ORDIN Bursele sociale pentru studenți acordate pe caz de boală pot fi acordate în baza certificatului de încadrare în grad de handicap sau a unei adeverințe de la medicul specialist

4.430 de vizualizări
Foto: captură – Monitorul Oficial
Studenții care primesc burse sociale medicale vor putea opta între adeverința medicală sau certificat de încadrare în grad de handicap la depunerea dosarului. Este o modificare adusă printr-un ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial. Documentul aduce modificări ordinului de ministru privind criteriile de acordare a burselor medicale în cazul studenților, publicat în 10 octombrie. Astfel, au fost incluși printre beneficiari ai bursei medicale și studenții cu deficiențe locomotorii severe, nu doar cei cu handicap locomotor.

Un ordin de ministru aduce două modificări în privința acordării burselor sociale acordate studenților pe caz de boală.

În ordin au fost incluși ca beneficiari ai acestei burse și studenții care au deficiențe locomotorii severe, nu doar cei cu handicap locomotor:

  1. La articolul 10 alineatul (9), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
    „b) studenții bolnavi de tuberculoză, care se află în evidenta unităților medicale, pe perioada tratamentului tuberculostatic, diabet insulinonecesitant, boli maligne, sindroame de malabsorbție severe, boală cronică de rinichi în program de dializă, astm bronșic persistent moderat sau sever, epilepsie grand mal, cardiopatii congenitale, hepatită cronică cu fibroză avansată (stadiu F3 sau F4), glaucom, miopie gravă, boli imunologice autoimune forme severe, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice severe care necesită tratament continuu sau spitalizări frecvente, surditate bilaterală, fibroză chistică, cei infectați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA și cei cu deficiențe locomotorii severe, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;”.

Tot în document se precizează că la dosar se poate depune ori adeverință de la medicul specialist, ori certificatul în grad de handicap. Acesta din urmă nu era o opțiune până în prezent.

  1. La articolul 13 alineatul (2), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
    „d) certificat de la un medic de specialitate, altul decât medicul de familie, în care să se prezinte evoluția și tabloul clinic al problemei medicale de care suferă studentul și care se încadrează în prevederile art. 10 alin. (9) lit. b) sau certificat de încadrare în grad de handicap.”
Sursa: ORDIN nr. 6.742 din 4 decembrie 2023
Sursa: Ordin din 2 octombrie 2023. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/275167
Condiții de acordare a burselor sociale medicale

Potrivit ordinului, bursele sociale sunt acordate din fonduri de la bugetul de stat, pe bază de cerere, în funcție de situația socioeconomică a familiei studentului, de criteriile generale stabilite prin prezentul ordin și criteriile specifice elaborate conform metodologiei proprii a instituției de învățământ superior de stat.

Cuantumul minim al bursei sociale se propune anual, până la data de 1 septembrie, de către Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), iar apoi universitățile decid propriile sume în funcție de buget.

Bursele sociale se acordă, pe baza prevederilor metodologiei proprii stabilite de către senatul universitar, la propunerea consiliului de administrație, ca urmare a consultării cu reprezentanții studenților, inclusiv cu organizațiile studențești din instituția de învățământ superior de stat”, mai scrie în ordinul privind criteriile de acordare publicat în Monitorul Oficial în luna octombrie.

De exemplu, anul acesta Universitatea București acordă bursă în valoare de 1050 de lei, potrivit metodologiei publicate de Edupedu.ro.

“Pentru acordarea burselor sociale, în metodologiile proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat nu sunt prevăzute alte criterii academice în afara celui de promovabilitate.

Bursele sociale se cumulează cu alte tipuri de burse stabilite prin prezentul ordin, dacă studentul îndeplinește criteriile specifice stabilite în metodologiile proprii ale instituțiilor de învățământ superior de stat pentru ambele categorii de burse.

Bursele sociale se acordă pe durata legală a programului de studii, până la împlinirea vârstei de 35 de ani.

Un student nu poate primi două tipuri de burse simultan din aceeași categorie, dar are dreptul să opteze pentru cea cu valoare mai mare sau care se acordă pentru o perioadă mai îndelungată”, potrivit ordinului din 2 octombrie.

Ordinul pentru modificarea criteriilor generale de acordare a burselor pentru studenți
Informații de context

Pe 31 octombrie, la o lună de la începerea anului universitar, Edupedu.ro a scris că nu toate universitățile își definitivaseră încă regulile pentru o parte dintre burse.

De exemplu, Universitatea București a publicat pe 8 noiembrie metodologia de acordare a burselor pe anul 2023-2024.

Nicolae Istudor, rector ASE spunea pe 20 noiembrie, pentru Edupedu.ro: “Nu cred că există universitate să fi acordat până acum burse. Principala dificultate – analiza dosarelor sociale, proces care urmează să se încheie la noi pe 22 noiembrie. Sunt așteptați încă banii de la Minister”, spunea Istudor.

Citește și:

OFICIAL Criteriile de acordare a burselor pentru studenți, publicate în Monitorul Oficial / Cuantumul bursei de studiu pentru licență didactică cu dublă specializare este egal cu salariul net al unui profesor debutant, aflat în plată la data de 1 octombrie a fiecărui an – anul acesta este 3158 de lei

Studenții din anul I care au obținut premii la olimpiadele internaționale în liceu pot primi burse lunare de până la 3.300 de lei, potrivit noii metodologii-cadru / Nu toate universitățile și-au definitivat încă regulile pentru celelalte burse
Burse de performanță de 1.200 de lei și burse sociale de 1.050 de lei pentru studenții de la Universitatea din București, din anul universitar 2023-2024. Instituția a publicat metodologia de acordare, calendarul etapelor și modele de cereri – documente

UPDATE Nicolae Istudor, rector ASE: Nu cred că există universitate să fi acordat până acum burse. Principala dificultate – analiza dosarelor sociale, proces care urmează să se încheie la noi pe 22 noiembrie / Sunt așteptați încă banii de la Minister

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Mesajul președintelui Iohannis la început de an școlar: Dragi elevi, fiecare veți avea ocazia să fiți un supererou, spălându-vă pe mâini și purtând mască / Dragi dascăli, sunt convins că veți reuși să îi însoțiți pe copii în fascinanta călătorie a cunoașterii

Președintele Klaus Iohannis a transmis luni dimineață un mesaj video cu ocazia începerii noului an școlar, el îndemnându-i pe elevi să poarte mască și să se spele pe mâini pentru…
Vezi articolul

„Scandalul” subiectelor la evaluarea de la clasa a IV-a, “o comédie de spital de nebuni”. Daniel Funeriu: Le invit pe Învățătoarele-Caisă să recitească ”Amintiri din copilărie” și să facă analiza intersecțional-emoționalo-traumato-ecologistă a crimelor comise cu ceaslovul împotriva muștelor

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, reacționează în dezbaterea generată în jurul subiectelor pe care le-au avut la Română elevii de clasa a IV-a, la Evaluarea Națională. “Ajunge să fie…
Vezi articolul

Surse: Proiectele legilor Educației – Legea Învățământului Preuniversitar și Legea Învățământului Superior – vor fi publicate miercuri, 13 iulie / Institutul pentru Științele Educației va fi reînființat

Proiectele de legi pentru învățământul preuniversitar și cel superior vor fi făcute publice pe data de 13 iulie 2022, potrivit surselor Edupedu.ro. Vor fi două legi separate, nu una singură…
Vezi articolul