Pentru prima dată, mai puțini candidați vor rămâne la Școala de Poliție din Câmpina față de numărul locurilor disponibile / Au fost scoase la concurs 1.340 de locuri și au rămas eligibili, după probele sportive, 1.002 candidați

15.267 de vizualizări
Foto: Anamaria Toma – Agerpres Foto
Doar 1.002 candidați au rămas în examenul pentru admiterea în Școala de Poliție de la Câmpina după probele sportive, relatează ziarulincomod.ro. Aceștia candidează pe 1.300 de locuri. Este pentru prima dată în istoria unității de învățământ aflată în subordinea MAI când nu se vor ocupa toate locurile scoase la concurs, scrie G4Media.ro.

Probele sportive eliminatorii au fost organizate în cursul acestei săptămâni, iar dintre candidații înscriși, sub 2.000, doar 1.002 au promovat.

Urmează proba scrisă în data de 27.05.2023 și apoi vizita medicală, iar numărul candidaților rămăși riscă să fie la final sub 50% din numărul locurilor scoase la concurs. Din experiența anilor anteriori, din numărul celor care intră la proba scrisă, o treime nu reușește să obțină media 5 necesară admiterii. Și proba medicală este decisivă, pentru că în ultimii ani candidații au avut probleme din cauza tatuajelor și a piercing-urilor, interzise în poliție.

Citește mai mult pe G4Media.ro.
Citește și:
Sindicatul polițiștilor: 30% dintre candidații la admiterea în școlile MAI au picat proba sportivă / Situația poate degenera dramatic, astfel încât numărul candidaților triați să fie sub cel al locurilor scoase la concurs


5 comments
  1. Cu școala de la Câmpina este o altă poveste. Faptul că nu s-au înscris la fel de mulți doritori ca în alți ani are câteva explicații .
    1. Statutul polițistului și imaginea lui în societate s-au degradat grav. Polițiștii cu adevărat onești nu sunt lăsați să își facă datoria de cei corupți, li se pun piedici , sunt umiliți etc.
    2. Mulți tineri se înscriau atrași de avantaje , unul dintre ele fiind pensionarea la o vârstă redusă. Un zvon cum că vârsta de pensionare se va alinia la celelalte categorii profesionale ” nespeciale” a făcut să le piară multora entuziasmul.
    3. Proba sportivă este , cu adevărat , un hop. Mulți nu înțeleg că parcurgerea corectă a traseului înseamnă antrenament serios, au senzația că mersul la sală suplinește totul.
    4. Chiar testarea psihologica este luată ” la mișto” , unii considerând că atitudinea de șmecher este ceea ce se caută.

    1. Dacă înlocuiești ”statutul polițistului” cu ”statutul profesorului”, multe din cele descrise se cam repetă și în învățământ: degradarea statutului, scăderea avantajelor (de la salarii la stabilitate la catedră), concursul care-i mai selectează pe cei cât de cât pregătiți (dar nu vin oricum cei mai buni din universități), lipsa generală de respect din societate pentru profesie și școală.

  2. INCREDIBIL! Se plimbă agale prin parcuri niște polițiști locali supraponderali burtoși gâfâind ca gâștele și pe bieții copii îi elimină la secundă!

    1. polițiștii locali nu aparțin de MAI ci de primării. De aia pot fi și grași. Nu e greu sa ajungi polițist local. Nu îți trebuie școală de politie ci pila pe la primărie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu: programe educaționale comune, aplicații comune pentru granturi mari, consultări în zonele de „suprapunere”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) au încheiat un parteneriat strategic la nivel academic, potrivit unui anunț al celor două instituții de învățământ superior.…
Vezi articolul

Amenzi pentru părinții și directorii de școală care refuză să semneze contractul educațional, între 1.000 și 5.000 de lei / Directorii de școală pot să plătească amenda sau să presteze muncă în folosul comunității – ROFUIP 2024

Părinții sau directorii de școală care refuză să semneze contractul educațional riscă să plătească amendă între 1.000 lei și 5.000 de lei, dacă nu semnează contractul educațional, potrivit ROFUIP 2024.…
Vezi articolul

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării despre curriculum la decizia elevului din oferta școlii: Noi avem toată încrederea în profesori și manageri că pot alege strategia potrivită în funcție de resurse ca să propună discipline care să atragă elevii

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Bogdan Cristescu, a spus că Ministerul are „toată încrederea în colegii profesori și manageri că pot alege strategia potrivită în funcție de resurse ca…
Vezi articolul