OFICIAL Noul calendar de admitere la liceu 2020: Înscrierea pentru probele de aptitudini se realizează în 2-5 iunie, pe 2 iulie începe completarea fișelor de înscriere la liceu, iar pe 10 iulie va fi repartizarea computerizată

70.318 vizualizări
Calendar BAC
Foto: Pexels.com
Absolvenții de clasa a VIII-a vor completa fișele de înscriere la liceu în perioada 2-6 iulie 2020, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie 2020, a decis Ministerul Educației. Instituția a anunțat oficial, în această dimineață, că a aprobat noul calendar privind admiterea la liceu 2020. Peste doar două zile, pe 27 mai, liceele și școlile profesionale trebuie să afișeze oferta de școlarizare, spune Ministerul.

Concret, broșura admiterii la liceu 2020 va trebui publicată pe site-urile inspectoratelor școlare pe 27 mai, dar va fi și tipărită.

Înscrierea pentru probele de aptitudini se va realiza în perioada 2-5 iunie. Ministerul detaliază modalitatea de examinare a elevilor care trebuie să susțină teste de aptitudini pentru admiterea în liceele vocaționale.

Noul calendar de admitere la liceu 2020

27 mai 2020     Anunţarea, de către inspectoratele şcolare, a metodologiei de organizare a probei de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă

Transmiterea de către Comisia naţională de admitere a modelului fişei de înscriere în clasa a IX-a şi a anexei acesteia, pentru elevii care doresc să participe la probele de aptitudini sau la probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă

Afişarea ofertei de școlarizare/ofertei de formare profesională, concretizată în profiluri, domenii și calificări profesionale, pentru învățământul liceal, filiera tehnologică

Tipărirea broşurii care cuprinde informaţiile despre admitere; postarea broşurii pe site-urile inspectoratelor școlare. În broșură se va regăsi și mențiunea că, pentru acțiunile care presupun prezența la unitatea de învățământ a candidaților/părinților este necesară informarea, prin telefon sau e-mail, a unității de învățământ cu privire la intenția de depunere/completare/preluare a documentelor, în vederea planificării accesului în unitatea de învățământ

27 mai – 2 iunie 2020 Transmiterea în unităţile de învăţământ gimnazial a broşurilor cuprinzând informaţiile legate de admitere

Transmiterea de către inspectorate la şcolile gimnaziale a listei centrelor de înscriere, precum şi a şcolilor arondate fiecărui centru
Afişarea în unităţile de învăţământ gimnazial și pe site-ul acestora a graficului şedinţelor/acțiunilor de completare a opţiunilor de către absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, precum și a Metodologiei și a Calendarului admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021, precum și o adresă de e-mail și un număr de telefon dedicate admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021

5 iunie 2020                Transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării a broşurilor de admitere ale fiecărui judeţ, în versiune electronică şi tipărită

2-12 iunie 2020          Şedinţe/acțiuni de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare, organizate la unitatea de învățământ sau prin mijloace electronice de comunicare (telefon, e-mail, videoconferință on-line etc.).

17 iunie 2020            Transmiterea de către fiecare unitate de învăţământ gimnazial către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a bazei de date cuprinzând mediile generale de absolvire ale absolvenţilor clasei a VIII-a, precum şi a listei elevilor corigenţi, repetenţi, cu situaţia neîncheiată sau exmatriculaţi, prin completarea acestor informații în aplicația informatică centralizată

18 iunie 2020            Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti către Comisia naţională de admitere a bazei de date cuprinzând mediile generale de absolvire ale absolvenţilor clasei a VIII-a, prin confirmarea finalizării operațiunilor specifice completării acestor date în aplicația informatică centralizată

29 iunie 2020             Transmiterea de către Comisia naţională de admitere către comisiile judeţene a bazei de date cu mediile de admitere şi a ierarhiei judeţene prin activarea, în aplicația informatică centralizată, a secțiunilor și rapoartelor specifice

Depunerea/transmiterea declarațiilor de către părinții sau reprezentanții legali ai candidaților care optează pentru stabilirea mediei la evaluarea naţională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă şi literatură maternă, la secretariatele unităţilor de învăţământ de provenienţă

30 iunie 2020             Completarea de către secretariatele şcolilor a fişelor de înscriere cu numele/codul unităţii de învăţământ gimnazial, cu datele personale ale absolvenţilor clasei a VIII-a, cu mediile generale de absolvire, cu notele şi mediile obţinute la evaluarea naţională din clasa a VIII-a, cu mediile de admitere, prin preluarea acestora din aplicația informatică centralizată

1 iulie 2020                Anunţarea ierarhiei la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

Calendarul complet al Admiterii 2020:

Anunțul Ministerului Educației:

“Noul calendar privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021

Ordinul de ministru nr. 4.317/2020, prin care a fost aprobat Calendarul actualizat al organizării și desfășurării admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021, va fi publicat în Monitorul Oficial.

În contextul epidemiologic actual, ședințele/acțiunile de instruire cu părinții și elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere și a planului de școlarizare, precum și cele pentru completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora pot fi organizate în unitatea de învățământ sau prin mijloace electronice de comunicare–telefon, e-mail, videoconferință. Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru rromi se va face computerizat, într-o sesiune distinctă.

Media de admitere, în baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la examenul de evaluarea națională (80%) și media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%).

În data de 27 mai 2020, prima zi din noul calendar de admitere, se afișează oferta de școlarizare/de formare profesională, concretizată în profiluri, domenii și calificări profesionale pentru învățământul liceal, filiera tehnologică.

Înscrierea pentru probele de aptitudini se va realiza în perioada 2-5 iunie.

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere, de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, se va realiza în perioada 2-6 iulie 2020, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie 2020.

Calendarul complet al admiterii în învățământul liceal de stat este disponibil aici în format pdf.

Probele de aptitudini şi cum se desfăşoară acestea pentru fiecare profil de la liceele vocaţionale

În același timp, prin ordinul de ministru nr. 4.325/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 4.325/22.05.2020, a fost adoptat și calendarul admiterii în învățământul profesional de stat și în învățământul dual pentru anul școlar 2020-2021. Potrivit acestui document, perioada de înscriere va începe pe 29 iunie. Prima etapă a admiterii în învățământul profesional de stat (înscriere – afișare rezultate) este programată în perioada 29 iunie – 10 iulie, iar a doua etapă (înscriere – afișare rezultate) între 22 și 28 iulie. Detalii suplimentare găsiți AICI.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANALIZĂ Admiterea la liceu în București în 2023. Concurența cea mai mare va fi pentru liceele de top, un elev cu 9.80 a pierdut 169 de poziții în clasament, față de un elev cu aceeași medie anul trecut. Teoretic, un elev cu 9.60 are mai multe șanse să ajungă la liceul dorit, însă sunt peste 100 de elevi cu această medie și criteriile de departajare vor fi decisive

În București, avem cel mai mare număr de elevi cu medii între 9 și 10 la Evaluarea Națională 2023 din ultimii ani, 4.519 de elevi, plus 94 de elevi cu…
Vezi articolul

“Se pierde adâncimea literaturii, dar se câștigă sau ar trebui să se câștige capacitatea unei minți de a se descurca într-o lume de texte” – Radu Vancu, scriitor și conferențiar la Litere, despre subiectele la proba de Limba română – Evaluarea Națională 2022

Subiectele primite de elevi la proba scrisă de Limba română la Evaluarea Națională 2022, desfășurată marți, reprezintă “o adecvare (…) la testele PISA, la testele internaționale care verifică în primul…
Vezi articolul

Elevii cer oficial un Corp Național de Experți în Evaluare și sesiuni de formare în evaluare pentru profesori, după greșelile de corectare și numărul record de contestații de la BAC și Evaluarea Națională 2020

“Elevii solicită reforma sistemului de evaluare la examenele naționale, prin înființarea unui Corp Național de Experți în Evaluare și organizarea unor sesiuni de formare pentru profesori”, anunță Consiliul Național al…
Vezi articolul