Organizațiile elevilor și studenților îi cer președintelui să respingă propunerea de interzicere a informațiilor despre identitatea de gen în școli

764 de vizualizări
Foto: Magda Ehlers – Pexels.com
Consiliul Național al Elevilor și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România consideră că, prin votul dat ieri proiectului ce interzice informațiile despre identitatea de gen în școli, Senatul a legiferat abuzuri, a instigat la ură și a limitat dreptul la educație. Cele două organizații cer președintelui Klaus Iohannis să respingă legea în cauză.

Comunicatul CNE – ANOSR:

“Elevii și studenții îi solicită Președintelui României respingerea propunerii privind eliminarea elementelor de gen din educație

Consiliul Național al Elevilor (CNE) și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) condamnă ferm adoptarea de către Senatul României, cameră decizională, a amendamentului care interzice orice activitate „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen” în școli și universități. Parlamentul României a legiferat abuzurile asupra persoanelor al căror gen nu corespunde sexului biologic, a instigat la ură împotriva acestor persoane și a limitat dreptul la educație al acestora trimițând educația din România în Evul Mediu.

Cerem Președintelui României, Klaus Iohannis, să respingă această lege care contravine principiilor constituționale ale nediscriminării cât și reglementărilor europene și multor convenții internaționale asumate de România, printre care Convenția de la Istanbul, care joacă un rol esențial în combaterea violenței de gen. Instituțiile europene au solicitat în repetate rânduri instituțiilor centrale ale României asumarea unor politici ferme în vederea combaterii discriminării de orice fel, discriminarea în baza identității de gen fiind un domeniu acoperit de aceste convenții și tratate.

În primul rând, Parlamentul României, în calitate de for legislativ, nu are competența de a decide punctual aspecte ce țin de programa școlară în vigoare, aceste decizii fiind în mâinile experților educaționali și ai Ministerului Educației și Cercetării. Prin adoptarea acestei inițiative legislative, Parlamentul își depășește atribuțiile constituționale, intrând în sfera de activitate a Executivului. Totodată, s-ar legifera interzicerea unor programe de studii de licență sau domenii de masterat deja existente în universitățile românești.

În al doilea rând, în cheia principiilor constituționale, acest amendament trebuia dezbătut și în cadrul Camerei Deputaților, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În lipsa unei dezbateri la care să participe și societatea civilă, fără consultarea directă a reprezentanților elevilor și studenților, beneficiari direcți ai acestui proces instructiv-educativ, apreciem această măsură ca fiind nejustificată. Acest amendament instigă la violență asupra anumitor categorii de elevi și studenți, negându-le dreptul constituțional la învățătură.

Mai mult decât atât, identitatea de gen reprezintă o parte esențială a curriculumului aferent educației pentru sănătate/educației sexuale, iar incriminarea activităților pe această temă nu face altceva decât să discrimineze persoanele care aparțin unei alte identități de gen decât sexul biologic. În aceeași notă, putem vorbi cu adevărat despre dublă măsură în contextul adoptării acestor prevederi, întrucât tot Parlamentul este cel care a aprobat legea anti-bullying (Legea nr. 221/2019), ale cărei norme metodologice de aplicare stipulează faptul că elevii nu pot fi discriminați/hărțuiți în cadrul unității de învățământ, indiferent de particularitățile fiecăruia.”

Foto: Pexels


2 comments
  1. Gata cu democrația.
    Sa desfintam Parlamentul.
    Cum e posibil sa afirmi ca Parlamentul nu are dreptul sa legifereze?
    Cine finanțează toată această mascaradă si de ce?

  2. Cum guvernul a legiferat abuzurile, a instigat la ura, a limitat dreptul la educatie prin aceasta lege? Tare prompt reactioneaza ANOSR in astfel de cazuri. Are finantare puternica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Decanul Facultății de Drept, despre cei 49 de studenți propuși pentru exmatriculare: „Nu am mai avut în istoria facultății și nici a universității o astfel de situație, este o premieră”

Propunerea pentru exmatriculare a 49 de studenți este o premieră în cadrul Facultății de Drept și a Universității din București, a declarat pentru Edupedu.ro decanul Răzvan Dincă. Situația este cu…
Vezi articolul

Clasamentul internațional al universităților Times Higher Education 2020: Două universități românești sunt pe locurile 801+, iar șapte ocupă un loc în intervalul 1000+

Universitatea Oxford, California Institute of Technology și Cambridge conduc clasamentul internațional al universităților realizat de Times Higher Education. World University Rankings 2020 dat publicității pe 11 septembrie arată că universitățile…
Vezi articolul

Mai multe asociații de elevi “condamnă” declarațiile Ecaterinei Andronescu referitoare la uniforma școlară: E foarte grav că problema siguranței în școli nu este înțeleasă

“Asociațiile de elevi din România condamnă recentele declarații ale ministrului educației, Ecaterina Andronescu, conform cărora soluția pentru asigurarea securității în unitățile de învățământ ar fi introducerea uniformelor obligatorii. Considerăm ca…
Vezi articolul

Cîmpeanu, despre scandalul studenților la Drept propuși spre exmatriculare pentru copiat la examene: Nu suntem pregătiți pentru o evaluare online, inclusiv pentru securizare și asigurare / E un caz, nu înseamnă că e singurul

Situația celor câteva zeci de studenți de la Facultatea de Drept a Universității din București, propuși spre exmatriculare pentru fraudă la examene, a fost abordată miercuri seară de ministrul Educației,…
Vezi articolul