Papirusuri din Herculaneum dezvăluie locul în care a fost înmormântat Platon

2.582 de vizualizări
Sursa foto: Biblioteca Nazionale di Napoli / Brigham Young University / Universita di Pisa
Papirusuri descoperite în oraşul antic Herculaneum au dezvăluit locul în care Platon a fost înmormântat în perimetrul Academiei Platonice din Atena, a declaraţi marţi un cercetător italian, informează ANSA citată de Agerpres. „Locul în care se află mormântul lui Platon a fost descris în mii de cuvinte recent descoperite şi în cuvinte interpretate până acum diferit despre istoria Academiei Platonice scrise de Philodemus din Gadara, un poet şi filosof epicureu care a trăit în Herculaneum“, a declarat Graziano Ranocchia, profesor și cercetător la Universitatea din Pisa.

Cercetătorul italian a făcut acest anunţ la Biblioteca Naţională din Napoli, unde a prezentat rezultatele intermediare ale proiectului de cercetare „Şcoli greceşti“, realizat împreună cu Consiliul Naţional de Cercetare din Italia, notează Agerpres.

Graziano Ranocchia a declarat că textele sugerează că locul de înmormântare al celebrului filosof se află într-o grădină rezervată lui Platon într-o zonă privată a Academiei Platonice, în apropierea altarului sacru al Muzelor, scrie agenția de presă citată. Academia Platonică a fost distrusă de dictatorul roman Sulla în anul 86 î.Hr.

Noul text descifrat a dezvăluit că Platon a fost vândut ca sclav pe insula Egina în anul 404 î.Hr., când spartanii au cucerit insula, sau, alternativ, în anul 399 î.Hr., imediat după moartea lui Socrate.

Până acum se credea că marele filosof a fost vândut ca sclav în 387 î.Hr. în timpul şederii sale în Sicilia, la curtea lui Dionysios I de Siracuza. Textul vorbeşte, de asemenea, despre ultima noapte a lui Platon.

Papirusurile de la Herculaneum sunt peste 1.800 de suluri descoperite în secolul al XVIII-lea în Vila Papirusurilor din oraşul antic Herculaneum, care au fost carbonizate atunci când vila a fost lovită de erupţia vulcanului Vezuviu din anul 79 d.Hr., care a distrus şi străvechiul oraş Pompeii.

Citirea manuscriselor este extrem de dificilă şi prezintă riscul de a le distruge. În prezent, ele sunt descifrate datorită noilor tehnologii, ceea ce aduce speranţa redescoperirii unor texte clasice antice, considerate pierdute, precizează Agerpres.

Noua tehnologie care a permis examinarea multiplelor straturi problematice ale textului carbonizat include două tehnici inovatoare, tomografia în coerenţă optică şi imagistica hiperspectrală în infraroşu, realizate cu ajutorul unui laborator mobil furnizat de Universitatea Nottingham Trent.

Numele lui Filon din Larissa este, de asemenea, corectat în Philio, un elev al gramaticianului Apollodoros din Atena timp de doi ani şi al stoicului Mnesarchus timp de şapte ani, care a murit la vârsta de 63 de ani în Italia, în timpul unei pandemii de gripă.

Graziano Ranocchia a declarat că straturile multiple ale acestor papirusuri au reprezentat până acum o „problemă dramatică“ în încercarea de a descifra textele. Situl Academiei lui Platon a fost redescoperit abia în secolul al XX-lea, în cartierul modern Akadimia Platonos din Atena.

S-au efectuat săpături considerabile, iar vizitarea sitului este gratuită. Situl conţine monumente importante, printre care Casa Sacră a Epocii Geometrice, Gimnaziul (secolul I î.Hr. – secolul I d.Hr.), Casa boltită proto-eladică şi Clădirea Peristilă (secolul IV î.Hr.), care este probabil singura clădire majoră ce a aparţinut, de fapt, Academiei lui Platon.

Sursa foto: Biblioteca Nazionale di Napoli / Brigham Young University / Universita di Pisa


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tehnologia informației și a comunicațiilor să fie introdusă, la liceu, în trunchiul comun pentru toate tipurile de învățământ și indiferent de profil, cere Asociația Patronală a Industriei de Software / Ministrul Cîmpeanu nu a menționat TIC printre disciplinele care vor intra “probabil” în trunchiul comun din viitoarele planuri-cadru pentru liceu

Ore de tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC) trebuie introduse obligatoriu în trunchiul comun, pentru toate tipurile de învățământ și indiferent de profil, susține Asociația Patronală a Industriei de Software…
Vezi articolul

DOCUMENT Fără activități politice în școli, avertizează în an electoral ministrul Educației: „Sunt interzise de lege” / Același Minister menține politizarea inspectoratelor, unde toate funcțiile de conducere sunt ocupate politic / Peste 1.700 de directori de școli sunt numiți tot politic

Ministerul Educației a transmis o notă Inspectoratelor școlare județene în care le reamintește directorilor de școală și cadrelor didactice că este interzisă orice activitate cu caracter politic în școli, atât…
Vezi articolul
repartizare liceu 2020

Examenul de admitere la colegii să nu se organizeze și să fie luate în considerare recomandările OECD, potrivit președintelui Federației părinților, Iulian Cristache: Meditațiile sunt la un nivel „problematic” în România

„OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare în Europa -n. red.) susține creșterea calității și a echității evaluării naționale, nu un examen de admitere, în plus, pentru colegii”, transmite Iulian Cristache, președintele…
Vezi articolul