Educație

INTERVIU Părinții care schimbă Bucureștiul: Povestea grupului care a făcut Harta lifturilor de la metrou și campania Strânge după câinele tău

Dana, Alma, Iulia, Adelina
Citire în 13 min
Au devenit părinți și au văzut orașul cu alți ochi: trotuarele ticsite de mașini sunt bariere în calea căruciorului, nici mijloacele de transport nu sunt mai prietenoase, parcurile sunt adesea rupte și peste tot găsim excremente de animale. “Conștientizam amploarea influenței pe care mediul în care cresc copiii noștri îl are asupra lor”, spun cele cinci inițiatoare ale Grow Up Romania, care și-au stabilit ca obiectiv transformarea Bucureștiului într-un oraș child-friendly.

Iulia Groves, Alma Cazacu, Dana Ostacie, Adelina Oane și Cristina Cioabă sunt cele care au făcut harta lifturilor de la metrou, campania Strânge după câinele tău, modele de sesizare a primăriilor și liste pentru toată lumea, cu contactele instituțiilor care trebuie chemate să aplice regulile.

Acțiunile săptămânale sunt în principal proiecte de tipul depuneri de sesizări și insistențe până se rezolvă probleme punctuale: echipamente de joacă stricate, treceri de pietoni nemarcate, murdărie la locurile de joacă”, au povestit cele cinci fondatoare ale asociației civice, într-un interviu pentru EduPedu.ro.

Citește mai jos declarațiile integrale acordate EduPedu.ro de către inițiatoarele Grow Up Romania, via e-mail:

Rep: Ce s-a întâmplat în 2016, momentul în care ați pus bazele acestei inițiative? Care a fost declicul care a dus la mobilizare?
Grow Up Romania: În primul rând, am devenit mame și am început să vedem orașul cu alți ochi. Am petrecut mai mult timp plimbându-ne prin diferite părți ale orașului, fiind nevoite să ajungem împingând și căruciorul cu cel mic / cea mică, pe străzile și trotuarele din București de acasă la medic, parc, cumpărături, piață, etc. – totul era o mare provocare. Așadar, ne-am “lovit” din plin de realitățile neplăcute din București: mașini parcate pe trotuare, lipsă de toalete publice în parcuri cu loc de schimbat scutecele bebelușilor, lipsă de rampe sau lifturi pentru cărucioare în mijloacele de transport în comun, spații de joacă publice deteriorate și murdare, multe excremente de animale.

Ne-am dat seama că aceste nevoi sunt general valabile pentru un părinte. Le-am validat pe un grup suport online de părinți, unde inițial am început să împărtășim aceste provocări, iar ulterior să căutam soluții. Discuția din online s-a mutat în off-line, unde între noi s-a legat o prietenie motivată de dorința puternică de a construi un București child-friendly. Ne-am gândit că un grup de părinți are o putere mai mare de convingere a autorităților, decât doar câte o singură persoană o dată, așadar am pus împreună bazele inițiativei civice Grow Up Romania.

Rep: Sunteți în al treilea an de la înființare. Care au fost surprizele majore pe care le-ați cunoscut și pe care nu le intuiați sau le estimați diferit când ați început inițiativa?
Grow Up Romania: Una dintre așteptările noastre era ca oamenii să fie mai receptivi la mesaje, însă avem de dus mai multă muncă de convingere. Și de asemenea speram avansam mai rapid cu proiectele, să meargă mai repede lucrurile, dar avem programul destul de aglomerat, GUR nu este un job, ci o inițiativă voluntară, prin care rezolvăm tot ce putem în timpul nostru liber.

Am avut surprize legate de metodologia rezolvării situațiilor și a administrării spațiilor publice, și anume că ele diferă de la un sector la altul. Există instituții diferite care se ocupă de diverse probleme sesizate de noi – este o munca de research în primul rând să afli cui trebuie să te adresezi pentru problema trotuarelor vs. trecerilor de pietoni nesemnalizate vs. parcări aiurea vs. mizerie la locurile de joacă… De aceea am încercat ca în primul rând noi să facem puțină claritate și o centralizare a contactelor unde trebuie să ne adresăm pentru diferitele probleme sesizate. (găsiți aici adresele de email ale primariilor și numerele de telefon de la poliția locală, pe fiecare sector în parte)

Rep: Care sunt proiectele pe care le aveți în derulare, în prezent?
Grow Up Romania: Acțiunile săptămânale sunt în principal proiecte de tipul depuneri de sesizări și insistențe până se rezolvă probleme punctuale: echipamente de joacă stricate, treceri de pietoni nemarcate, murdărie la locurile de joacă, etc.

Însă am realizat și o serie de campanii de informare și educare urbană, pe care continuăm să le promovăm, fiind adresate unor probleme care nu dispar de pe o zi pe alta.

#ParchezNuBlochez Flyere prin care apelăm la bunăvoința șoferilor care au parcat neregulamentar pe trotuare, ocupând astfel spațiul pentru pietoni. Aceștia sunt rugați să lase măcar 1 metru liber pe trotuar, ca să aibă loc de trecere 1 cărucior care are lățimea de aprox. 90 cm. Legal este necesar să nu ocupe deloc trotuarele, dar știm că nu sunt suficiente locuri de parcare în oraș și vrem sa găsim un echilibru între nevoile pietonilor și cele ale șoferilor.

Strânge după câinele tău – Campanie adresată către posesorii de patrupede care nu strâng după cățeii lor, ce bucură de un real succes. Este prima campanie în care am reușit să obținem și susținerea unei Primării de Sector și a unei companii de salubritate (Primăria Sector 6 și Urban SA).

Obstacole Urbane – Proiect prin care continuăm sa atragem atenția asupra problemelor de accesibilitate și necesitatea existenței unor trotuare pe care poți circula civilizat cu un cărucior de copil, dar și ca simplu pieton, fără mașini parcate, gropi, stâlpi sau borduri înalte.

Harta Lifturilor – Nu există o hartă oficială a lifturilor de la stațiile de metrou și nici o detaliere a peroanelor care sunt sau nu accesibile de la suprafață. Așa că am creat pe Google Maps o hartă a acestor lifturi, cu descriere, care poate fi adăugată de oricine direct pe telefon.

Ne caracterizează o abordare umană și constructivă – nu arătăm cu degetul de dragul
de a găsi vinovați, ci deschidem un dialog din dorința de a găsi soluții eficiente pe termen lung.

Rep: Cum funcționează, concret, grupul vostru? Cine ce face?
Grow Up Romania: Tot ce am făcut a fost să ne punem skill-urile și pregătirea profesională pe care o aveam deja la contribuție, și să ajutăm când și cu ce putem. Suntem dovada că este nevoie doar de voință și timp pentru a te informa și a schimba lucrurile în bine. Niciuna dintre noi nu mai avusese legături cu administrația publică și totuși am reușit să punem pe picioare proiecte și campanii de interes și cu impact public, cel puțin la nivel de informare, dar și implementare concretă.

Iulia Groves – design grafic (ea este în spatele identității Grow Up Romania și a tuturor materialelor grafice – concepte și design website, design flyere și postere)
Alma Cazacu – montaj, motion graphics & producție video, print (a realizat video-urile de promovare ale campaniilor “Obstacole Urbane” și “Strânge după câinele tău”)
Dana Ostacie – project management (organizare task-uri, comunicare)
Adelina Oane – sales, marketing online, organizare evenimente, networking
Cristina Cioabă – PR, comunicare (blog, social media, promovare campanii)

E important de reținut că oamenii se pot implica civic cu acele cunoștințe pe care deja le au, atât cât timpul le permite. Suntem o echipă – și asta înseamnă că ne ajutăm și sprijinim între noi, ne completăm: de la timpul pe care îl avem disponibil, până la abilități și modul cum alegem, prioritizăm și construim o nouă campanie cap coadă. Concret – când una dintre noi nu are timp să rezolve ceva, anunță și preia altcineva. Și în orice inițiativă avem, ne implicăm toate. Funcționează minunat pentru noi sistemul.

Rep: În campania ‘Strânge după câinele tău’ ați făcute flyere cu informațiile esențiale, ați publicat un model de sesizare a primăriei de sector în scopul instalării de coșuri cu dozatoare de pungi pentru excrementele cățeilor. Însă oamenii revoltați din parcuri cer și altceva: amenzi care să fie în mod real aplicate și o pază eficientă a parcurilor. Ele lipsesc din îndemnurile sau cerințele voastre către primării, de ce?
Grow Up Romania: Îndemnurile noastre nu lipsesc nici macăr de pe flyerele cu informațiile campaniei. Informăm despre amenzi, dar ne dăm seama că nu de noi depinde aplicarea lor. Am insistat inclusiv cu întrebări către autorități, în ce condiții se amendează un stăpân de câine care nu strânge și răspunsul că “trebuie să îl prinzi în flagrant” ne-a “lămurit”. Și pentru parcări e la fel, întâi se dă avertisment, iar la a doua abatere amendă.

Cum spuneam și mai sus, pe noi ne caracterizează o abordare umană și constructivă – nu arătăm cu degetul de dragul de a găsi vinovați, ci deschidem un dialog din dorința de a găsi soluții eficiente pe termen lung.

Aceasta este o primă etapă, cea în care încercăm să informăm sau să dam remindere. Știm că sunt diferite categorii de oameni. Oameni ca și noi, care nu sunt încă părinți, care nu conștientizează poate “obstacolele urbane” pe care ei însuși le construiesc pentru ceilalți cetățeni, precum parcatul pe trotuar sau nestrânsul după câine, pentru că nu se pun în locul celorlalți sau nu știu că pot rezolva lucruri implicându-se. Și atunci un reminder de tipul celor pe care le promovăm noi, prin care informăm, poate sa dea rezultate. Și cealaltă categorie, a omului care, să zicem frumos, “este prea obosit” să înțeleagă că sunt lucruri care depind de noi toți, ca cetățeni astfel încât acest oraș să fie unul în care putem să creștem sănătos viitoarele generații. De exemplu în colaborarea noastră cu Primăria Sectorului 6, instituția a făcut, cu ajutorul nostru, o campanie de informare mai întâi, după care au trecut la aplicarea amenzilor. In luna august în sectorul 6 s-au dat amenzi în valoare de 65.000 lei pentru nerespectarea curățeniei în spațiul public.

Rep: Aveți în vedere să intrați și în școlile publice, cu campania ‘Reguli de siguranță pentru corpul copilului tău’?
Grow Up Romania: Campania este una publică, destinată tuturor. Noi am primit acordul celor care l-au realizat pentru a-l traduce și a-l promova, așadar am încurajat pe toată lumea să preia posterul, să îl tipărească și să îl afișeze în casă, la grădiniță, la școală, la locul de joacă sau oriunde altundeva unde poate fi văzut de copii și părinți.

Cel mai important este ca părintele să comunice blând cu copilul, astfel încât să afle cât mai repede dacă are probleme. Părintele trebuie să învețe copilul să apeleze la prima persoană de încredere pe care o are în apropiere imediat după ce a apărut situația. Sunt momente foarte sensibile și greu de gestionat pentru ambele părți, și pentru copii și pentru părinți.

Cum spune și posterul, copiilor trebuie să li se explice ce drepturi au și ce înseamnă contactul fizic cu alți oameni, care sunt limitele intimității.

Am vorbit cu DGASPC (Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului) despre această situație. Trebuie contactat centrul de sector sau din orașul unde locuiește copilul pentru a primi ajutor. Este important ca părinții să afle toate detaliile situației neplăcute în care a fost pus copilul atunci când apelează la ei. Toate discuțiile trebuie purtate cu calm, pentru a nu se exagera sau pentru a nu lucra cu informații greșite sau a trage concluzii care pot avea efecte nedorite.

Deocamdată nu există un număr de telefon general și ușor de folosit la nivelul întregii țări, cum este 112, însă am solicitat înființarea acestui serviciu.

Rep: Ce sprijin credeți că ar fi util pentru ONG-uri ca voi, din partea autorităților?
Grow Up Romania: Legat de politicile publice, problema este că autoritățile ignoră punctul de vedere al copiilor, al părinților și al pietonilor în general atunci când alocă bugete sau modifică legi. Suntem curioase câți dintre cei din conducerea administrației publice merg pe jos sau cu mijloacele de transport în comun. Cred că ar vedea un București total diferit de cum și-l imaginează ei.

Credem că ONG-urile și inițiativele civice ar trebuie invocate, implicate atât în procesul de feedback real asupra problemelor pe care le întâmpină cetățenii, dar și în găsirea de soluții și implementarea lor. Nu se încurajează deloc colaborarea între aceste două “tabere” = Instituțiile publice vs. Inițiativele civice. Colega noastră Dana Ostacie s-a dus către toate primăriile de sector cu propunerea de campanie “Strânge după câinele tău” – inițial doar Primăria sectorului 6 ne-a răspuns și chiar s-a implicat. De la celelalte Primării așteptăm. Noi ne adresăm constant Primăriilor cu diferite probleme, dar primim des răspunsuri foarte vagi și mult mai rar rezolvarea concretă a problemelor.

De asemenea, credem că este un conflict de înțelegere între ceea ce consideră administrația publică soluții vs. ceea ce are nevoie cetățeanul – vedem parcuri și locuri de joacă amenajate sau reparate în totală neconformitate cu ce are nevoie un copil, fie care pun în pericol copii, ori prea mult plastic, prea puține materiale naturale, prea rar sunt curățate, întreținute. Iar noi vrem să ajungem la punctul în care putem discuta cu administrația despre ce tipuri de abilități dezvoltă copiilor un anumit joc din spațiul public. Dar facem pași mici și siguri până vom mai evolua.

Nu știm dacă fac consultări în mod real sau studii în rândul beneficiarilor prin implicarea inclusiv a copiilor, părinților sau specialiștilor precum arhitecți și antropologi urbani. O asemenea implicare a cetățenilor ar ajuta și la educarea populației – în special la a trata spațiile publice cu mai multă grijă și respect, la a lăsa curat în urma folosirii mobilierului urban, a nu mai bloca trotuarele etc.

Rep: Care este următorul proiect pe care vi-l doriți dezvoltat?
Grow Up Romania: Pregătim o campanie legată de semnalizarea trecerilor de pietoni din București și reîmprospătarea educației rutiere a părinților. Dezvoltăm un kit de explorare și educație urbană pentru părinți și copii. Pe termen lung avem mai multe proiecte în plan, dar revenim la timpul lor.

Sursa foto: Grow Up Romania

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO76BTRLRONCRT0471641001
CONT EUR: RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la Banca Transilvania pe numele "ASOCIATIA EDUPEDU PT EDUCATIE".

Te mai poate interesa

Federația Elevilor din România condamnă adoptarea OUG care privează elevii de transport redus și decontarea navetei: Guvernul Dăncilă satisface baronii locali

R.P.

Silvia Mușătoiu a demisionat de la conducerea Colegiului Șincai din București: Nu e un moment bun să fiu director, într-o astfel de atmosferă de conducere la toate nivelurile: inspectorat, primărie, minister. Este o lume care nu este a mea

Raluca Pantazi

Federația Elevilor din România avertizează că Guvernul va adopta săptămâna aceasta OUG care lasă elevii fără navetă școlară și fără reduceri la transport

R.P.

Lasă un comentariu

* Folosind acest formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră pe acest site.