Peste 70% dintre elevii care au răspuns unui chestionar lansat de Consiliul Național al Elevilor vor eliminarea tezelor / Majoritatea ar fi de acord cu introducerea unor evaluări unitare, cu subiect unic național, la începutul și sfârșitul anului școlar

4.684 de vizualizări
Foto: CNE
Din cei peste 10.000 de elevi care au răspuns unui chestionar lansat de Consiliul Național al Elevilor, majoritatea „ar fi de acord cu introducerea unor evaluări unitare, cu subiect unic la nivel național, la începutul și sfârșitul anului școlar”, potrivit unui mesaj publicat pe pagina oficială a organizației. CNE susține că 70% dintre respondenți au cerut „eliminarea tezelor și înlocuirea acestora cu mijloace de evaluare sumativă, axate pe feedback”.

Reprezentanții elevilor susțin că au cerut părerea elevilor în contextul în care miercuri, la Ministerul Educației, în Comisia de Dialog Social a Ministerului Educației se va dezbate propunerea de structură a anului școlar 2022-2023.

„În contextul modificărilor anunțate de-a lungul timpului cu privire la structura anului școlar, care ar aduce o nouă perspectiva asupra modului în care se desfășoară orele de curs și, implicit, asupra sistemului de evaluare, Consiliul Național al Elevilor a lansat o consultare la care au luat parte, până acum, peste 10.000 de elevi din toată țara.

Dintre elevii care au participat la consultarea noastră, peste 70% își doresc eliminarea tezelor și înlocuirea acestora cu mijloace de evaluare sumativă, axate pe feedback, astfel încât această formă de evaluare de etapă să reprezinte cu adevărat o oportunitate pentru elevi de a își analiza progresul și de a stabili, alături de profesori, pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a își acoperi lacunele din învățare.

În același timp, majoritatea respondenților ne-au transmis faptul că ar fi de acord cu introducerea unor evaluări unitare, cu subiect unic la nivel național, la începutul și sfârșitul anului școlar, astfel încât să poată fi creionată o radiografie clară a evoluției pe care elevii o au pe parcursul unui an școlar.

Suntem cu toții conștienți că evaluarea din România și-a pierdut relevanța, fără să pună accent pe necesitatea însușirii unor competențe-cheie atât de necesare în rândul absolvenților. Reforma în evaluare nu mai suportă amânare!

Consiliul Național al Elevilor solicită ferm Ministerului Educației să respecte voința elevilor și să implementeze modificări de substanță în sistemul de evaluare, astfel încât acesta să devină unul obiectiv și, mai ales, calitativ”.

În context, pe 9 noiembrie 2021 ministrul Educației a anunțat că „tezele susținute cu prezență fizică sunt ultimul bastion în calea scăderii relevanței notelor acordate de când s-a declanșat pandemia”.

“Dacă am face o petiție pentru eliminarea impozitelor și amenzilor, s-ar putea să strângă aproape 20 milioane de semnături. Acest lucru ar însemna că trebuie eliminate impozitele și amenzile/înlocuite cu simple avertismente?”, spunea atunci ministrul Educației.


5 comments
  1. Păi daca va luați dupa elevi,sa se renunțe la școală.
    Trai pe vatrai… Acasa, jocuri pe computer, retele de socializare, doar un test online la sfârșit de an școlar, cu meditatorul ascuns sub birou… Apoi studi in Olanda pe banii lui taticu’
    Asta da viata, frate!

  2. Iar mai inventam niste sondaje ca sa justificam suflatul in cwr elevilor? Eu zic sa eliminam si scoala. Ce-ar fi sa eliminam si munca si joburile si mancatul si hranitul familiei. Sa eli.minam tot. Si sa stam asa toti sa ne uitam la luna(la soare ne-ar durea ochii) si sa asteptam sa coboare pe-o raza vreun Luceafar cu flori in mana, cu de-ale gurii, cu bani de chirie, de rate la banca…

    1. nu va suparati dar dvs nu stiti ce inseamna ca o teza sa va “descrie adevarata valoare” si sa va strice media doar pentru ca n ai inteles si profesorul nu repeta pentru ca “trebuie sa treaca la lectia urmatoare” iar elevii sa fie mult mai pusi sub presiune de un amarat de test care sa le decide media si pana la urma si viitorul:)), pe vremea comunismului toata lumea era supus unor reguli stricte, unde nu aveai voie sa ti exprimi propia parere si nimeni nu tinea cont de nevoile adevarate ale elevilor:) iar acum dupa atatia ani de la revolutie singura chestie care s a schimbat e ca avem voie sa ne exprimam parerea fara a ne fi frica de x si y pentru ca, pana la urma pentru asta s a luptat dar din pacate ce nu s a schimbat e gandirea unora si faptul ca e mai important ce ne invata cartea si pe asta trebuie sa ne focusam in loc sa ne focusam pe adevaratele cunostinte si nevoi ale elevilor ca pana la urma ei se duc la scoala cate 6-7 ore pe zi, ei trebuie sa le suporte toanele profesorilor, unii elevi iau lectii in particular pentru ca nu inteleg nimic la ora si trebuie sa plateasca profesorul respectiv ca pana la urma nu i invata pe gratis, sa faca o gramada de teme si sa invete dintr un manual vechi si rupt chestii care nu te vor ajuta in viata:) nu zic ca scoala e rea si nu te invata nimic dar credeti ma ca scoala nu ne pregateste pentru viata, ci te pregateste pentru trecut:)

      1. Total de acord! Iar domni “Miniștrii “ ar face bine sa se gandeasca ca acest subiect unic ar pune in dificultate maxima copii cu CES !!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ghiduri metodologice pentru învățători și pentru cei care le predau elevilor de gimnaziu. Descarcă documentele realizate în cadrul proiectului CRED pentru cele 14 discipline

Ghiduri metodologice pentru învățători și pentru profesorii care le predau elevilor din clasele gimnaziale, pentru anul școlar 2023-2024, au fost realizate în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți…
Vezi articolul

DOCUMENT Elevii de liceu pot alege disciplina „Managementul emoțiilor” din oferta de curriculum la decizia școlii, din anul școlar 2023-2024 / Elevii vor învăța să-și recunoască emoțiile pornind de la fotografii sau filme artistice, prin storytelling, teatru de umbre sau strategia creativă Disney, potrivit programei publicate în Monitorul Oficial

Ordinul privind aprobarea programei școlare a disciplinei „Managementul Emoțiilor”, din categoria curriculum la decizia școlii, nivel liceal a fost publicat în Monitorul Oficial (MO), miercuri, 16 noiembrie. De anul școlar…
Vezi articolul

Elevii din 14 școli din București au orarul modificat luni, după alegerile prezidențiale, anunță șeful ISMB, Florian Lixandru: Încep programul la ora 10:00 și vor reduce orele cu 10 minute

Elevii din București vor face ore cu prezență fizică luni, pe 19 mai, după alegerile prezidențiale de duminică, a declarat inspectorul general al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Florian…
Vezi articolul