Povestea lui Napoleon Dolar, abandonat într-o maternitate, în România anilor `90, care a ajuns apoi student la două facultăți și profesor la o școală gimnazială: ”Cărțile nu judecă, dar te ajută să judeci”

2.316 vizualizări
Napoleon Dolar Muntean / Sursă foto: G4Media.ro
Napoleon Dolar Muntean a pornit în viață cu aproape toate dezavantajele: rom, abandonat timp de doi ani în maternitate, transferat pentru alți trei ani într-o casă de copii, bolnav și cu dizabilități, toate într-o Românie a anilor 90 plină de prejudecăți. De-a lungul școlii, bullyingul a fost pentru el ”like a shadow”, o umbră care l-a însoțit până în liceu. Cu toate acestea, Napoleon a terminat o facultate, a început o alta și și-a găsit un serviciu de profesor la o școală gimnazială. Totul cu ajutorul unei familii care a avut grijă de el, al lecturii și al educației prin care a reușit să răzbească. ”Cărțile nu judecă, dar te ajută să judeci”, spune el.

La naștere, Napoleon Dolar Muntean a fost abandonat în spitalul din Ocna Mureș, un mic oraș din județul Alba. Avea un handicap grav la picioare, tetrapareză spastică, iar părinții lui nu l-au dorit, așa că maternitatea spitalului a devenit primul său cămin. A stat acolo doi ani, după care a fost dus la o casă de copii din Alba Iulia.

A stat în acel centru până după vârsta de 5 ani. Una dintre doctorițele de acolo i-a remarcat sclipirea din ochi. În ciuda condiției în care se afla, Napoleon avea ”that sparkle”, acea scânteie, cum spune chiar el. Așa că i-a zis viitoarei sale mame, Liana Bota, ea însăși angajată a casei de copii, că ar putea să îl ia acasă, pentru că are ceva special, care îi va permite să evolueze.

”Mama lucra acolo, era infirmieră și doctorița a venit cu ideea: ești cea mai potrivită pentru a lua un copil acasă. Gândește-te că erau anii ’90 și puțini tratau copiii corect. Mama era printre ei: era atentă cu copiii. Cam toată lumea brusca copiii în afară de ea și încă o persoană. De acolo a plecat totul”, își amintește acesta.

Citește pe G4Media.ro reportajul semnat de jurnalistul Ovidiu Hațegan.


1 comment
  1. Asta cam e discriminare pozitiva.Sa tot fii blm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cine e responsabil pentru situația vaccinării? Dezinformarea, propune Prelipceanu. Autoritățile, susține Mircea Miclea / Cum împachetează Digi 24 ce spune fostul ministru despre credibilitatea liderilor și educarea copiilor și adulților – Exercițiu de lectură media

“Retorica este una, spunem că școlile se închid ultimele și, de fapt, ele se închid primele, înaintea păcănelelor, da? Citim lucrurile cu adevărat în faptele oamenilor, nu în retorica lor”,…
Vezi articolul
Cum îți gestionezi emoțiile

Echilibrul dintre pragmatism, perfecționism și blândețe. Andrei Miu, cercetător în neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală: Te grăbești să-ți realizezi scopul, te străduiești să faci lucrurile în cel mai bun fel în care le poți face, însă blândețea e cea mai mare virtute

„Sunt doi poli la care mă raportez de când mă știu, unul care ține de pragmatism și perfecționism și celălalt care ține de convingerea că trebuie să fiu blând. Pragmatismul…
Vezi articolul

INTERVIU Un președinte extremist înseamnă sfârșitul democrației – avertizează Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie: Este halucinant că 40% dintre românii care au mers la urne au votat un candidat suveranist

Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie, atrage atenția că „un președinte extremist înseamnă sfârșitul democrației”. Într-un interviu acordat Edupedu.ro, profesorul de istorie a identificat trei cauze care au condus…
Vezi articolul