Până pe 7 decembrie, școlile din București trebuie să completeze numărul de burse ale elevilor, pe categorii, pentru luna noiembrie, într-o aplicație specifică – adresă a Inspectoratului Școlar al Municipiului București

7.545 de vizualizări
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com
Până pe 7 decembrie, școlile din Capitală trebuie să completeze numărul de burse ale elevilor, pe categorii, într-o aplicație specifică, potrivit unei adrese a Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre bursele pentru luna noiembrie, care vor fi plătite pe 15 decembrie.

„Vă solicităm, ca, până pe data de 7 decembrie 2023, să completați în aplicația http://liceultraianbucuresti.ro/burse/login.php numărul de burse, pe categorii, care vor fi finanțate, urmând ca apoi centralizatorul numeric, semnat de director, secretar, contabilul-sef, cu număr de înregistrare și ștampilă să fie transmis la inspectoratul școlar de sector”, se arată în adresa Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Conform documentului de mai sus, ISMB mai transmite ca școlile să ia toate măsurile care sunt necesare pentru ca pe data de 15 decembrie 2023 să fie plătite toate bursele elevilor:

„Vă rugăm să vă asiguraţi că, pentru toate categoriile de burse, sunt respectate condițiile de acordare a acestora, care sunt prevăzute în O.M.E. nr. 6238/8.09.2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor și să luați toate măsurile care sunt necesare pentru ca pe data de 15 decembrie 2023 să fie plătite toate bursele.”

Adresa Inspectoratului Școlar al Municipiului București poate fi consultată mai jos:

Informații de context

Bursele sociale se plătesc integral, pe lunile septembrie 2023 – august 2024, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document obținut de Edupedu.ro. „Nu există nicio reducere a acestor burse în nicio lună a anului școlar 2023-2024”, se arată în document. 

Ce prevede metodologia

Potrivit articolului 12 din metodologie, „(1) Bursele sociale se acordă și în perioada vacanțelor școlare.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), nu primesc bursa socială în perioada vacanței de vară:

a) elevii care nu au promovat anul școlar;

b) elevii care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate/an;

c) absolvenții învățământului gimnazial care nu au fost admiși în liceu/învățământ profesional, cursuri cu frecvență, într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat;

d) elevii care repetă anul școlar din alte motive decât medicale.”

Cum se face plata burselor, potrivit metodologiei din 8 septembrie 2023:

Până la data de 20 a lunii, școala transmite lunar la ISJ/ISMB sumele estimate pentru plata burselor aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse.

Până la data de 25 a lunii, ISJ/ISMB transmite la Ministerul Educației – Direcția generală economică sumele estimate pentru plata burselor, aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse, în vederea efectuării deschiderilor de credite bugetare.

Ministerul Educației, pe baza solicitărilor primite, cu încadrarea în bugetul aprobat și în limitele de credite bugetare lunare aprobate, efectuează deschiderile de credite bugetare. Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 15 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.

Ordonatorii de credite ai unităților de învățământ, adică directorii, răspund de plata la termen a burselor, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Bursele sociale se plătesc integral, pe lunile septembrie 2023 – august 2024 – adresă a Ministerului Educației / Pentru aceste burse, se va lua în calcul salariul minim net pe economie la data depunerii cererii. Lista elevilor se poate actualiza lunar
Bursele sociale au cuantum fix de 300 de lei pe lună, inclusiv în luna septembrie. Florian Lixandru, secretar de stat în Educație: Unele școli au calculat greșit

2 comments
  1. Bună ziua, numele meu este Felicia și am o mare nelămurire: vorbim de 2 surori care au participat anul trecut la concurs Internațional cea mica clasa întâi cea mare clasa a 4-a(concurs desfășurat anul acesta) acum cea mare este clasa a 5-a BENEFICIAZA DE BURSA,cea mica este clasa a 2-a NU BENEFICIAZĂ DE BURSĂ. Oare este echitabil, corect nediscriminatoriu .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directoarea Colegiului Național I.L. Caragiale din București: Unitatea cu 1300 de elevi și 80 de profesori este încadrată în clasa de risc seismic 3, dar “nu știu să vă spun” de ce – nu a fost făcută nicio expertiză în ultimii 30 de ani / “Eu de când sunt directoare le cer continuu și le cer în zadar”

Riscurile asociate lipsei expertizării privind riscul seismic în cazul multor unități de învățământ sunt reliefate de situația Colegiului Național I.L. Caragiale din București, prezentată de directoarea acestuia, Andreia Bodea, pentru…
Vezi articolul

SURSE Modificări la structura subiectelor de la olimpiada de franceză 2024, transmise de Ministerul Educației direct profesorilor organizatori din județe. Exercițiile de gramatică, de o treime din punctaj, sunt înlocuite cu un singur item de tip „completează spațiile goale”, cu variante de răspuns

Subiectul de 3 puncte unde elevii participanți la Olimpiada Națională de Limba franceză (ONLF) aveau de rezolvat mai multe exerciții de limbă (gramatică) va fi înlocuit cu un singur text…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor reacționează după ce Guvernul a aprobat alocări de doar 2,4% din PIB pentru Educație în următorii 50 de ani și cere ca procentul să fie cel puțin 4,7: Subfinanţarea cronică a învăţământului din România are efecte devastatoare

Consiliul Naţional al Elevilor „condamnă cu fermitate modul în care Guvernul României îşi propune să sprijine dezvoltarea sistemului de educaţie şi solicită revizuirea documentului de prognoză şi a policitilor bugetare,…
Vezi articolul

Marius Nistor, președinte FSE, acuză presiuni ale ministerului Educației pentru renunțarea la grevă: “Este vorba de toate documentele care vin în momentul de față de la Ministerul Educației către unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare”

Liderul Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, acuză presiuni din partea Ministerului Educației pentru ca profesorii să oprească greva generală. “Este vorba de toate documentele care vin în momentul de…
Vezi articolul