Parlamentul European cere măsuri pentru eliminarea decalajului digital în educație și buget mai mare pentru Erasmus+

910 vizualizări
Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027
Foto: Comisia Europeană
Eurodeputații au votat, joi, rezoluția prin care solicită măsuri care să ducă la reducerea decalajelor în învățământ, având în vedere inegalitățile scoase în evidență de criza Covid-19. Parlamentul comunitar consideră prioritară această chestiune. Membrii săi reafirmă, în aceeași rezoluție, că bugetul alocat programului Erasmus+ trebuie triplat, după cum anunță PE într-un comunicat.
  • Rezoluția, despre care EduPedu.ro a scris inițial aici, a fost adoptată joi cu 593 voturi pentru, 58 împotrivă și 36 abțineri.

Mesajele principale ale eurodeputaților, transmise prin această rezoluție:

  • Membrii PE regretă „discrepanțele grave” în procesul de învățare în întreaga UE pe durata pandemiei, când 32% dintre elevi nu au avut acces la educație în unele state membre timp de mai multe luni. Ei se tem că acest lucru va reduce nivelul de venituri în viitor pentru o întreagă generație și va avea un impact negativ asupra productivității muncii și a competitivității Uniunii Europene în ansamblu.
  • Ei spun că eliminarea decalajului digital trebuie să reprezinte o preocupare imediată. Comisia Europeană ar trebui să acorde prioritate investițiilor în conectivitate și echipamente, în special în zonele îndepărtate și rurale, precum și instruirii cadrelor didactice și a formatorilor în ceea ce privește utilizarea noilor tehnologii.
  • Eurodeputații critică, de asemenea, lipsa de coordonare și de schimb de bune practici în domeniul educației în timpul crizei și afirmă că UE ar trebui să fie mai activă în coordonarea dintre state. Aceștia au propus crearea unei platforme care să faciliteze schimbul de bune practici între statele membre și au solicitat ca „Spațiul european al educației” să fie transformat „dintr-o reprezentare nedefinită, bazată pe principii largi, într-un program de lucru concret”.

Membrii PE critică, în același timp, reducerile financiare aplicate la nivel european în cazul programelor de profil. Comunicatul Parlamentului European îl citează pe Victor Negrescu, europarlamentar român, care a spus la dezbaterea din plen, în numele Comisiei pentru cultură:

  • „Multe țări sunt încă nepregătite în fața celui de-al doilea val care afectează în prezent Europa. Ar trebui depuse mai multe eforturi pentru a garanta accesul tuturor la educație și formare de calitate, iar în acest sens trebuie să investim în educație. Regretăm profund faptul că Consiliul propune reduceri la programele care sprijină educația și formarea. Reiterăm solicitarea ca bugetul Erasmus+ să fie triplat. Încurajăm statele membre să sporească în mod semnificativ cheltuielile publice pentru educație. Comisia trebuie să acorde prioritate investițiilor în educație în planul de redresare”.

Pe de altă parte, raportorul Sabine Verheyen (Germania) a arătat:

  • „Salutăm pachetul educațional propus de Comisie la sfârșitul lunii septembrie; cu toate acestea, este doar primul pas. Acum este momentul ca viziunea pentru un Spațiu european al educației și un Plan de acțiune pentru educația digitală revizuit să fie susținute de măsuri concrete și de o finanțare adecvată”.

Citește și: Parlamentul European presează, într-un proiect de rezoluție, pentru investiții mai mari în educație și cercetare la nivelul UE


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Opera Comică pentru Copii transmite live online spectacolul Cenușăreasa, sâmbătă la ora 17:00. Felicia Filip: Găsim soluția prin care copiii să aibă o activitate-joacă ce îi deschide spre cultură și educație

UPDATE: LIVE VIDEO A început spectacolul ‘Cenușăreasa’, transmis de Opera Comică pentru Copii în regim online Fii parte din schimbare. Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către EduPedu. REDIRECȚIONEAZĂ 3,5%…
Vezi articolul

Profesoară de Limba română, despre apropierea elevilor de literatura clasică: Dacă le dăm o sarcină de lucru în care să își imagineze o serie de postări ale unui personaj pe TikTok sau pe Insta, eu cred că se desface altfel textul

Profesoara Irina Căpățînă a povestit, pentru TVR Craiova, cum ar putea cadrele didactice să-i apropie pe elevi de literatura clasică, având în vedere dezvoltarea tehnologiei. „Dacă le dăm o sarcină de…
Vezi articolul

DOCUMENT Condiţiile puse de USR-PLUS pentru un guvern cu PNL – domeniul Educației: „Desfiinţarea inspectoratelor şcolare şi transformarea directorilor de şcoli în manageri performanţi, aleşi prin concurs”

Desfiinţarea inspectoratelor şcolare şi transformarea directorilor de şcoli în manageri  performanţi, aleşi prin concurs, o descentralizare a sistemului care presupune ca deciziile în şcolile publice să fie luate nu de…
Vezi articolul