Părinții să urmărească modul în care școlile își elaborează propriile regulamente de organizare și să refuze semnarea lor dacă există clauze ilegale, recomandă Federația Națională a Părinților

3.403 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Federația Națională a Părinților recomandă părinților să urmărească modul în care unitățile de învățământ își elaborează propriile regulamente de organizare și funcționare și „să refuze semnarea contractelor educaționale care încalcă prevederile legale”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Amintim că o unitate de învățământ din București aplică o formă de cenzură părinților, prin contractul educațional folosit anul acesta.

În comunicat apare că organizația a primit mai multe sesizări „cu privire la modul în care unele unități de învățământ încălcă drepturile părinților și elevilor prin introducerea în Regulamentele de organizare şi funcționare a unor prevederi abuzive”. Cu toate acestea, nu sunt oferite exemple concrete. Adesea, cei care semnalează ilegalitatea sunt părinții care nu sunt în consiliul școlii.

„De asemenea, în situația în care constată existența în regulamente a unor încălcări ale normelor legale în vigoare, recomandăm sesizarea imediată a organismelor abilitate şi a Federației, în vederea luării măsurilor legale care se impun”, se arată în comunicat.

În informarea apare că proiectul regulamentului de organizare și funcționare a unității de învățământ se elaborează de către un colectiv de lucru din care trebuie să facă parte şi reprezentanți ai părinților. 

Redăm comunicat integral al Federației Naționale a Părinților:

Având în vedere tot mai multe sesizări pe care le primim cu privire la modul în care unele unități de învățământ încălcă drepturile părinților și elevilor prin introducerea în Regulamentele de organizare şi funcționare a unor prevederi abuzive, Federația Națională a Părinților consideră necesară informarea părinților asupra următoarelor aspecte.

Unitățile de învățământ preuniversitar se organizează şi funcționează conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației Nr. 4183/2022.

Regulamentul de organizare și funcționare a unității de învățământ poate conține reglementări specifice fiecăreia, doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Orice prevederi care încalcă legislația în vigoare sunt nule de drept.

Proiectul regulamentului de organizare și funcționare a unității de învățământ se elaborează de către un colectiv de lucru din care trebuie să facă parte şi reprezentanți ai părinților.

Proiectul regulamentului de organizare și funcționare a unității de învățământ, precum și modificările ulterioare ale acestuia se supun spre dezbatere în consiliul reprezentativ al părinților și asociației părinților, acolo unde există, condiție obligatoriu de îndeplinit anterior aprobării în consiliul de administrație al respectivei unități de învățământ.

Unitățile de învățământ încheie cu părinții sau reprezentanții legali un contract educațional în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților. Modelul contractului educațional este prevăzut în anexa la ROFUIP. Acesta poate fi particularizat la nivelul fiecărei unități de învățământ, respectându-se prevederile legale în vigoare, doar după consultarea părinților.

Luând în considerare toate aspectele precizate, Federația Națională a Părinților recomandă tuturor părinților să urmărească modul în care unitățile de învățământ își elaborează propriile regulamente de organizare și funcționare, să își desemneze reprezentanții în consiliile și comisiile din care au dreptul să facă parte, care să le reprezinte cu adevărat interesele și să refuze semnarea contractelor educaționale care încalcă prevederile legale. De asemenea, în situația în care constată existența în regulamente a unor încălcări ale normelor legale în vigoare, recomandăm sesizarea imediată a organismelor abilitate şi a Federației, în vederea luării măsurilor legale care se impun. 


1 comment
  1. In multe școli se incalca regulamentele cu buna stinta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Culmea ipocriziei. Ministerul Muncii justifică creșterea alocațiilor ca pe o inițiativă proprie: Deținem președinția UE și protecția socială trebuie să fie aliniată modelului european

Ministerul Muncii scrie în nota de fundamentare pentru proiectul de modificare a legii alocațiilor că ”ținând cont de faptul că România, în acest an deține președinția Consiliului Uniunii Europene, este imperios necesar…
Vezi articolul

Bursele elevilor se calculează în funcție de numărul de zile de cursuri sau de zile libere, care nu sunt prevăzute în structura anului școlar? Precizări de la secretarul de stat Florian Lixandru

Mai mulți părinți și elevi au semnalat Edupedu.ro faptul că pe luna septembrie au primit sume sub cuantumul minim pentru bursele de merit, studiu sau performanță, deși nicăieri în legislație…
Vezi articolul

Subiecte Evaluare Națională 2024 – Limba și literatura română: Texte suport din Constantin Chiriţă – „Cireșarii” și din Cella Delavrancea – „Portret”. La subiectul al II-lea, elevii au avut de făcut o compunere în care să caracterizeze un personaj

Subiectele primite de elevii de clasa a VIII-a la proba scrisă de la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2024 au avut două texte suport: primul din Constantin Chiriţă –…
Vezi articolul