Politizarea în profunzime a sistemului de educație. Inspectoarea Onorica Dorca, pentru învățământ primar, mulțumește PSD pentru că a repus-o în funcție la Inspectoratul Școlar Maramureș

5.162 de vizualizări
Foto: Onorica Dorca / Facebook.com
O fostă inspectoare școlară de la ISJ Maramureș, care s-a întors la catedră în perioada în care PNL avut guvernarea, a revenit acum pe funcție și mulțumește organizației PSD Maramureș pentru „susținere și încrederea acordată”, ca și cum aceasta ar fi o funcție de partid, nu una profesionalizată, care ar trebui să fie ocupată pe baze meritocratice. Mesajul a fost publicat pe o rețea de socializare. În urmă cu puțin timp și inspectorul școlar general de Botoșani mulțumea organizației PNL județene pentru exact aceleași lucruri – numirea în funcție și susținere și spunea că speră să nu-i dezamăgească pe liderii de partid.

Onorica Dorca este de la 1 septembrie inspector școlar pentru învățământ primar la ISJ Maramureș, iar anunțul a fost făcut chiar de aceasta pe Facebook, unde a mulțumit, ca într-un discurs de Oscar, „PSD Maramureș, doamnei secretar de stat Antoaneta Bolchis, doamnei subprefect Crina Fiorela Chilat și domnului inspector școlar general Pop Mihai”. Toți aceștia sunt oameni politici, numirea fiind eminamente una politică.

Politizarea din inspectorate coboară acum și la nivelul inspectorilor școlari, în acest caz.

„Bună ziua tuturor, dragi colegi și prieteni! Anunț revenirea mea la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în funcția de inspector școlar pentru învățământul primar și alternative educaționale. Mulțumesc pentru susținere și încrederea acordată, PSD Maramureș, doamnei secretar de stat Antoaneta Bolchis, doamnei subprefect Crina Fiorela Chilat și domnului inspector școlar general Pop Mihai. Vă asigur că voi face tot ce știu mai bine pentru elevi, dascăli și părinți. Experiența, competențele didactice, atitudinea, rezultatele obținute pe parcursul carierei mele sunt si ele garantul faptului că mă găsesc aici”, scrie Onorica Dorca pe Facebook.

Cine sunt cei cărora le mulțumește Onorica Dorca:

Secretarul de stat Antoneta Bolchiș – susținută de PSD în funcția de la Ministerul Educației, membră PSD Maramureș.

Subprefectul Crina Fiorela Chilat – soția șefului Agenției Județene a Finanțelor Publice Maramureș, Călin Chilat, numită pe 10 februarie 2022 subprefect al județului Maramureș. A candidat la europarlamentarele din 2019, potrivit presei locale. Este președintele Organizației de Femei a PSD Maramureș.

Inspectorul general școlar Mihai Cosmin Pop este consilier local din partea PSD în orașul Seini.

Toți aceștia s-au întâlnit recent la o dezbatere organizată de PSD Maramureș la sediul organizației, pe marginea noilor proiecte de legi ale educației.

Mesajul Onoricăi Dorca poate fi văzut aici:


6 comments
  1. Sunt profesor titular, gradul I, cu rezultate notabile, nu știu cine v-a dat știrea despre doamna inspector de la ISJ Maramureș, dar pot sa va spun cu lux de amănunte că ISJ MM, începând cu 01.01.2020 a fost politizat total de către inspectorul general Minodora Anca Hendea Costin, membru marcant al PNL Maramureș. A numit că directori toți acoliții ei, iar la concursul de gradații de merit din învățământul maramureșean ( orice specialitate sau personal didactic sau auxiliar didactic) și-a “răsplătit” toți supușii. Daca vreți să aflați mai multe la nivel național, intrați pe http://www.ziarmm.ro și veți vedea cum, in continuare, PNL acoperă toate abuzurile in serviciu ale membrilor săi din învățământul maramuresean

  2. Nu aruncați cu noroi doar într un singur Om!
    Toți sunt puși politic
    Oare nesimțitul de Câmpeanu de ce nu cere inspectorului generaldin fiecare inspectorat sa se uite ce studii are fiecare cadru didactic și așa să numească inspectorii pe specialități.
    Oare cadrele didactice din mediul ruralnu ar merita să fie promovate în funcții?
    La școlile din mediul rural sunt profesori care au terminat masterul în management educational sau curricular
    Rușine sa va fie ca aruncați cu noroi doar în unele Persoane!

  3. Cu putine exceptii inspectorii scolari sunt frine puternice si eficiente in calea unei reale dezvoltari in educatie. Doar un “progres” agreat si directionat este girat de inspectorate (de multe ori, administratia scolilor cedind “drepturile de autor” inspectorilor cu pricina). Reala dezvoltare este blocata sau “pedepsita” inainte de a deveni prea vizibila, administratiile fiind schimbate “prin concurs”. Controlul administratiilor nu se face pe fata, direct. Ci prin presiune, lipsa de sustinere, “bagat bete in roata”, incurajarea unei “opozitii” loiale inspectorului si care mai apoi preia scoala “prin concurs”. Asa cum inspectorii sunt in general nu doar politizati ci in special, din pacate, sunt incompetenti profesional sau “spoiti” ulterior, asa si unii directori mimeaza competenta, fiind in realitate impostori. Dealtfel, este suficient sa privim invatamintul romanesc in ansamblul lui ca sa vedem ca ceva (esential) nu e in regula. Conservatorismul specific marilor categorii socio-profesionale (cum sunt profesorii) este intretinut si exacerbat prin politica ministerului si a inspectoratelor spre mentinerea in loc a sistemului. Ori mentinerea in loc, in aceste vremuri, inseamna regres. In afara reformei institutionale (incercata de zeci de ori, aproape tot timpul fara reala viziune) solutia unei educatii de succes sta in calitatea si initiativa oamenilor din sistem. Ori, acolo unde exista decizie, nu prea exista calitate.

  4. Începând cu guvernarea Adrian Năstase și ministru al educației Andronescu, tot sistemul d eînvățământ a REDEVENIT POLITIZAT, având în vedere cutumele de dinainte de 1989.
    Dacă în Metodologia de ocuparea funcției de director s-a înscris pur „FORMAL” interzicerea candidaturii la această funcție a personalului didactic care ocupă funcția de președinte sau vicepreședinte de organizație apartenența la un partid NU este „permisă” pentru că se încalcă dreptul la afilierea la organizație.
    Din păcate personalul didactic susținut de partide sunt cei mai mulți dintre cei care lipesc afișe și NU au nicio pregătire managerială pentru a avea dreptul să se înscrie la concursul pentru ocuparea funcției de inspector școla rde specialitate, care să aibă ca experiență didactică gradul didactic I sau doctorat.
    Altfel cei care ocupă aceste funcții NU pot face inspecții la clasă. Din păcate NU există reglementare pentru aceste funcții metodice, care ar putea să fie competențele și care ar trebui să fie formarea inițială, pentru că numai cu experința d ela catedră NU este suficentă realizarea de abilități pentrtu practicarea funcției de inspector.
    Suntem în aceeași cutumă ca și definirea statutului de profesor, de învățător, de institutor, de profesor pentru învățământul preșcolar, de profesor pentru învățământul primar, care NU sunt definite ca profesii și competențele la ieșire din sistem, așa cum pregătirea inițială cu masterat în specialitate ar trebui să fie obligatorie, deși sunt introduse în COR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premiile prevăzute în lege pentru profesori nu se acordă și nu s-au mai dat de 13 ani, spune Marius Nistor, FSE: Puneți banii ăia pentru premii și recompensări la dispoziția școlii și veți vedea că poate să apară schimbarea

Banii de premiile pentru profesori prevăzute de legea educației nu se acordă în realitate, avertizează liderul sindical Marius Nistor. „Când ți-e lumea mai dragă, când crezi că ai o lege…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ministerul Educației vrea din nou teste grilă la Evaluarea Națională și BAC-ul din 2020. Precedenta tentativă a declanșat un scandal major

Testele grilă revin în planurile Ministerului Educației pentru examenele naționale. “În vederea pilotării unei noi structuri posibile a subiectelor pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul școlar…
Vezi articolul

VIDEO Iohannis, mesaj de Ziua Astronomiei: Vreau să-i felicit în mod special pe elevii olimpici internaționali la astronomie și astrofizică, prezenți astăzi aici, care duc mai departe flacăra acestei științe în România

Președintele Klaus Iohannis i-a felicitat pe elevii olimpici internaționali la astronomie și astrofizică, „care duc mai departe flacăra acestei științe în România”, la evenimentul dedicat Zilei Astronomiei la Cotroceni, în…
Vezi articolul