Pentru profesorii care dau meditații, registrul declarațiilor de interese s-ar aplica în școli la 3 luni după ce intră în vigoare noua lege a Educației

2.859 de vizualizări
Foto: © Drkskmn | Dreamstime.com
În cazul profesorilor care dau meditații, registrul declarațiilor de interese s-ar aplica, în școli, la 3 luni după ce intră în vigoare legea învățământului preuniversitar, potrivit proiectului de lege care a ajuns în Parlament. Miercuri, 29 martie, cele două proiectele de legi au fost aprobate de Guvern.

Spre deosebire de varianta care a fost prezentată în ședința de Guvern din data de 9 martie 2023, noutatea este că modelul registrului declarațiilor de interese și procedura de declarare se aprobă prin ordin al ministrului educației, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a noii legi.

Art. 164 – „(4) Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor alin. (3), la nivelul unităților de învățământ se constituie Registrul declarațiilor de interese. Modelul Registrului declarațiilor de interese și procedura de declarare a intereselor se aprobă prin ordin al ministrului educației, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.”

Foto: Captură proiect Legea învățământului preuniversitar, forma care a ajuns în Parlament

În proiectul legii învățământului preuniversitar, la dispoziții finale și tranzitorii, este menționat că noua lege intră în vigoare la 90 de zile după publicarea în Monitorul Oficial.

Foto: Captură proiect Legea învățământului preuniversitar, forma care a ajuns în Parlament

Cu toate acestea, în expunerea de motive apare că legea intră în vigoare la 30 de zile după ce este publicată în Monitorul Oficial.

Foto: Captură expunere de motive – proiect Legea învățământului preuniversitar, forma care a ajuns în Parlament

Potrivit sursei citate, profesorilor li se interzice să pregătească contra cost elevii de la clasele la care sunt încadrați în anul școlar în curs, conform art. 164 (3), având obligația să depună eforturile necesare pentru atingerea competențelor de către fiecare elev.

„Pentru a asigura echitatea și obiectivitatea în activitatea de predare-învățare-evaluare, personalului didactic de predare îi este interzis să desfășoare activități de pregătire suplimentară contra-cost pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat în anul școlar în curs, având obligația de diligență să depună eforturi pentru atingerea competențelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă și prin programele de învățare remedială.”

Informații de context

Ministerul Educației nu deține date despre niciun profesor care ar fi făcut meditații contra cost cu elevii pe care îi are la clasă, în ultimii 5 ani, potrivit unui răspuns dat de instituție la solicitarea Edupedu.ro.

Amintim că Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației, a declarat, într-un interviu pentru Edupedu.ro, că registrul declarațiilor de interese ar urma să fie introdus la nivelul unităților de învățământ și că „are un scop preventiv, dar, în același, avem și o evidență a cadrelor didactice care prestează aceste activități”.

În prezent, profesorilor le este interzis prin Codul de etică, aprobat prin ordin de ministru, deci nu prin lege, să facă meditații cu elevii de la clasă.

Codul-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar, prevede explicit că ”meditațiile contra cost cu beneficiarii direcți ai educației de la formațiunile de studiu la care este încadrat” sunt interzise.

Foto: © Drkskmn | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ministerul Educației vrea să mute meditațiile din privat la școală, prin includerea orelor de pregătire suplimentară în norma didactică / Prevederea există și în legea actuală, dar sunt prevăzute până la 3 ore
Ministerul Educației nu deține date despre niciun profesor care ar fi făcut meditații contra cost cu elevii de la clasă în ultimii 5 ani și nici nu știe să fi fost vreun cadru didactic sancționat pentru așa ceva
Meditațiile cu elevii de la clasă sunt interzise profesorilor, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar / Ce sancțiuni s-ar putea aplica – surse
Familia care cheltuie un salariu pe lună pe meditațiile celor 3 copii. Motivele pentru care fiecare elev face pregătire suplimentară. Părinte: Ce fac copiii de la țară? Ce fac părinții care nu își permit?

2 comments
  1. Starea de bine a profesorului , fara grija banilor de navetă, chirie, a ținutei, a standardului de viață, a dotării școlilor, a simplificării programei, etc, și-a respectului elevului fata de instituția, numita ,,școală,” se reflectă în starea de bine a elevului ,
    care vine de acasă și el cu alte neajunsuri , fata de care statul , nu e îngrijorat , decât de pensiile speciale !

  2. De acord, dar mai intai sa fie rezolvata spaga din sistemul bugetar. Stiim foarte bine cum se procedeaza dar daca profesorii nu au sindicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Nu există studii care arată că trimiterea elevilor în vacanță reduce mobilitatea, ci din contră, susține Adriana Pistol, director în Institutul Național de Sănătate Publică: Nu am dat nicio recomandare în privința închiderii școlilor

Întrebată de ce Institutul Național pentru Sănătate Publică a dat recomandarea de închidere a școlilor și trimitere a elevilor în vacanță, Adriana Pistol, director în cadrul INSP, a spus că…
Vezi articolul

Cîmpeanu s-a întâlnit cu Blanquer, ministrul Educației din Franța. Discuții despre învățământul profesional și formarea cadrelor didactice, alături de mobilitatea profesorilor și a elevilor sau digitalizare

Miniștrii Educației din România și Franța, Sorin Cîmpeanu și Jean-Michel Blanquer, au avut o întâlnire sâmbătă, la Paris, scrie ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu. Cei doi oficiali au discutat…
Vezi articolul

Dezbaterile pe legile educației au fost suspendate în Comisia de Învățământ, pentru a doua zi consecutiv / Deputații sunt așteptați sâmbătă la ora 9 dimineața să reia votul pe amendamente

Ședința comisiei de învățământ din Camera Deputaților, pe legile Educației a fost suspendată vineri după-amiază, imediat după o pauză, pe motiv că unele amendamente privind colegiile pedagogice au fost amânate…
Vezi articolul