Peste 22.000 de copii din medii defavorizate din România și peste 5000 de copii din India au primit meditații online de la o fundație care sprijină proiecte educaționale

122 de vizualizări
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Aproximativ 22,600 de copii și peste 900 de profesori în România, precum și peste 5.000 de copii și 1.250 de profesori din India au fost sprijiniți în 2021, de UiPath Foundation, organizație non-guvernamentală care susține accesul la educație de calitate pentru copiii din comunități vulnerabile.

Fundația derulează trei programe principale:

  • Future Acceleration Program, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani
  • Early Education Program, care se concentrează asupra educației timpurii
  • Nurture Teachers’ Potential, al cărui scop este susținerea profesorilor care predau în comunități defavorizate. 

Prin meditații online au primit acces la educație de calitate copiii vulnerabili din 6 zone ale României: București – cartierul Ferentari, Cluj-Napoca, Vaslui, Galați, Botoșani și Olt.

Procentul copiilor care se confruntă cu sărăcia este estimat în prezent la aproape 50% din întreaga populație sub 18 ani din România, potrivit fundației.

Prin programul Future Acceleration Program, copiii cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani din comunitățile vulnerabile din România și India beneficiază de un pachet integrat de sprijin, pentru a reduce riscul de abandon școlar și pentru a stimula potențialul pe termen lung al copiilor.

Până la final de 2021, 349 copii din 6 comunități au primit sprijin, participând la 16.775 ore de meditații online și 3.065 ore de educație non-formală.

De asemenea, fundația a oferit peste 12 tone de rechizite, alimente, produse sanitare și haine, iar copiii din programe au beneficiat și de peste 300 de consultații oftalmologice, stomatologice și de nutriție. 

În cadrul programului, pe parcursul anului 2021, peste 13.000 de copii din județele Botoșani, Galați și Vaslui au primit cărți și 85 de grădinițe din aceste județe au primit 85 de GrădiBiblioteci, iar peste 1.000 de profesori au participat la sesiuni de pregătire online. De asemenea, pe perioada verii, cei mici au participat la 30 de ateliere de vară „Șotron”, pentru a rămâne conectați la învățare chiar și în vacanță. 

Prin programul Nurture Teachers’ Potential, care susține profesorii care predau în comunități vulnerabile, fundația susține profesori înscriși în programul Teach for Romania și, în plus, acești profesori beneficiază de microgranturi pentru implementarea unor proiecte relevante și de impact în comunitățile în care predau. 

„Teaching as Leadership” este un proiect prin care profesori din București, Galați, Vaslui, Botoșani și Cluj primesc sprijin prin sesiuni de pregătire. 46 de profesori au absolvit programul anul trecut. De asemenea, tot în 2021, cele două organizații au lansat primul instrument de testare a abilităților socio-emoționale la elevi în context școlar, instrument gratuit pentru toți profesorii din România de la ciclul primar la gimnazial. 

Foto: © Rido | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din București, după ce o studentă a ajuns la dermatologie cu zeci de înțepături de ploșnițe în prima noapte la cămin: Am făcut verificări repetate, nu am găsit niciun fel de insecte. Mobilierul este nou, am făcut cea mai recentă dezinsecție pe 23 septembrie

Universitatea din București (UB) reacționează după ce o studentă cazată în căminul C din complexul Grozăvești a ajuns la dermatolog cu zeci de înțepături de ploșnițe în prima noapte la…
Vezi articolul

Regula de 500 de elevi pentru ca o școală să aibă personalitate juridică, propusă în proiectul Legii Bolojan, să nu se aplice liceelor cu profil agricol, care au mai puțini elevi, dar care implementează proiecte cu bani europeni – propunerea unui director din Târgu Secuiesc

Pragul de minim 500 de elevi pentru ca unitățile de învățământ să aibă personalitate juridică, prag propus în proiectul de lege Bolojan, ar trebui să nu se aplice „în cazul…
Vezi articolul

Consiliul Național al Rectorilor – împotriva unui prag stabilit prin lege pentru mandatele rectorilor: a adoptat o rezoluție prin care cere ca numărul acestora să fie „limitat”, dar limita să fie decisă de universitate, iar durata unui mandat să fie de cinci ani

Consiliul Naţional al Rectorilor a adoptat o rezoluţie prin care solicită ca numărul de mandate ale rectorului să fie limitat şi stabilit de către fiecare comunitate academică, iar forul se…
Vezi articolul