Părinții cer Guvernului să crească finanțarea de bază a educației cu cel puțin 27%: De la hârtie igienică și săpun, până la laboratoare, nevoile de bază lipsesc în toate școlile

1.468 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Părinții cer Guvernului să majoreze finanțarea de bază a educației, cu cel puțin 27%. “Nevoile de bază nu sunt încă acoperite nicăieri în țară: de la hârtie igienică și săpun, până la laboratoare”, atrage atenția Federația Asociațiilor de Părinți din preuniversitar. Declarațiile ministrului Ecaterina Andronescu privind renunțarea la fondul clasei și finanțarea Școală după școală “rămân un vis fără niciun suport în realitatea școlii românești”, dacă rămân aceleași condiții de subfinanțare.

Părinții cer și „justa punere în aplicare a noului Cod Etic al cadrelor didactice atunci când vine vorba despre ‘micile atenții'”, precum și „punerea la dispoziția părinților a unui număr de telefon unde să poată fi semnalate practicile care nu au nicio legătură cu etica și morala educației”.

“Din informațiile actuale, Guvernul pregătește o majorare doar cu 4,25% pentru bunuri și servicii și cu 22% pentru salarii, fapt ce va adânci și mai mult discrepanțele dintre învățământul urban și rural”, atrage atenția Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar (FNAP).

Părinții spun că efortul financiar suplimentar pe care îl cer este de aproximativ 50 de milioane de euro, “o sumă derizorie raportată la bugetul alocat MEN, de aproximativ 6 miliarde de euro”.

„Pe surse, avem informația că se vor accesa aproximativ 600 de milioane de euro pentru dotarea școlilor cu aparatură electronică (tablete, table inteligente etc.) – o finanțare binevenită, pe care o susținem întru totul. Semnalăm însă și riscul ca, în situația actuală, să avem tablete în unele școli și să nu avem bani pentru energia electrică sau agentul termic”, se arată în comunicatul remis Edupedu.ro.

Comunicatul integral al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar

“FNAP solicită Guvernului majorarea finanțării de bază a educației pentru bunuri și servicii.

FNAP atrage atenția Guvernului că nemajorarea finanțării de bază a educației (bunuri și servicii) va continua haosul din sistemul de învățământ, lipsa dotărilor, sub-utilarea cronică a unităților școlare cu cele necesare, practicile care nu au legătură cu etica școlară, perpetuate de-a lungul celor 30 de ani.

În calitatea de membru CNFIP, la întâlnirea din luna decembrie 2018 de la sediul MEN, am solicitat majorarea finanțării per capita, cu un procent de cel puțin 27%, exact cât au cerut, de altfel, și sindicatele cadrelor didactice pentru creșterea finanțării de bază necesară plății salariilor pentru resursa umană din învățământ. Din informațiile actuale, Guvernul pregătește o majorare doar cu 4,25% pentru bunuri și servicii și cu 22% pentru salarii, fapt ce va adânci și mai mult discrepanțele dintre învățământul urban și rural.

Aducem câteva agumente cheie în acest sens:

– Școlile din mediul rural rămân fără finanțare în primele luni ale fiecărui an, plătind energia termică, curentul și alte utilități, fără a mai rămâne bani pentru logistică, formarea continuă și baza materială necesare școlilor.

– Nevoile de bază nu sunt încă acoperite nicăieri în țară: de la hârtie igienică și săpun, până la laboratoare, nemaivorbind de laboratoare inteligente pentru practicarea noilor abilități și dobândirea competențelor necesare tinerelor generații pe piața muncii în viitorul apropiat.

– Efortul financiar suplimentar solicitat de FNAP ar fi de aproximativ 50 de milioane de euro, o sumă derizorie raportată la bugetul alocat MEN, de aproximativ 6 miliarde de euro.

Salutăm declarațiile doamnei ministru Ecaterina Andronescu, care afirma că se va renunța la fondul clasei și că se dorește finanțarea sistemului SDS, dar avertizăm că, în aceste condiții de subfinanțare, declarațiile publice rămân un vis fără niciun suport în realitatea școlii românești.

În paralel, părinții membri ai FNAP solicită justa punere in aplicare a noului Cod Etic al cadrelor didactice atunci când vine vorba despre “micile atenții ” acordate cadrelor didactice de predare, conducere și control și punerea la dispoziția părinților a unui număr de telefon unde să poată fi semnalate practicile care nu au nicio legătură cu etica și morala educației.

Pe surse, avem informația că se vor accesa aproximativ 600 de milioane de euro pentru dotarea școlilor cu aparatură electronică (tablete, table inteligente etc.) – o finanțare binevenită, pe care o susținem întru totul. Semnalăm însă și riscul ca, în situația actuală, să avem tablete în unele școli și să nu avem bani pentru energia electrică sau agentul termic.

Sperăm într-un final că acest comunicat să tragă un puternic semnal de alarmă, la nivelul actualului Guvern, pentru justa finanțare a educației și a investiției în viitorul națiunii noastre”.

 


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale: Declarația adoptată de Guvern pentru profesori ”are valoarea unei declarații făcute de patru politicieni, care s-ar putea ca de săptămâna viitoare să nu mai fie niciunul dintre ei în funcție” / Nu are valoare juridică, ci doar politică

Declarația adoptată de Guvern pentru angajații din Învățământ „are valoarea unei declarații făcute de patru politicieni, care, întâmplător, se află pe anumite funcții astăzi și s-ar putea ca, de săptămâna…
Vezi articolul

Daniel David, despre „provocarea” întârzierilor în proiectele PNRR: „Lucrăm la eficientizarea procesului” / El prezintă un „raport succint după 3 luni ca ministru”, cu 5 reforme începute sau continuate de când a preluat mandatul

„Derularea PNRR este acum o altă provocare, ca urmare a volumului mare de activități angajate din anii trecuți prin raportare la timpul disponibil, dar lucrăm și aici la eficientizarea procesului”,…
Vezi articolul

Elevii unui colegiu din Timișoara vor avea petrecere, în loc de festivitatea din prima zi de școală. Director: A fost cea mai tensionată vară de când lucrez în sistem, iar pe termen lung vom resimți lipsa unor generații de profesori

Elevii Colegiului Național Bănățean din Timișoara nu vor avea festivitate de deschidere în prima zi de școală din 2025, însă sunt invitați duminică în curtea școlii, la evenimentul „Back to…
Vezi articolul

Cursuri gratuite de securitate cibernetică și Inteligență artificială pentru elevii de 10-14 ani din mediul rural și urban mic, oferite prin proiectul Future Ready / Înscrieri deschise (P)

Future Ready – Dezvoltăm competențele generațiilor viitoare ediția 5.0 continuă să ofere copiiilor cu oportunități limitatele posibilitatea de a ajunge acolo unde își doresc. Astfel, pe durata desfășurării proiectului, participanții…
Vezi articolul