Carmen Tică, directoarea Colegiului Național Pedagogic „Elena Cuza” din București, a vorbit despre cele două ore obligatorii de activitate remedială pentru învățători și despre prevederile planurilor-cadru pentru învățământul primar. „Cred că suntem puțin într-o neconcordanță cu planurile-cadru care, totuși, ne limitează sau ne spun că avem un maxim de 21 de ore pe săptămână”, a afirmat aceasta. Declarațiile au fost făcute la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, vineri, 17 octombrie.
- Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar au incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, potrivit Legii nr. 141/2025. Prevederea se aplică din anul școlar 2025-2026 și până la începutul anul școlar 2029-2030.
„În al II-lea rând, cred că suntem puțin într-o neconcordanță cu planurile-cadru care, totuși, ne limitează sau ne spun că avem un maxim de 21 de ore pe săptămână, pentru copiii din învățământul primar, deci cumva să le punem în acord.
Și încă un aspect care este extrem de important: învățarea remedială nu rămâne la prima oră sau după ultima oră. Aspecte care țin de tratarea aceasta diferențiată a elevilor se realizează în timpul fiecărei ore de curs. Deci, nu poți să desfășori ora de curs fără să ai în vedere că ai un grup eterogen, cu cerințe diferite, cu ritm de dezvoltare diferit și, întotdeauna, aceste lucruri la învățământul primar chiar s-au realizat așa cum trebuie”, a spus Carmen Tică.
La începutul lunii octombrie, o învățătoare, sub protecția anonimatului, a semnalat pentru Edupedu.ro că includerea celor două ore de activitare remedială depășește numărul maxim de ore din planul-cadru pentru învățământul primar.
„Dacă analizăm puțin planul-cadru, vedem că, la ciclul primar, orele în plus, adică cele opționale, nu trebuie să depășească o oră pe săptămână, deci sunt între zero și o oră pe săptămână. Deci, nu pot fi 2 ore de remediere obligatorii pentru toată clasa, pentru că depășim numărul maxim de ore din planul-cadru”, a spus învățătoarea.
Planul-cadru stabilește că în trunchiul comun sunt 19 ore pe săptămână la clasa pregătitoare, 20 de ore la clasele I, a II-a, a III-a, iar la clasa a IV-a sunt 21 de ore. Pe lângă orele din trunchiul comun, la toate clasele există posibilitatea să fie introdusă o oră opțională. Această oră opțională poate fi de limbă străină, spre exemplu, sau o poate fi o altă disciplină aflată în curriculumul la decizia școlii.
Având în vedere cele spuse mai sus, numărul maxim de ore în învățământul primar se prezintă astfel: 20 de ore – clasa pregătitoare; 21 de ore – clasele I, a II-a și a III-a; 22 de ore – clasa a IV.
Introducerea celor 2 ore de pregătire remedială nu respectă planul-cadru pentru învățământul primar, deoarece este depășit numărul maxim de ore.

Despre cele 2 ore obligatorii de activitate remedială
Pe 4 iulie a avut loc o dezbatere online privind proiectul Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare pe domeniul educației. În cadrul dezbaterii, Claudia Zamfir, director al Școlii din Pucioasa, a cerut ca la învățători activitățile remediale sa fie cuprinse în norma didactică. Tot aici, Daniela Mărian a propus ca pentru învățământul primar cele 2 ore în plus să fie ore remediale.
Organizarea orelor remediale este la latitudinea profesorului, a declarat minstrul Educației și Cercetării, Daniel David, la lansarea Raportului privind Starea Învățământului în București: „Eu cred că fiecare profesor știe ce are în clasă și știe că unii copii au nevoie de remedial pentru a corecta ce n-au dobândit. Alții au nevoie de pregătire pentru performanță. Cu toți aș face, dacă eu aș fi profesor, utilizarea competențelor în viața de zi cu zi. Hai să-i lăsăm pe ei să decidă. Nu vă așteptați ca ministrul să le spună exact ce să facă în fiecare clasă. Am încredere că vor ști ce să facă. Dacă respectă reglementările, eu n-am o problemă cu opțiunile lor diverse”, a precizat ministrul.
Fiecare învățător sau profesor pentru învățământ primar are obligația de a organiza două ore de învățare remedială pe săptămână. Cele două ore au fost introduse recent prin Legea Bolojan. Edupedu.ro a arătat aici că o oră de remedial din cele două obligatorii pe săptămână încalcă planurile-cadru de la învățământul primar, plus legea Educației, care prevede alt număr de ore.
Informații de context
Obligațiile învățătorilor și profesorilor de a face ore remediale din anul școlar 2025-2026 au fost transformate de ministrul Daniel David în „program național” pentru reducerea analfabetismului funcțional. Astfel, creșterea normei didactice de predare cu 2 ore pe săptămână este prezentată de Daniel David ca un „efect pozitiv” pentru educație, în raportul prezentat pe 29 septembrie.
Metodologia de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar, aprobată prin Ordinul de ministru nr. 6.423/2025 a fost publicată în Monitorul Oficial marți, 2 octombrie.
Activitățile de remediere, consolidare, aprofundare și extindere, obligatorii pentru învățători din anul școlar 2025-2026, se sprijină și pe sesizarea eventualelor tulburări de învățare și colaborarea cu specialiștii în vederea evaluării elevilor, conform metodologiei de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar, aprobată prin Ordinul de ministru nr. 6.423/2025.
Daniel David a declarat, pe 12 septembrie, la B1TV, că „creșterea normei cu 2 ore în învățământul primar va duce la 2 ore pe săptămână de învățare remedială. Vom avea practic un program național de învățare remedială”.
Orele de educație remedială ridică mai multe probleme, motiv pentru care este posibil ca obiectivul acestora să nu fie atins, a declarat Sorin Hagiu, directorul Școlii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, la InfoEdu. Doru Căstăian, profesor de științe socio-umane la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, a explicat că aceste ore au fost introduse „pur și simplu cantitativ” și că, așa cum au fost gândite, sunt doar o formă a lucrului diferențiat pe care mulți dintre profesori îl fac deja.
O învățătoare a vorbit, pentru adevarul.ro, despre cele 2 ore remediale incluse în atribuțiile postului. „Am făcut astfel de ore de multe ori de-a lungul celor 36 de ani la catedra, nu pentru că le cerea ministrul, ci pentru că le cerea situația – erau copii care aveau nevoie de mai mult ajutor”, a precizat aceasta.
Pe 7 iulie, o învățătoare, prezentă la protestul profesorilor din fața Parlamentului, a explicat pentru Edupedu.ro ce ar însemna introducerea a două ore de activități remediale pentru toți profesorii pentru învățământul primar.
„Sunt învățător. Nouă ne bagă 2 ore pe remedial. Ok, unde bagă acelea 2 ore pe remedial? Știți care este programul unui elev? La casa a IV-a avem 3 zile cu 6 ore. Dacă eu mai am încă 2 pe remedial, înseamnă că toată săptămâna se duce pe 6 ore”, a spus cadrul didactic pentru învățământul primar.
Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.
Foto: Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
4 comments
Dar să aibă profesorul 16 ore este Ok ,iar copiii ore duble față de voi profesorii,nu i spuneți diletantului și asta ?
Elevul participant în clasă la o oră de (orice): ascultă, întreabă, răspunde, rezolvă sarcini, ia notițe, cere lămuriri, repetă. Asta e tot ce are de făcut.
Profesorul (la aceeași oră): pregătește lecția (anterior, evident: fișe adaptate nivelului clasei/elevului, aplicații digitale, unde sunt resurse, materiale suplimentare unde e nevoie, planificare personalizată/PIP dacă are elevi cu CES etc – tot ceea ce nu se vede pentru că nu vreți să vedeți, ipocriților), ajută elevii să recapituleze cunoștințe anterioare ghidând discuția și adaptându-se continuu la feedback-ul elevilor, prezintă noile cunoștințe (în forme diferite, în mod repetat, pentru fiecare nivel, unde e posibil ca timp practic pentru fiecare elev în parte), se asigură că elevii iau notițe cu informațiile principale, propune și ajută elevii să rezolve fișe/sarcini/situații problemă, recapitulează cunoștințele predate în ora respectivă, prezintă aplicații ale lor unde e cazul, completează informațiile cu date suplimentare pentru fixarea cunoștințelor, în cazul învățătorilor, când se învață literele, duc efectiv mâna fiecărui copil pe pagină, și în fiecare moment al orei SE ADAPTEAZĂ permanent, văd că e nevoie să repet, la ceea ce primește ca feedback de la elevi.
Dacă sunt letargici (e cald și frumos afară) trebuie să găsească metode noi să le trezească interesul, dacă sunt elevi care rezolvă repede trebuie să le găsească alte sarcini, potrivite nivelului lor, dacă sunt elevi care rămân în urmă trebuie să le găsească sarcini mai simple, potrivite nivelului lor, dacă are elevi care sunt clown-ul clasei și simt nevoia să se dea în spectacol în mijlocul orei trebuie să găsească metode pentru a-i calma și a-i face să se întoarcă la lecție, dacă are elevi cu CES care au un meltdown în mijlocul orei trebuie să rezolve situația fără a pierde prea mult timp, dacă apare orice situație surpriză (gen se oprește curentul în mijlocul rezolvării kahoot pe tabla smart sau al vizionării filmului didactic sau al folosirii padlet etc) trebuie să găsească rapid o alternativă…
Și asta înmulțit cu 30 de elevi pe clasă, de 6 ori pe zi (minim, că unii au mai multe serii într-o zi și poate ajung la mai mult de 8 ore zilnice doar de predare).
Fă tu asta, madam, înainte să dai lecții altora despre cum se face sau nu se face școală. Vorbiți de parcă profesorii sunt roboți și au energie infinită, iar orele sunt absolut identice – ceea ce e o minciună perpetuată de toți cei care au urât educația și nu-i văd rostul. Efortul intelectual pentru voi e egal cu zero, voi cunoașteți (cel mult) efortul fizic și n-aveți cum înțelege ce consum implică o oră de predare.
Zici că elevul are mai multe ore decât un profesor? După ce se termină orele, eu mă apuc de planificări pentru zilele următoare (kahoot-urile alea nu se fac singure, prezi-urile și canva-urile nu apar din neant, filmulețele didactice nu se construiesc singure, nu e cazul ca ”cineva a făcut ceva o dată și apoi tot corpul didactic a folosit doar acel ceva pentru totdeauna”), mă apuc de fișe (individualizate), mă apuc de adaptat planificări și nici nu mai vorbesc despre 3-4 ore ședințe comisii pe săptămână plus ce-o mai fi ședință de CP/CA și programul de profesor de serviciu pe școală și/sau participarea la cursuri de formare (astă vară, în concediu, am avut 6 săptămâni de câte 6 ore pe săptămână DOAR sincron, și încă pe-atât asincron la cursuri IMPUSE de minister, nu la ce-aș fi ales eu dacă aveam de unde). Pentru început. N-am pus nimic din ședințe cu părinții, lectorate, întâlniri individuale, apeluri telefonice la orice oră, comunicare 24×7 cu părinții, elevii și conducerea școlii.
Toate astea nu se văd, madam, pentru că nu vreți să le vedeți. Voi mergeți la serviciu, vă faceți cele 8 ore care nu vă stimulează și nu vă solicită intelectual în niciun fel, și după aceea veniți să discutați despre munca vizibilă și invizibilă a unui profesor, pe baza vagilor amintiri din copilărie când, repet, n-ați iubit școala/educația deloc.
De-asta și d-ta și ministrul sunteți niște habarniști, da, diletanți care vorbesc din păreri și n-au avut niciodată experiența lucrurilor despre care formulează judecăți de valoare. D-ta ai scuza că nu ești ministru și că doar vorbești fără să ai puterea de a face rău din ignoranță. El ce scuză are?
DEMISIA, DAVID!
esti prea ignara sa intelegi
Matematica nu lasă loc de ”puțin în neconcordanță”. Programul e de maxim 21 de ore pentru elevi, remedialele lui pește duc orarul la 23 de ore, GATA! Spune-i verde-n față diletantului, că nu vrea să priceapă, cum se preface că nu pricepe nici ce e aia medie de elevi pe clasă la nivel național.
DEMISIA DAVID!!!