Culmea ipocriziei. Ministerul Muncii justifică creșterea alocațiilor ca pe o inițiativă proprie: Deținem președinția UE și protecția socială trebuie să fie aliniată modelului european

1.531 de vizualizări
SURSA: gov.ro
Ministerul Muncii scrie în nota de fundamentare pentru proiectul de modificare a legii alocațiilor că ”ținând cont de faptul că România, în acest an deține președinția Consiliului Uniunii Europene, este imperios necesar să ne asigurăm că modelul de protecție socială din România este unul aliniat modelelor de bune practici din statele membre”. Toată justificarea proiectului de Ordonanță adoptat în Guvern ignoră în totalitate faptul că această creștere a avut loc în Parlament și că amendamentul a aparținut PNL. Ministerul invocă în schimb sărăcia în rândul copiilor, ponderea alocației în salariul minim, raportate la indicatorii europeni.

Citește mai multe despre cum PSD insistă să-și însușească majorarea alocațiilor pentru copii, deși acest lucru s-a făcut prin adoptarea unui amendament al PNL cu voturile USR, PMP și UDMR pe G4Media.ro.

Ministrul Muncii Marius Budai SURSA: gov.ro

Iată cum motivează Ministerul Muncii Ordonanța de Urgentă pentru majorarea alocațiilor, potrivit proiectului pus în dezbatere publică.

  • ”În România, alocația de stat pentru copii reprezintă 4% din valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată, sub media statelor membre ale Uniunii Europene care se situează la 9% din venitul salarial minim. Totodată, riscul de sărăcie în rândul copiilor este de 32,2% în anul 2017 față de media UE de 20,2% media UE.”
  • ”În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public, cu repercusiuni directe asupra celor 3,6 milioane de copii ce primesc, în prezent, alocația de stat, și constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență.”
  • ”Ținând cont de faptul că România, în acest an deține președinția Consiliului Uniunii Europene, este imperios necesar să ne asigurăm că modelul de protecție socială din România este unul aliniat modelelor de bune practici din statele membre.”
SURSA: gov.ro
Premierul Viorica Dăncilă îl forțează pe președintele Klaus Iohannis să promulge Legea Bugetului de Stat pentru anul 2019

În deschiderea ședinței de Guvern prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat: ”sper că domnul președintele va promulga cât mai rapid Legea bugetului de stat în așa fel încât, de la 1 martie, să fie plătite alocațiile mărite pentru copii”. Potrivit surselor Edupedu.ro, deși în proiectul de OUG este scris că ”Modificările aduse Legii nr.61/1993, republicată, cu modificările și completările ulterioare , prevăzute la art. I din prezenta ordonanță de urgență se aplică începând cu 1 martie 2019”, în varianta adoptată de Guvern acest articol s-a transformat în ”prezenta ordonanță de urgență se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare publicării Legii Bugetului de Stat în Monitorul Oficial”. 

Poșta Română va primi aproximativ 35 de milioane de lei anul acesta, comision pentru livrarea la domiciliu a 46% dintre alocații. Despre acest subiect Edupedu a scris aici.

Nota de Fundamentare a OUG arată că bugetul total pentru plata majorării alocațiilor este de 2.21 miliarde lei pentru anul 2019, iar la această sumă se vor adăuga și sumele necesare pentru plata comisionului poștal (1,1%), în cazul plății la domiciliu prin mandat poștal și comisionul bancar, în cazul plății în conturi bancare(0,1%). Conform datelor administrative 46% dintre beneficiari, primesc alocația de stat la domiciliu și 54% au optat pentru plata în conturi bancare.

Dacă vrei să afli ce alocații dau celelalte state europene copiilor, citește aici.

Guvernul a avizat nefavorabil mai multe inițiative legislative în acest an, în legătură cu creșterea alocațiilor. De fiecare dată a invocat chestiuni de tehnică legislativă, precum și creșterea cheltuielilor și majorarea deficitului. Cea mai recentă este aceasta.

La rândul său Parlamentul a respins toate inițiativele legislative din actuala legislatură care aveau legătură cu creșterea alocației de stat pentru copii, indiferent de cuantumul creșterii sau de argumentele invocate.

În Programul de Guvernare al Executivului expresia ”alocație pentru copii” nu există, iar Guvernul Dăncilă nu are nicio măsură prevăzută în această lege pentru creșterea alocațiilor de stat pentru copii. Asta deși în același document stau scrise următoarele: ”Pentru a stopa efectele negative ale declinului alarmant al populației,
propunem un pachet de măsuri concrete pentru sprijinul copiilor și al familiilor din care provin. Guvernul consideră că investiția în copii reprezintă cea mai importantă investiție în viitor. De aceea, misiunea noastră explicită și prioritară este să asigurăm pentru toți copiii din România o viață cât mai bună și mai prosperă, respectându-le drepturile și șansele de a crește și de a se dezvolta într-o societate a drepturilor, libertăților și egalităților de șanse. Respectarea drepturilor copilului – prioritate explicit asumată de Guvern.

 


1 comment
  1. Dacă invocă „sărăcia”, trebuia mărită alocația la 1/2 sau chiar 3/4 DIN SALARIUL MINIM BRUT PE ECONOMIE, iar creșterile de alocații să fie legare pe viitor DIN OFICIU de ACEST criteriu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reacția ministrului Educației după ce o profesoară i-a atras atenția că textul legilor învățământului “arată în mare parte ca raportul România Educată”: Nu am cum să nu reacționez la această jignire

Ministrul Educației, prezent la cea de-a 44-a dezbatere pe proiectele legilor Educației la sediul PNL București, a avut discuții în contradictoriu cu Antoaneta-Firuța Tacea, conferențiar universitar la Facultatea de Psihologie…
Vezi articolul

Studiu: Cum se raportează la România studenții care învață în afara țării / Cei mai mulți spun că vor să revină / Calitățile principale menționate, sub influența anilor de criză: reziliență și adaptabilitate

Marea majoritate a studenților care au participat la un sondaj internațional, adică mai bine de două treimi, și-au exprimat interesul de a se întoarce în țară și de a contribui…
Vezi articolul