Politehnica București spune că va deveni hub regional de educație și formare pentru reactoare nucleare de mici dimensiuni, în condițiile în care România e prima țară europeană care instalează această tehnologie americană

2.524 de vizualizări
Universitatea Politehnica București / Foto: upb.ro
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica din București (UNSTPB) “va fi un hub de educație și formare SMR (reactoare nucleare mici – n.red.) pentru regiune”, în contextul în care România “este prima țară din Europa, a doua după SUA, care instalează tehnologia americană NuScale SMR”, spune Mihnea Costoiu, rectorul Universității, citat într-un comunicat de presă.

Potrivit universității, “România prin UNSTPB va impărtăși cunoștințele sale în sectorul nuclear tuturor țărilor din regiune”.

Declarația a fost făcută în contextul unei vizite făcute la instituția de învățământ superior, mai precis la Centrul pentru Explorarea Energiei E2 al acesteia, de către John Kerry, Asistentul Secretarului de Stat pentru resurse energetice.

  • Centrul E2 a fost inaugurat în cadrul Facultății de Energetică în luna mai a.c. și face parte din programul U.S. Foundational Infrastructure for Responsible Use of Small Modular Reactor Technology (FIRST). Centrul găzduiește simulatorul camerei de comandă pentru centrala cu reactoare modulare mici VOYGRTM NuScale. 

România este prima țară din Europa care va găzdui o centrală cu reactoare modulare mici (SMR) NuScale, la Doicești, județul Dâmbovița. Joi, emisarul american John Kerry a explicat, într-un interviu pentru Digi24, citat de News.ro și G4Media.ro, că România a fost aleasă pentru acest sistem nou “pentru că românii au mai lucrat cu energia nucleară înainte, pentru că au vrut să facă acest lucru și pentru că noi credem că are sens”.

Într-un interviu acordat G4Media.ro de Cosmin Ghiță, director Nuclearelectrica, la sfârșitul anului trecut, acesta spunea, cu privire la faptul că situl de la Doicești este foarte aproape de București: “acest tip de tehnologie avansata este proiectata din punct de vedere al securitatii nucleare pentru a putea fi utilizat in apropierea comunitatilor, riscurile fiind practic inexistente”.

Vizita lui John Kerry și a altor reprezentanți americani la Politehnica București:


4 comments
    1. Germanii si-au inchis centralele nucleare, care nu poluau absolut deloc mediul inconjurator, doar pentru a-si redeschide centralele pe carbune si a importa energie electrica produsa de centralele nucleare franceze. Decizia lor a fost una politica, lipsita de vreo justificare rationala. 70% din energia electrica a Frantei provine din centrale nucleare si nu au nicio problema. Iar aceste centrale nucleare pe care le construiesc in Romania nu sunt ceva nou, netestat, astfel incat sa spunem ca noi romanii am devenit “cobai”. Reactoarele nucleare modulare sunt de zeci de ani folosite de armatele americane si ruse pe nave si in submarine ca si motoare, iar prototipuri pentru uz civil sunt in functiune de ani de zile SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul francez al Educației condamnă cyberbullying-ul și fenomenul pornit pe TikTok împotriva elevilor de clasa a V-a născuți în 2010. Jean – Michel Blanquer: Este complet prostesc, este împotriva valorilor noastre. Ceea ce va conta sunt valorile fraternității și nu prostia!

Copiii din Franța născuți în anul 2010 (cei de 10-11 ani) sunt, zilele acestea, victimele unui fenomen de cyberbullying: haștagul “#anti2010” de pe rețeaua de socializare și videoclipuri scurte TikTok…
Vezi articolul

Geografia nu este materie de Bacalaureat în ”viziunea Andronescu”. Societatea Română de Geografie: un ministru sau un consilier nu doreşte ca Geografia să formeze conştiințe

O petiție lansată pe internet pentru menținerea Geografiei ca variantă de opțiune pentru examenul de bacalaureat a strâns deja peste 6.500 de semnături. Profesorii au reacționat astfel după anunțul de…
Vezi articolul

Google sprijină financiar programe de inteligență artificială în educație, în SUA: de la pregătire specializată pentru profesori, la reducerea decalajelor urban-rural pentru elevi, până la folosirea tehnologiei în dansuri

Conglomeratul Google a anunțat, recent, prin intermediul fundației sale Google.org, finanțări de 25 de milioane de dolari pentru o serie de programe nonguvernamentale care să sprijine profesorii și elevii din…
Vezi articolul

Critici pentru „cea mai mare investiție” în cercetarea românească – O scrisoare deschisă acuză vicii de procedură în competiția pentru Centrele de excelență, în valoare de 1,6 miliarde lei / Răspunsul lui Adrian Curaj, UEFISCDI: Regulile au fost „puține, clare și publice” și trebuie respectate

Modul de desfășurare a uneia dintre cele mai importante competiții din cercetarea românească, cea pentru Centrele de excelență, cu o valoare totală de 1,6 miliarde de lei, este criticat într-o…
Vezi articolul