Pentru a implementa începând cu 1 septembrie o reformă în sistem, cred că e bine să avem directori cu concurs, spune Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației. „S-ar putea să fie mai potrivit un expert în drept sau în economie să conducă școala administrativ”

14.447 de vizualizări
Sorin Ion / Foto: Facebook.com
Autoritățile pregătesc implementarea unei reforme de la începutul anului școlar viitor, potrivit declarațiilor făcute azi de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ion.

Acesta a spus, la dezbaterea despre profesionalizarea managementului școlar, că „există un consens, nu unanimitate”, pe ideea ca școlile să aibă doi manageri, unul educațional și unul administrativ. „S-ar putea să fie mai potrivit un expert în drept sau în economie să conducă școala administrativ”, a declarat Ion.

Dezbaterea cu tema “Profesionalizarea managementului educațional” a fost organizată de către Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport a Senatului României.

Sorin Ion: „Tema abordată azi a devenit cumva acută la începutul acestui an, atunci când au expirat mandatele multor directori și a devenit foarte publică. Reamintesc că la sfârșitul acestui an școlar va trebui să numim directori, directori adjuncți în toate unitățile școlare din România, la acel moment, niciunul dintre cei în funcție nu vor mai fi sub perioada mandatului. Prin urmare, dacă decidem împreună că este o urgență să numim directorii de școli, atunci să o tratăm ca pe o urgență, dar fără a scădea din exigențele pe care le cerem de la o astfel de selecție.

Plecăm de aici cu câteva lucruri bune. În primul rând, există un consens, nu o unanimitate, pe separarea atribuțiilor de director care să răspundă strict de problemele educaționale și un director administrativ, un manager.

În al doilea rând nu aruncăm la coș ceea ce există deja, e bun și a funcționat. Aș vrea să reamintesc că la concursul din 2016 am avut și observatori din toate zonele de interes, am avut și înregistrarea video a tuturor probelor și probele sunt păstrate. Am avut multe proceduri bune la acel moment.

Nu aș vrea să plecăm de la ideea că astăzi inventăm roata. Sunt lucruri bune care trebuiesc păstrate și nici nu-mi imaginez că vom inventa niște probe de concurs nemaivăzute în această lume. Trebuie să mergem pe lucruri îndeobște folosite și care s-au dovedit a fi viabile. Dacă ne propunem ca la 1 septembrie să avem directori legitimi – dacă vor fi 10.000 de numiri, aproximez, la 1 septembrie, fără concurs, vor exista 10.000 de păreri contrare. Nu aș vrea să pornim de la ideea că toate numirile pe care le face un inspectorat sau un inspector general sunt din capul locului proaste, doar pentru că sunt izvorâte din pixul acestuia. Facem și lucruri bune acolo. Dar, repet, pentru stabilitatea sistemului și pentru a implementa începând cu 1 septembrie o reformă în sistem cred că e bine să avem directori cu concurs.

N-ar trebui, poate, să excludem deschiderea sistemului mai ales pentru funcția de director administrativ și pentru cei din afara sistemului s-ar putea să fie mai potrivit un expert în drept sau în economie să conducă școala administrativ, dar astea nu sunt lucruri pe care deocamdată să le putem enunța de la nivelul Ministerului Educației. Și e evident că trebuie redefinit și rolul inspectoratelor școlare. Pentru că aici nu vorbim numai de managementul școlii – e punctul de plecare al discuției, e tema cea mai arzătoare, dar când vorbim de management, așa cum s-a mai spus, putem să vorbim și de management la nivelul inspectoratelor școlare. Și, așa cum de nenumărate ori de la nivelul Misterului s-a spus, e extrem de important să stabilim rolurile inspectorat – comunitate locală – autoritate locală – școală – Ministerul Educației.

Am fost întrebați direct dacă Ministerul Educației e pregătit să organizeze din punct de vedere metodologic și tehnic un astfel de concurs. Aș răspunde cu rezerve. Și în argumentarea rezervelor mele am să folosesc doar indicii de infectare. Pentru că, să nu uităm prin ce perioadă trecem, e încă sub semnul întrebării viitorul nostru apropiat. Dar, da, suntem pregătiți să organizăm în condiții normale”.

Foto: Sorin Ion/Facebook.com


18 comments
  1. De ce te ai mai dus la școală? Nu este obligatoriu să ai diplomă

  2. Au rezolvat si cu educația.
    După ce au distrus tot, acum va fi pulverizată si educația cu ,, manageri” care vor conduce școala ca pe o fabrică de piese.

    Noii ,, manageri” total ,,apolitici” vor cheltui jumătate de buget pe publicitate găunoasă si inutilă iar restul pentru a externaliza diverse activități către firmele de casă ale guvernanților.

    Si vor reuși!
    Profesorii își văd de drumul lor si rar sunt atenți la astfel de asalturi asupra bunului mers al școlii.

  3. 1 director trebuie sa fie profesor, 1 învățător, 1 strungar, 1 cofetar, 1 elev si 1 economist. Unul ar trebui sa fie evreu si ar merge si 1 catolic si 1 ortodox iar daca e loc punem si 1 evanghelist!

  4. Draga ,Marius profesorii de acum nu stiu carte,nici pentru ei,pentru elevi aproape deloc,iar pentru a conduce o scoala se vede Traim intr o tara in Europa in sec.XXI ,pe timp de pace de 80 ani si avem mai mult de jumatate dintre adulti si elevi care au absolvit scoli si licee in tara, dupa 1990 si nu stiu sa scrie si sa citeasca

    1. @ionica
      Si pe tine, Ioană, ce raza de soare te-a lovit de ai ajuns la concluzia generalizanta ca profesorii, toti, nu stiu carte? Ai avut vreo revelatie sau te-ai aplecat minutios peste vreun studiu amanuntit?
      By the way, taie virgula aia intre „Draga” si „Marius”.

      1. @ionica
        Cu nimeni. Sunt analfabet autodidact.

    2. Dragă Ioana, nu se pune virgulă între „dragă” și „Marius” iar tu pari a fi exemplul perfect pentru „nu știe să scrie”. Ai în schimb convingeri ferme, bazate pe propria experiență.

      1. Eu sunt de acord cu 2 directori: unul pe partea de educatie si un manager pe restul. Daca cei doi comunica bine si cu contabilul, ar trebui ca o scoala sa mearga brici. M-am saturat de directori, care, profesori fiind sunt mereu de negasit, sau la ore sau la ISJ sau mereu stresati si preocupati de partea administrativa strict financiara, neglijeaza partea educationala. Nu mai vreau sa merg la director sa vorbim de evaluari scolare si directorul sa ma amane pentru ca e la telefon cu firma care asigura dezinfectantii sanitari si hartia igienica. Nu mai vreau directori chemati la sedinte la ISJ pentru corn si lapte sau contractarea panourilor de plexiglas. Mi-a ajuns sa sun 1 ora la director ca sa il anunt chestiuni importante despre scoala si el sa fie intr-o sedinta la primarie pe tema navetei. Sunt niste chestiuni care franeaza comunicarea in mediul educational si implicit procesul educativ firesc. Si pot intelege nevoia de a avea o diploma de management ca director in educatie, dar nu inteleg de ce trebuie ca acel director sa se imparta in zece mii de parti pentru toate rah…turile, in loc sa managerieze educatia din institutie, nu cladirea propriuzisa. Director care sa faca un careu pentru implementarea normelor Covid…auzi…De aceea sustin ca fiecare unitate scolara sa aiba 2 manageri: unul educational si unul administrativ. Nu director adjunct. Si ambii sa aiba studii mamageriale in domeniul lui.

    3. Toți „intelectualii”au ajuns sa-si dea cu părerea. Nu au nici noțiuni simple de ortografie dar sunt genii în inovare.Intelg de ce esti de acord ,presupun ca o sa candidezi pe vreun post.Clipa voastră a sosit!E si normal!Roata întotdeauna…

  5. Ca si spitalelel, gradinitele/scolile generale si liceele trebuie sa fie condusa de clica politica. Inspectoratele vor organiza concursurile. Inspectorii sunt numiti politic, deci directorii care vor castiga concursurile vor fi (in realitate) politruci de rangul ”n” care nu au prins alte functii. Evuident ca vom avea ospatari, patroni de companii de pompe funebre etc. in calitate de directori de liceu. RUSINE. Vai de tara asta…

  6. Avem deja! Se numeste administrator de patrimoniu!

  7. Dar pe la inspectorate si minister de ce nu aveti in vedere aceste propuneri/ prevederi? Sau la inspectorate nu e nevoie de un manager apolitic care să aibă cunoștințe de drept / economie?

  8. Nenumaratii absolventi al unor facultati de management dubioase vor sa fie directori.
    Prin urmare s-a „inventat” o legislatie incalcita care sa nu mai permita unui profesor gestioneze o scoala.
    Peste 100 de ani toate scolile liceele si univerisatile au fost conduse de profesori. Acum nu se mai poate!!! Numai managerii sunt capabili!

  9. Să conducă școala un …. șofer….sau un strungar….Cum să vină o persoană care habar nu are de problemele care apar intr-o școală să fie director?

  10. Un manager care nu este profesor, nu va înțelege întru totul nevoile sistemului educational. Va aproba numai ceea ce este aproape de priceperea lui.
    Directorul plin sa fie profesor, iar directorul adjunct (sau unul din ei, în caz ca sunt doi directori adjuncți) sa fie învățător.

  11. Ar trebui sa aiba o scoala de management bre, nu drept, nu economie, nu cofetarie. Profii si directorii actuali talentati ar trebui in primul rand sa fie incurajati sa faca un curs serios de management pe la o facultate serioasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Daniel David, despre interzicerea cumulului pensie-salariu: Voi explica premierului Bolojan faptul că profesorii pensionari nu se reangajează, ci țin niște activități punctuale / A trebuit să acceptăm măsuri de criză în educație, dar e momentul să ne oprim

„Contribuția profesorilor pensionați este foarte importantă pentru sistem și am să explic premierului faptul că acești oameni nu se reangajează. Ei pur și simplu țin niște activități punctuale într-un contract…
Vezi articolul

Sindicatele FSLI susțin că unele școli le cer profesorilor programul orelor predate online, ca argument pentru ca oamenii să-și primească salariile și solicită ministrului Educației să intervină

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a trimis o solicitare ministrului Educației în care îi cere oficialului să intervină, semnalând cazuri în care profesorilor le este cerut programul orelor făcute cu…
Vezi articolul

Definitivat 2024. Subiectele și baremele pentru educatori – profesori învățământ preșcolar au fost publicate / Eseu despre valențele educative ale unei poezii despre natură și viețuitoare – subiect de examen

Subiectele și baremele de la Definitivat 2024 pentru profesorii educatori au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului durat 4 ore, între orele 9 și 13.…
Vezi articolul

Proceduri gratuite pentru utilizarea catalogului electronic: EDUS sprijină primele etape ale digitalizării în școli, reducerii birocrației și abandonului școlar (P)

Începând cu anul școlar 2025-2026, școlile din România vor putea utiliza exclusiv catalogul electronic, eliminând astfel obligația folosirii în paralel a catalogului fizic și electronic. Decizia Ministerului Educației reflectă direcția…
Vezi articolul

Înscrieri deschise la Școala de vară de la Măgurele pentru liceeni, profesori de științe și consilieri școlari. Are loc în perioada 20 august – 3 septembrie / Se acordă burse integrale și burse parțiale

Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh) se organizează anul acesta în perioada 18 august – 3 septembrie și așteaptă elevi de liceu, profesori din aria STEM (științele…
Vezi articolul