Persoanele care vor să se angajeze ca profesori într-o școală profesională duală au nevoie de avizul consiliului de administrație al acelei școli ca să poată candida pe posturi

12.066 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Viitorii profesori sau angajați din școlile profesionale duale vor avea nevoie de un aviz al consiliului de administrație al acelei școli ca să poată candida, în momentul în care un post sau o catedră vor fi vacante, potrivit legii 364/2022, publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Concret, prin câteva amendamente introduse în comisia de invățământ din Senat pe 15 noiembrie de fostul ministru al Educației Monica Anisie, actual președinte al comisie, în legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență 128/2022, Parlamentul a decis că Legea Educației este completată la articolul 90 cu un alineat nou, 3^1, care prevede că „pentru posturile didactice/catedrele vacante și rezervate din unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică care școlarizează exclusiv în învățământ profesional și tehnic și au o pondere majoritară a învățământului dual, candidaturile vor fi însoțite de avizul consiliului de administrație al unității de învățământ”.

Acest lucru înseamnă că, pentru a putea să se înscrie la titularizare sau în celelalte etape de mobilitate pentru ocuparea unui post, fie el vacant sau rezervat (adică există un titular pe el, dar acesta nu predă și e nevoie de un suplinitor), un profesor are nevoie mai întâi de avizul consiliului de administrație din școala duală în care vrea să lucreze.

Nu este clar ce presupune avizul, dacă el poate fi negativ sau pozitiv sau ce se întâmplă în lipsa acestui aviz.

Forma Legii publicată în Monitorul Oficial:

Amendamentele propuse pe 15 noiembrie 2022 de senatoarea Monica Anisie:

Ce alte avize au fost introduse în acest an în legea Educației, pentru profesori:

În noiembrie 2022, de această dată prin contribuția majoră a Camerei Deputaților, articolul 254 al LEN 1/2011 a fost modificat și au apărut următoarele avize:

Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate care necesită atestate și avize suplimentare, începând cu etapa de completare de normă didactică de predare, solicitanții, inclusiv cadrele didactice titulare, trebuie să prezinte în perioadele de înscriere și de verificare a dosarelor/validare a fișelor de înscriere la aceste etape avizele/documentele justificative necesare, după cum urmează:

a) avizele eliberate de cultele recunoscute oficial de stat, pentru ocuparea catedrelor vacante/rezervate la disciplina Religie, în care se precizează etapa de mobilitate pentru care au fost eliberate;

b) avizul Inspectoratului General al Poliției Române/Autorității Rutiere Române, pentru ocuparea catedrelor de pregătire/instruire practică din domeniul «Transporturi/Conducerea autovehiculelor»;

c) avizul cultului sau avizul special al cultului recunoscut oficial de stat, în baza protocolului semnat cu Ministerul Educației, pentru ocuparea tuturor posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din cadrul seminarelor/liceelor vocaționale teologice și a posturilor didactice/catedrelor constituite din discipline teologice de specialitate, în care se precizează etapa de mobilitate pentru care au fost eliberate;

d) avizul Ministerului Apărării Naționale, avizul Ministerului Afacerilor Interne sau avizul Ministerului Justiției, pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate de la liceele militare, din unitățile de învățământ preuniversitar din sistemul de apărare, de informații, de ordine publică și de securitate națională și din unitățile de învățământ subordonate Ministerului Justiției, în care se precizează etapa de mobilitate pentru care au fost eliberate;

e) acordul directorului liceului pedagogic eliberat în baza criteriilor stabilite de consiliul de administrație al unității de învățământ, avizat de inspectorul școlar care coordonează activitatea liceelor pedagogice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate de la clasele/grupele din profilul pedagogic, de la liceele cu profil pedagogic, calificările educator-puericultor, educatoare sau învățător, constituite din disciplinele care se regăsesc în Regulamentul-cadru pentru organizarea și funcționarea învățământului pedagogic în sistemul de învățământ preuniversitar, aprobat prin ordin al ministrului educației, în care se precizează etapa de mobilitate pentru care a fost eliberat.

Președintele României a sesizat Curtea Constituțională înainte ca aceste prevederi să intre în vigoare prin Legea 297/2022 și remarca faptul că „în ceea ce privește natura juridică a avizelor ce trebuie obținute de către solicitanți în cadrul procedurii de ocupare a posturilor didactice respective, aceasta este neclară, întrucât nu rezultă care sunt efectele obținerii/neobținerii lor, mai precis dacă acestea au natura unui aviz conform sau a unui aviz consultativ, pentru solicitanți, respectiv pentru angajatori”.

„Mai mult, nu este clar în ce măsură neobținerea acestor avize favorabile afectează posibilitatea cadrelor didactice de a ocupa acele posturi, în virtutea dreptului de a participa la mobilitatea de personal, astfel cum acest drept este consacrat prin Legea nr. 1/2011”, potrivit acelei sesizări făcute în vara acestui an. Mai erau criticate acolo o serie de aspecte care, în opinia autorului plângerii, îngrădeau dreptul de angajare sau de participare la concurs.

Însă Curtea Constituțională a respins sesizarea prin Decizia 466 din octombrie 2022, astfel că avizele au intrat în vigoare și se aplică deja pentru procedura de mobilitate și pentru concursurile care se organizează în 2023.


4 comments
  1. Ce se fură, doamna Zenobia?

  2. Avizul de carnet de partid. Oricum posturile din învățământ sunt ocupate doar pe baza politica. Acum e nelegal sa ocupi postul deoarece nu ai aviz de șpaga sau de partid politic desi ai dat concurs pentru care ai muncit! Incalca dreptul la munca si le permite legea deoarece e facuta de mafioti

  3. Mi-Nu-Nat.
    Angajările se vor face pe baza de didicatie si/sau carnet de partid.
    Profesionalizare pe dos!
    România Dărâmată!

  4. La școlile tehnologice se fura cel mai mult și atunci au nevoie de oamenii lor.Dacă este nevoie de aviz,de ce nu se fac module speciale de parcurs ca să se evite subiectivitatea.De trei ani postul de la Elena Cuza din București nu este ocupat pentru ca ei cer grade ,cărți publicate,inspecție la clasă înainte sa te înscrii la examen și sa apară posturile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Formarea a cel puțin 20.000 de profesori, premii pentru cadrele didactice care dezvoltă nivelul de educație financiară a elevilor, introducerea elementelor de educație financiară în curriculumul național, propuneri prevăzute în Strategia de Educație Financiară pusă în dezbatere publică

Formarea a cel puțin 20.000 de profesori prin programe față în față și online și oferirea de premii pentru a recunoaște și a recompensa cadrele didactice care dezvoltă nivelul de…
Vezi articolul

Directorii de grădinițe cu program normal vor fi degrevați parțial de norma de predare, urmând să mai aibă doar 2-4 ore – proiect de ordin al Ministerului Educației / Toți directorii și directorii adjuncți vor putea folosi orele din norma obligatorie pentru a fi metodiști sau formatori

Directorii grădinițelor cu program normal vor avea degrevare parțială de normă, conform unui proiect de ordin de ministru publicat în dezbatere de Ministerul Educației. Sunt modificate prin acest proiect condițiile…
Vezi articolul

Tinerii din România își pierd abrupt interesul pentru cariera didactică, semnalează cel mai mare studiu internațional privind profesorii de gimnaziu / Sub 60% dintre cei aflați în primii ani de muncă declară că predarea a fost prima lor opțiune profesională – mult mai puțin decât în cazul profesorilor cu experiență

Opțiunea tinerilor pentru cariera didactică este considerată drept un indicator al satisfacției pe care această profesie o produce, în pofida unor neajunsuri precum cele produse de salarii, reiese din cel…
Vezi articolul

Cătălin Vișan, consilierul ministrului Educației: Cel târziu într-o lună o să punem în consultare instrucțiuni de bază pentru cadrele didactice care vor să utilizeze inteligența artificială / În următoarele 3-4 luni în vom face un ghid serios pentru inteligența artificială

Instrucțiuni pentru cadrele didactice care vor să folosească inteligența artificială la clasă vor fi elaborate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și vor fi puse în consultare în acest an,…
Vezi articolul