Patru universități din Târgu Jiu, Craiova, Constanța și Târgoviște se numără printre membrii celor 14 noi alianțe Erasmus+, anunță Comisia Europeană

4.517 vizualizări
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
14 noi alianțe universitare au fost adăugate pe 28 iunie în cadrul programului Erasmus+, a anunțat Comisia Europeană. Fiecare nouă alianța va primi 14.4 milioane euro pentru o perioadă de 4 ani, potrivit comunicatului. Universitățile Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, Universiatea din Craiova, Universitatea Ovidius din Constanța și Universitatea Valahia din Târgoviște sunt membre în 4 dintre cele 14 noi alianțe universitare create în cadrul programului extins al Uniunii Europene, Erasmus+.

Noile alianțe se adaugă la cele 50 deja existente. Acestea urmăresc facilitarea mobilităților în peste 560 de instituții de învățământ superior de toate tipurile, potrivit Comisiei Europene. Prin apelul Erasmus+ European Universities s-a format și o Comunitate de Practică – Forum of European Universities for All – ce aduce împreună 17 universități din Europa.  Aceste structuri își vor începe activitatea toamna viitoare.

Cele 64 de alianțe includ 35 de state membre, inclusiv din Uniunea Europeană, plus Albania, Bosnia și Herțegovina, Islanda, Muntenegru, Republica Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.

România se laudă cu 4 universități, care s-au alăturat în 4 alianțe.

  • Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu face parte din alianța Applied, Connected, Entrepreneurial and Engaged;
  • Universitatea din Craiova se alătură alianței European University for Cross-Border Knowledge Sharing;
  • Universitea Ovidius din Constanța este parte a alianței Regional Transition Equality, Mobility, Inclusion, and Sustainability;
  • Și Universitatea Valahia din Târgoviște se alătură proiectului ca membru al alianței Knowledge and Creativty European University.

Scopul alianțelor este de a facilita competiția între universități la nivel international, precum și de a promova importanța valorilor și identității europene. Rezultatele așteptate sunt crearea unei strategii de educație comune la nivel european și asigurarea de locuri de muncă internaționale, potrivit comunicatului Comisiei Europene.

2200 de parteneri asociați lucrează pentru a facilita mobilitățile Erasmus+, de la ONG-uri până la autorități locale și regionale, precum și instituții de învățământ superior din Procesul Bologna. ,,Spre exemplu, aproape 40 de insituții de învățământ superior din Ucraina sunt parteneri asociați’’, potrivit Comisiei Europene.

Iată care sunt noile alianțe:

  1. Applied, Connected, Entrepreneurial and Engaged – European University
  2. European University for Cross-Border Knowledge Sharing
  3. Alliance for Regional Transition, Equality, Mobility, Inclusion, and Sustainability
  4. A European University for Resilient, Sustainable, Inclusive and Beautiful Regions
  5. Cultivating Holistic Sustainable Collaborations: Engaging Excellence in European Universities
  6. Empowering the Margins of Europe through Regional and Global Engagement
  7. The European University of Islands, Ports and Coastal Territories
  8. European University on AI in Curricula, Smart UniverCity and (Return)Mobility
  9. Higher Education for Resilience-Oriented and Empowered Societies
  10. Knowledge and Creativity European University
  11. The learner-centred, inclusive, digital and green Open European University for the strengthening of the European Higher Education Area
  12. The European University for Future Cities
  13. Smaller (strategic) Universities Network for Regional Innovative and Sustainable Evolution
  14. UNINOVIS DATA FOR L.I.F.E.

Printre cele mai active țări în cadrul acestor alianțe se numără Franța, cu 13 universități partenere, urmată de Polonia, Portugalia și Spania, fiecare cu 9 universități membre, potrivit rezultatelor European Universities 2024 Erasmus+ call.

O altă noutate este reprezentată de formarea unei Comunități de Practică. Alianța din cadrul acesteia, Forum of European Universities for All, este formată din 17 universități din Germania, Spania Italia, Franța, Finlanda, Belgia, Austria, Irlanda și Olanda, arată aceleași rezultate.

Comunitatea de Practică urmărește să readucă învățarea reciprocă între studenții din universitățile europene. Această comunitate promite să încurajeze promovarea unor rezultate și modele din învățământul superior în toate universitățile partenere, mai transmite Comisia Europeană.

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lucrul la noile planuri-cadru de liceu este greu, procedurile și legislația sunt stufoase, spune Alexandru Nicolae, profesor și cercetător lingvist, membru în grupul de lucru: Nu poți să faci mai repede, așa e cadrul nostru legislativ

Lucrul la noile planuri-cadru de liceu este greu, pentru că procedurile și legislația sunt stufoase, spune Alexandru Nicolae, profesor și cercetător lingvist, membru în grupul de lucru pentru limba și…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

BREAKING Sindicatele profesorilor propun reintroducerea exmatriculării elevilor în lege, plus detenție școlară și amenzi pentru părinți. Nota la purtare să fie luată în calcul la admiterea la liceu sau BAC – document

Președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) ”Spiru Haret”, Marius Nistor a propus mai multe sancțiuni pentru elevi în cazul unor abateri disciplinare, în contextul incidentelor grave din ultima săptămână petrecute…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: Aderarea României la ELIXIR facilitează accesul comunității științifice românești la rețele europene de date, la standarde și este un pas major în cercetare / Daniel David: Sănătatea înseamnă și o stare de bine psihosocial și biomedical, precum și formarea constantă a specialiștilor în această direcție

Aderarea României la ELIXIR – o infrastructură europeană de cercetare de importanță strategică – deschide accesul comunității științifice românești la rețele europene de date, standarde și expertiză avansată și marchează…
Vezi articolul

Admitere liceu 2025. Luni e ultima zi în care se mai pot corecta eventualele greşeli apărute în transcrierea mediilor din cataloagele şcolare pe fişa de opţiuni, în completarea numelui candidatului sau scrierea neciteaţă a codurilor liceelor

Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa de înscriere la Admitere liceu 2025 se poate mai face doar pe 21 iulie 2025, potrivit calendarului oficial al…
Vezi articolul

Introducerea unor discipline de artă în curriculumul de liceu ar putea să fie un catalizator pentru dezvoltarea culturală a societății românești, spune Alex Rădulea, student la Teatru și Film, absolvent de mate-info

Un student la Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Alex Rădulea, absolvent al specializării matematică-informatică la liceu, a atras atenția asupra importanței disciplinelor din domeniul artă…
Vezi articolul