Până vineri, 19 decembrie, diriginții și învățătorii pot trece în catalog a doua nota la purtare din anul școlar 2025-2026 / Vacanța de iarnă începe sâmbătă, 20 decembrie, și ține până 7 ianuarie 2026

507 vizualizări
Foto: Octav Ganea / INQUAM Photos
Învățătorii și diriginții pot trece în catalog a doua nota la purtare din anul școlar 2025-2026, până vineri, 19 decembrie. Din anul școlar trecut, elevii au o notă la purtare pe fiecare modul, modificare introdusă de Ministerul Educației, la cererea directorilor de școli.

Vacanța de Crăciun începe sâmbătă, 20 decembrie, și ține până miercuri, 7 ianuarie 2026. Elevii revin la cursuri pe data de 8 ianuarie, potrivit calendarului cu structura anului școlar 2025-2026. 

Fiecare elev trebuie să aibă o notă la purtare pe fiecare modul, potrivit ROFUIP. Notă la purtare în fiecare modul pentru elevi este o modificare introdusă de Ministerul Educației, la cererea directorilor de școli, în regulamentul de funcționare a unităților de învățământ ROFUIP 2024.

Procedura prin care aceasta se stabilește pentru fiecare elev în parte, în funcție de comportament și situație, este una complexă care necesită coroborarea a peste 10 articole din Statutul Elevului 2024 și ordinul de ministru nr. 5726/06.08.2024, reiese din nota Inspectoratului școlar Sălaj, despre care a scris Edupedu.ro.

Sunt mai multe situații în care se poate scădea nota la purtare elevilor. Fiecare școală are dreptul să stabilească prin propriul regulament și sancțiuni mai dure decât cele din ROFUIP și Statutul Elevului. În 2024, Edupedu.ro a scris cum încearcă liceele să impună disciplina prin regulamentele de ordine interioară: se interzic tatuajele și piercingurile la vedere, tricourile și blugii cu imprimeuri, machiajul strident, fumatul în perimetrul școlii – unele cu sancțiuni drastice cu impact direct asupra notei la purtare.

Scăderea notei la purtare poate fi propusă și în cazul elevilor de clase primare, în cazul unei mustrări scrise, care “constă în atenționarea elevului major/minor și informarea părinților/reprezentanților legali, în scris, cu privire la încălcarea regulamentelor în vigoare ori a normelor de comportament acceptate în formă continuată, cu menționarea faptelor care au determinat sancțiunea”.

Calendarul anului școlar 2025-2026

Modul 1: de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;

Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;

Modul 2: de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;

Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;

Modul 3: de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Vacanța de schi (mobilă): o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

Modul 4: de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

Vacanța de primăvară/Paște: de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;

Modul 5: de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Când termină școala în 2026 elevii din clasele a VIII-a și a XII-a / a XIII-a

Anul şcolar 2025 – 2026 începe la data de 1 septembrie 2025, se încheie la data de 31 august 2026 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2025 – 2026 încep la data de 8 septembrie 2025, conform Art. 1.

Prin excepţie, se stabilesc următoarele:

  • Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026;
  • Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026;
  • Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026;
  • Pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.
Școala altfel și Săptămâna verde în anul școlar 2025-2026

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare o face unitatea de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.

Școlile au avut termen până la 1 aprilie 2025 să îi anunțe pe elevi și părinți când au ales să fie săptămâna de vacanță mobilă din luna februarie 2026 și programele Săptămâna Verde și Săptămâna „Școala altfel”. 

La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.”


1 comment
  1. Asta înseamnă că, în săptămâna aceasta, doar pentru a putea trece o singură notă în catalog, avem de parcurs următorii pași:

    Mai întâi, trebuie organizată o ședință a Consiliului clasei, la care participă toți profesorii care predau la clasa respectivă, reprezentantul elevilor și reprezentantul părinților. Coordonarea tuturor acestor persoane este dificilă, mai ales în ultima săptămână de școală din acest modul, iar ședința durează, în mod realist, cel puțin o oră. După ședință, este obligatorie întocmirea procesului-verbal.

    Ulterior, este necesară o ședință a Consiliului Profesoral, în care toți profesorii trebuie să valideze aceste note. Și această ședință presupune timp suplimentar, precum și redactarea unui nou proces-verbal. Abia după parcurgerea acestor etape se poate trece efectiv nota în catalog.

    În concluzie, pentru o singură notă, sunt necesare cel puțin două-trei ore de muncă suplimentară, două ședințe și două procese-verbale, într-o săptămână deja aglomerată. Această procedură nu face decât să crească birocrația și să adauge o presiune inutilă asupra profesorilor. Introducerea notelor la purtare în fiecare modul pare o decizie profund neinspirată, care complică inutil activitatea didactică și administrativă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din Iași vor merge la școală cu autobuze și tramvaie speciale/ Primarul Chirica: Am decis împreună cu profesorii ca transportul public pentru elevi să înceapă la ora 7.00. Va dura o oră, iar jumătate din capacitatea de transport va fi dedicată elevilor

Elevii din Iași vor putea ajunge la școală cu autobuzele și tramvaiele speciale puse lor la dispoziție. Autobuzele și tramvaiele respective vor circula doar în intervalul orar 07:00 – 08:00…
Vezi articolul

Greva, punțile și vacanțele, transport defectuos – printre cele “șapte motive pentru care demnitarii ar trebui să tacă” în preajma Evaluării Naționale, afirmă fostul secretar de stat PNL Mihaela Popa, după mesajele premierului PSD Marcel Ciolacu

Mihaela Popa, fost senator PNL și secretar de stat la Ministerul Educației, profesoară la Iași, enumeră, luni, “șapte motive pentru care demnitarii, azi, ar trebui să tacă”, în loc să…
Vezi articolul

Ministerul Educației calculează participarea la grevă pe baza discuțiilor informale ale profesorilor pe grupurile de WhatsApp, potrivit secretarului de stat Florian Lixandru. Acesta folosește manipulator informațiile ca să anunțe că „o parte dintre profesori ar ieși din grevă”

Ministerul Educației urmărește zilnic situația greviștilor din școli, conform declarațiilor făcute de secretarul de stat Florian Lixandru, la Euronews România. Acesta a spus inițial că are informații conform cărora „o…
Vezi articolul

Ministerul Educației nu mai are bani de salarii și obține fonduri pe bază de memorandumuri, iar peste 1.400 de școli nu au primit nici acum banii din PNRAS pentru toate cheltuielile din 2022 / Rectificarea bugetară ar putea avea loc în noiembrie, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciolacu

Rectificarea bugetară ar putea avea loc în luna noiembrie, după cum a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciolacu: „cel mai probabil vorbim de luna noiembrie.” Răspunsul a…
Vezi articolul

Liderii coaliției anunță tăierea unor cheltuieli bugetare de 6 miliarde de lei, fără să dea exemple concrete: vouchere doar pentru bugetarii sub 10.000 de lei brut, scăderi de salarii la instituții, comasări de instituții, reduceri de consilieri, scăderea indemnizațiilor

Șefii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au anunțat luni prin postări pe rețelele sociale că au căzut de acord asupra unor tăieri de cheltuieli estimate la 6…
Vezi articolul