Personalul din învăţământ ar putea deveni una dintre categoriile prioritare la vaccinare, decizia va fi luată „în perioada imediat următoare”, spune Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății

4.860 de vizualizări
Foto: gov.ro
Vicepreşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea împotriva COVID-19, Andrei Baciu, a anunţat, luni seară, că personalul din învăţământ ar putea deveni una dintre categoriile prioritare la vaccinarea împotriva coronavirus, o decizie în acest sens fiind luată în perioada următoare, potrivit B1TV. Procesul educaţional este ”esenţial” a precizat Baciu, adâugând că se înţelege ”necesitatea şi nevoia de a prioritiza acest sector”.

”Este evident că procesul educaţional fie că vorbim de educația preuniversitară fie de cea universitară, este un proces esenţial, este dificil şi admitem acest lucru, oricine poate să înţeleagă că este dificil în online. Este o prioritate, clar. Înțelegem nevoia și necesitatea de a prioritiza acest sector”, a declarat, luni seară, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Acesta a precizat că în perioada următoare se va decide dacă angajaţii din învăţământ vor avea prioritate la vaccinare.

”Pentru noi este o prioritate acest aspect, o decizie va fi luată în perioada imediat următoare şi va fi comunicată în spaţiul public, însă înţelegem necesitatea şi nevoia de a prioritiza acest sector. Este ceva ce înţelegem foarte clar”, a mai declarat Andrei Baciu.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației a anunțat că a cerut tuturor școlilor și universităților o raportare numerică cu privire la disponibilitatea de vaccinare a personalului din învăţamânt, iar datele vor putea fi luate în calcul în decizia de deschidere a școlilor.

Asta după ce un sondaj pe internet, făcut în rândul cadrelor didactice de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” arăta că 56,3% dintre profesorii respondenți nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19 și 43,2% își doresc să revină la școală și să predea față în față înainte de începerea campaniei de vaccinare.

Într-un comunicat trimis Edupedu.ro de Ministerul Educației luni seara, Cîmpeanu susține că „Ne dorim derularea semestrului II în format clasic. Ne vom putea pronunța după 20 ianuarie. Nu excludem niciun scenariu”.

„Deschiderea școlilor nu este condiționată de vaccinare”, a anunțat duminică, 3 ianuarie, doctorul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19.

Reamintim că, potrivit Strategiei de vaccinare profesorii și personalul din învățământ vor fi vaccinați gratuit în a doua parte a etapei a II-a, înainte de personalul bisericii, după armată, poliție și lucrători din “sectorul economic vital”.

Pe 30 decembrie ministrul Educației anunța că „vom face propunerea, eventual, de vaccinare prioritară a educatorilor și învățătorilor, pentru corelare cu prioritatea acordată grădinițelor și școlilor primare.

Încă din 15 decembrie UNICEF recomanda ca profesorii să aibă prioritate la vaccinurile anti-COVID-19, așa încât școlile să stea deschise.

Foto: Andrei Baciu/gov.ro


5 comments
  1. Foarte bine ar fi ca toate cadrele didactice sa fie vaccinate cât mai repede, sa rămână un interval de timp ca să își facă și imunitate pana va trebui sa lucreze face to face cu sute de elevi zilnic.

  2. Cand vor inceta profesorii sa mai dea teme(portofolii ,proiecte)elevilor pe perioada vacantelor?Oare copiii nostri nu au nevoie de relaxare ???Chiar nu le pasa profesorilor de acesti copii si de faptul ca exista si un ordin de ministru in acest sens?Nu mai respecta nimeni nimic in tara asta?

    1. Le-or fi dat portofolii ca să le dea șansa de mărire a mediei copiind care ceva de ici, colo, în loc sa le pună note numsi pe ceea ce știu ei. Deci da, procedează greșit. Ar trebui sa le dea un test după vacanta, nu portofoliu în timpul vacantei.

  3. De ce nu se ia masura reducerii numarului de elevi in clasa la 15-16?
    Sunt clase si cu 38 de elevi. Cand se ocupa invatatoarea sau profesorii de toti, online sau fata in fata?

    1. Cu sau fără pandemie ar trebui făcut cum spuneți dumneavoastră. Dar asta ar însemna noi angajări, adică bani…
      Noi avem mereu impresia că putem face cu bani puțini ce fac alții cu bani mulți.
      Așa că rămânem cu 38 în clasă și ne plângem că treaba merge prost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directorul unei școli care vrea să fie școală-pilot: Nu înțeleg de ce tot mai există profesori care spun: „domnule, sunt extraordinar de bun profesor, dar sistemul ăsta de învățământ nu mă lasă”. Fraților, acum ne lasă! / Exemple propuse: începem Fizica de la clasa a V-a și Chimia de la a VI-a

„Nu înțeleg de ce tot mai există profesori care spun: „domnule, sunt extraordinar de bun profesor, dar sistemul ăsta de învățământ nu mă lasă”. Fraților, acum ne lasă!”, a declarat…
Vezi articolul

Lămuriri publice despre modul de selectare a furnizorilor pentru prima de cariera didactică și întârzierea plăților, solicitate Guvernului de către deputatele REPER Oana Cambera și Simina Tulbur

Întârzierile în procesul de distribuție a cardurilor, încărcarea incompletă a sumelor promise și lipsa unui ghid clar privind cheltuielile eligibile au creat un climat de incertitudine și frustrare în rândul…
Vezi articolul

Daniel David: Va trebui să creștem valoarea plății cu ora prin bugetul din 2026 – nu la nivelul care a fost, dar într-o logică educațională. Nu vă pot spune acum exact din ce lună și cum

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că intenționează să majoreze valoarea plății cu ora pentru profesori în bugetul anului 2026, subliniind că nu va reveni la nivelul anterior…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Bursa de valori în clasă, la ora de Matematică la care toți elevii au fost activi, implicați și conectați cu profesorul lor, Daniel Burlacu, directorul Liceului Tehnologic Ciorani: Educația financiară se face în fiecare zi, la fiecare disciplină

Matematica devine interactivă și practică prin implicarea profesorilor în programul LifeLab. La Liceul Tehnologic „Profesor Ilie Gavrilă” din Ciorani, județul Prahova, o lecție de matematică predată de profesorul Daniel Burlacu,…
Vezi articolul