, peste limita stabilită prin ordinul de mai sus.

Pentru aceste argumente, am considerat ca fiind utile formularea unor aprecieri din partea Consiliului, pe marginea unei posibile situații discriminatorii, având în vedere faptul că restricționarea accesului în instituțiile de învățământ din cauza temperaturii corporale peste limita admisă sau din alte cauze decât cele legate de virusul SARS-CoV-2, poate conduce la încălcarea dreptului la educație al participanților la examenele de evaluare națională și de bacalaureat.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pe baza susținerilor instituției Avocatul Poporului, a analizat o posibilă faptă de discriminare indirectă, deoarece condiția de participare la examenele sus amintite este una neutră, temperatura corporală fiind măsurată tuturor participanților. În opinia Consiliului, condiția aparent neutră dezavantajează participanții a căror temperatură corporală depășește limita impusă prin Ordin, iar măsura excluderii de la examene se realizează pe baza unei prezumții simple, aceea că toți participanții care ating o anumită temperatură corporală sunt suspecți de a fi purtători de SARS-CoV-2. Această prezumție simplă are ca efect o discriminare prin asociere, participantul la examen măsurat cu o temperatură corporală peste limită fiind tratat ca și când ar fi purtător de SARS-CoV-2, deși nu există o confirmare medicală în acest sens. Rezultă, așadar că, tratamentul diferențiat are loc pe criteriul unei boli cronice neconfirmate. Concluzionând, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că fapta sesizată de instituția Avocatul Poporului reprezintă discriminare indirectă, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Drept urmare, apreciem că interzicerea accesului elevilor care depășesc nivelul temperaturii corporale permise are ca efect încălcarea dreptului la educație, în condiții egale, al elevilor care ar urma să fie excluși de la examenele de evaluare națională și bacalaureat, afectând astfel rezultatele acestora pentru accesul la studiile liceale sau universitare.

Având în vedere toate acestea și pentru realizarea scopului constitutional și legal al Avocatului Poporului, respectiv apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice, în raporturile acestora cu autoritățile publice, emit prezenta:

                                              RECOMANDARE

  1. Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății  vor identifica și vor dispune în regim de urgență toate măsurile care se impun în vederea asigurării dreptului la educație în condiții de egalitate, în contextul prevenirii răspândirii SARS-CoV-2;
  2. Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății vor elimina prevederile discriminatorii din actul normativ criticat și vor permite accesul candidaților, în condiții de egalitate, la examenele în sesiunile regulate din calendarul de desfăşurare a evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2019-2020 și din calendarul examenului de bacalaureat naţional – 2020,;
  3. Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății vor informa Avocatul Poporului cu privire la însușirea recomandării și realizarea măsurilor dispuse.

Avocatul Poporului,

Renate WEBER”

 

Recomandarea Avocatului Poporului de eliminare a temperaturii drept conditie pentru Evaluarea Nationala si…

Informații de background

Recomandarea Avocatului Poporului vine cu 3 zile înainte de primul examen din cadrul Evaluării Naționale 2020.

Amintim că prima soluție comunicată de Ministerul Educației pentru examenele din acest an a fost chiar organizarea unor săli de examen speciale pentru elevii care vor fi găsiți la triajul epidemiologic cu temperatură peste 37,3% grade Celsius.

Facem niște săli speciale în care ei [candidații cu temperatură peste limită – N.Red.] să susțină evaluarea. În altă sală decât restul copiilor, astfel încât să nu se simtă ceilalți în pericol”, anunța pe 26 mai 2020 secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației, Rodica Barcari, pentru stiriedu.ro. “Noi acum lucrăm la o procedură, pentru că am cerut punctul de vedere al Ministerului Sănătății. Vrem să avem o procedură bine fundamentată despre ce facem cu copiii care au o temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius, să fie într-o sală specială, în funcție de ce ne recomandă și Ministerul Sănătății. Adică niciun copil să nu fie discriminat și să poată susține examenul”, preciza atunci Barcari.

Doar două zile mai târziu, pe 28 mai 2020, președintele Klaus Iohannis anunța că Evalaurea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a se organizează anul acesta, pentru prima oară, în două sesiuni. “Pentru copiii, însă, care sunt bolnavi, care sunt găsiți cu febră la intrarea în școală, care sunt izolați împreună cu familia la domiciliu, deci pentru motive medicale și de carantină se organizează o a doua sesiune de Evaluare Națională începând din 29 iunie”, a declarat Iohannis.

Elevii și părinții au criticat dur decizia președintelui Klaus Iohannis de a nu accepta atunci o procedură specială pentru elevii identificați cu temperatură la prima sesiune de Bacalaureat. “Atragem atenția asupra faptului că elevii care, din varii motive, nu vor trece de triajul epidemiologic, vor fi condamnați la a renunța la facultatea pe care doresc să o urmeze”, au arătat aceștia într-un comunicat remis Edupedu.ro.

În urma criticilor lansate de Consiliul Național al Elevilor și de Federația Asociațiilor de Părinți, Guvernul a decis organizarea unei sesiuni speciale și pentru Bacalaureat, deși aici existau deja 2 sesiuni planificate: cea din vară, plus cea din toamnă la care Ministerul nu a renunțat.

Chiar astăzi, 10 iunie, în Monitorul Oficial au fost publicate cele două ordine de ministru de organizare a sesiunilor speciale de Evaluare Națională și BAC 2020, pentru elevii care din cauza condițiilor medicale sau pentru că au avut temperatura peste limita admisă nu au putut participa la prima sesiune.

Calendarul sesiunii “normale” de Evaluare Națională 2020:
2-5 iunie 2020 Înscrierea la evaluarea națională
15 iunie 2020 Limba și literatura română – probă scrisă
17 iunie 2020 Matematica – probă scrisă
18 iunie 2020 Limba și literatura maternă – probă scrisă
22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
22 iunie (ora 16:00-ora 19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor
23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor
27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Calendarul sesiunii “normale” de Bacalaureat 2020:

3 – 10 iunie 2020     Înscrierea candidaților

11  – 17 iunie 2020   Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale

22 iunie 2020           Limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă

23 iunie 2020          Limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă

24 iunie 2020           Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

25 iunie 2020           Proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – proba scrisă

 30 iunie 2020         Afișarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00

 30 iunie 2020         Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00

1 iulie 2020              Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00

1 – 4 iulie 2020       Rezolvarea contestațiilor

5 iulie 2020            Afișarea rezultatelor finale

Calendarul sesiunilor speciale de BAC și Evaluare Națională 2020:

 

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Citește și:

3 comments
  1. Oare de ce Romania nu a urmat modelul altor state europene si a respins optiunea echivalarii examenului de Bacalaureat pentru cei ce nu doresc sa se expuna la condtiile de risc prin prezenta fizica la scoala?

  2. Hai ca nici nu ar fi bataie de joc pe ultima suta de metri daca s-ar scoate si asta. Hai ca poate ma intorc acasa de la BAC cu virusul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modele de subiecte grilă pentru simulare BAC 2019: Vezi modelele de subiecte grilă de Matematică și Istorie publicate și retrase de Minister în octombrie, la primul scandal în jurul grilelor la examen

Testele grilă vor fi experimentate de elevii de clasele a XI-a la simularea examenelor de Bacalaureat, potrivit documentelor trimise de instituție reprezentanților profesorilor, părinților și elevilor în comisia de dialog…
Vezi articolul

Diana Cătălina Popa, profesoară de română la Colegiul „Alecsandri” din Galați, după rezultatele de la simulare: E greu ca în clasa a VIII-a să reușim dintr-o dată să scriem corect și coerent în măsura în care nu am reușit ani întregi, iar principalul motiv este acela că nu citim

Rezultatele simulării Evaluării Naționale 2024 indică faptul că elevii de clasa a VIII-a au probleme la gramatică, de coerență și de exprimare, reiese din analiza făcută de trei profesori de…
Vezi articolul