Personalul din învăţământ ar putea deveni una dintre categoriile prioritare la vaccinare, decizia va fi luată „în perioada imediat următoare”, spune Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății

4.856 de vizualizări
Foto: gov.ro
Vicepreşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea împotriva COVID-19, Andrei Baciu, a anunţat, luni seară, că personalul din învăţământ ar putea deveni una dintre categoriile prioritare la vaccinarea împotriva coronavirus, o decizie în acest sens fiind luată în perioada următoare, potrivit B1TV. Procesul educaţional este ”esenţial” a precizat Baciu, adâugând că se înţelege ”necesitatea şi nevoia de a prioritiza acest sector”.

”Este evident că procesul educaţional fie că vorbim de educația preuniversitară fie de cea universitară, este un proces esenţial, este dificil şi admitem acest lucru, oricine poate să înţeleagă că este dificil în online. Este o prioritate, clar. Înțelegem nevoia și necesitatea de a prioritiza acest sector”, a declarat, luni seară, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Acesta a precizat că în perioada următoare se va decide dacă angajaţii din învăţământ vor avea prioritate la vaccinare.

”Pentru noi este o prioritate acest aspect, o decizie va fi luată în perioada imediat următoare şi va fi comunicată în spaţiul public, însă înţelegem necesitatea şi nevoia de a prioritiza acest sector. Este ceva ce înţelegem foarte clar”, a mai declarat Andrei Baciu.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației a anunțat că a cerut tuturor școlilor și universităților o raportare numerică cu privire la disponibilitatea de vaccinare a personalului din învăţamânt, iar datele vor putea fi luate în calcul în decizia de deschidere a școlilor.

Asta după ce un sondaj pe internet, făcut în rândul cadrelor didactice de Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” arăta că 56,3% dintre profesorii respondenți nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19 și 43,2% își doresc să revină la școală și să predea față în față înainte de începerea campaniei de vaccinare.

Într-un comunicat trimis Edupedu.ro de Ministerul Educației luni seara, Cîmpeanu susține că „Ne dorim derularea semestrului II în format clasic. Ne vom putea pronunța după 20 ianuarie. Nu excludem niciun scenariu”.

“Deschiderea școlilor nu este condiționată de vaccinare”, a anunțat duminică, 3 ianuarie, doctorul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19.

Reamintim că, potrivit Strategiei de vaccinare profesorii și personalul din învățământ vor fi vaccinați gratuit în a doua parte a etapei a II-a, înainte de personalul bisericii, după armată, poliție și lucrători din “sectorul economic vital”.

Pe 30 decembrie ministrul Educației anunța că “vom face propunerea, eventual, de vaccinare prioritară a educatorilor și învățătorilor, pentru corelare cu prioritatea acordată grădinițelor și școlilor primare.

Încă din 15 decembrie UNICEF recomanda ca profesorii să aibă prioritate la vaccinurile anti-COVID-19, așa încât școlile să stea deschise.

Foto: Andrei Baciu/gov.ro


5 comments
  1. Foarte bine ar fi ca toate cadrele didactice sa fie vaccinate cât mai repede, sa rămână un interval de timp ca să își facă și imunitate pana va trebui sa lucreze face to face cu sute de elevi zilnic.

  2. Cand vor inceta profesorii sa mai dea teme(portofolii ,proiecte)elevilor pe perioada vacantelor?Oare copiii nostri nu au nevoie de relaxare ???Chiar nu le pasa profesorilor de acesti copii si de faptul ca exista si un ordin de ministru in acest sens?Nu mai respecta nimeni nimic in tara asta?

    1. Le-or fi dat portofolii ca să le dea șansa de mărire a mediei copiind care ceva de ici, colo, în loc sa le pună note numsi pe ceea ce știu ei. Deci da, procedează greșit. Ar trebui sa le dea un test după vacanta, nu portofoliu în timpul vacantei.

  3. De ce nu se ia masura reducerii numarului de elevi in clasa la 15-16?
    Sunt clase si cu 38 de elevi. Cand se ocupa invatatoarea sau profesorii de toti, online sau fata in fata?

    1. Cu sau fără pandemie ar trebui făcut cum spuneți dumneavoastră. Dar asta ar însemna noi angajări, adică bani…
      Noi avem mereu impresia că putem face cu bani puțini ce fac alții cu bani mulți.
      Așa că rămânem cu 38 în clasă și ne plângem că treaba merge prost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Ordinul privind organizarea cursurilor pe timp de pandemie

„Procedura de sancţionare a profesorilor ar trebui eficientizată, pentru a putea fi aplicate în mod real sancţiunile atunci când acest lucru se impune” – Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, despre cazul de hărțuire sexuală din Neamț, prezentat de RISE Project

Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate comportamentul cadrului didactic din județul Neamț care i-a făcut avansuri sexuale unei eleve şi solicită intervenţia Ministerului Educaţiei şi sesizarea organelor competente, pentru…
Vezi articolul

Ministrul Educației din Republica Moldova vrea ca până în 2024 să dubleze numărul absolvenților de facultate care să predea în școlile din țară: Ne gândim la stimulente financiare pentru cei care au un nivel avansat de limbă străină sau anumite competențe digitale

Ministrul Educației din Republica Moldova a enumerat câteva dintre planurile pe care le are în vedere pentru a rezolva deficitul de cadre didactice din sistemul de învățământ cu care se…
Vezi articolul

Unele inspectorate școlare au publicat notele profesorilor suplinitori de la testarea județeană. Repartizarea posturilor se face în perioada 31 august – 1 septembrie

Unele inspectorate școlare au publicat rezultatele profesorilor suplinitori la concursul de angajare. Concursul de ocupare a posturilor didactice sau a catedrelor rămase vacante/rezervate la nivelul județului/ municipiului București se desfășoară…
Vezi articolul

Un director de școală trebuie să cunoască 6 reglementări legale diferite, să raporteze 6 tipuri de documente la termen și să facă 5 proceduri, doar pentru prevenirea și gestionarea violenței școlare – Adresă ISJ Sibiu

Doar pentru prevenirea și gestionarea violenței școlare un director de școală trebuie să cunoască 6 reglementări legale diferite și să întocmească și să raporteze la termen 6 tipuri de documente.…
Vezi articolul