PR universitar util pentru ministrul în funcție. Babeș-Bolyai transmite un comunicat de presă care prezintă realizări din perioada 2022-2024, când era rector actualul ministru Daniel David / Nicio informație la zi în comunicatul UBB, nici despre creșterea normei pentru profesorii săi sau alte măsuri decise recent de Senatul universitar

1.308 vizualizări
Universitatea Babeș-Bolyai
Foto: © LCVA | Dreamstime.com
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, al cărei rector autosuspendat este actualul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis luni, 18 august un comunicat de presă fără nicio informație la zi și fără să menționeze o serie de măsuri de criză luate de Senatul universitar. Comunicatul prezintă, în schimb, informații legate de managementul și investițiile menite să ducă la „creșterea educației și bunăstarea studenților”, măsuri din perioada 2022-2024, când rector activ era Daniel David.
  • Acesta s-a autosuspendat din funcție în momentul preluării portofoliului de ministru, în decembrie 2024. De atunci, universitatea este condusă de rectorul interimar Adrian Petrușel. Dar, în comunicat, citatele – cu ghilimele – menite să reliefeze competențele manageriale nu sunt atribuite acestuia din urmă, ci „conducerii UBB”.

Același material de PR transmis de universitate – și care poate fi consultat integral aici – prezintă exclusiv informații din anii anteriori. Nu este făcută absolut nicio legătură cu teme la zi, cum ar fi putut fi sesiunile de admitere în noul an universitar sau diverse acțiuni la nivel de universitate.

Nu sunt prezentate nici măsurile adoptate de Senatul Universității în 21 iulie, printre care:

  • Majorarea normelor universitare cu cel puțin o oră convențională începând cu următorul an universitar
  • Suspendarea organizării concursurilor de ocupare a posturilor didactice și de cercetare în semestrul I al anului universitar 2025-2026, cu unele excepții
  • Suspendarea granturilor de tip seed din Fondul de dezvoltare al UBB, a granturilor de performanță administrativă și a granturilor de performanță la nivelul facultăților
  • Reorganizarea internă a facultăților „în ceea ce privește numărul cadrelor didactice și de cercetare dintr-un departament”
  • Limitarea propunerilor de angajare a specialiștilor
  • Majorarea taxelor de admitere și procesare și de finalizare a studiilor începând cu 2026-2027

În schimb, sunt subliniate realizările Universității din perioada 2022-2024 sau chiar dinainte de 2022, adică perioada în care Daniel David a exercitat primul mandat și l-a început pe al doilea. Mai precis:

  • Faptul că ȋn toate metarankingurile anuale la nivel național din 2016 până ȋn prezent s-a aflat pe primul loc
  • „A investit, în ultimii 3 ani, peste 564 de milioane de lei pentru activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare și are de recuperat sume semnificative în urma cheltuielilor efectuate în baza proiectelor de cercetare cu finanțare internă sau externă câștigate și implementate în ultimii ani”.
  • Că este „lider național ȋntre universitățile românești” ȋn atragerea de fonduri prin proiecte Horizon Europe
  • Că au crescut „consistent” „preocupările și implicarea financiară din venituri proprii ale UBB pentru creșterea calității educației și bunăstarea studenților ei”
  • Că în 2022-2024 „sumele suportate de către universitate din fonduri extrabugetare au depășit 85 de milioane de lei”
  • Că „a investit sume impresionante și în susținerea financiară a studenților ei. În perioada 2022-2024, UBB a cheltuit aproape 290 de milioane de lei pentru bursele acordate studenților”

În comunicatul de presă, „conducerea UBB” este citată – citate în ghilimele – cu exemple de decizii de management care pun dificultăți pe termen scurt, dar avantaje pe termen lung.

Comunicatul apare într-un moment în care rectorul autosuspendat, Daniel David, este contestat vehement în urma sprijinului oferit măsurilor de austeritate ce au afectat, între altele, normele profesorilor sau bursele elevilor și studenților. Protestele sindicatelor care cer demisia lui Daniel David au intrat, luni, în a patra săptămână, în timp ce Daniel David și Ministerul Educației și Cercetării încep să asocieze tăierile din Educație cu ideea de reformă, iar premierul Bolojan a apelat la falsuri pentru a apăra deciziile din Legea care îi poartă numele

Foto: © LCVA | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. Poate ne explica ceva UBB-ul si despre consoarta lui D. David, pusa directoare de departament tocmai in departamentul in care activase sotzul inainte de a ajunge rector.

  2. studentii si profesorii de la ubb trebuie sa aiba si un job part-time daca nu vor sa ramana fara covrigul cel de toate zilele.

  3. Concret, normele sunt mărite cu +3 ore pe săpt. la UBB, dat fiind faptul că în ultimii ani s-a lucrat cu +2 ore obligatoriu peste norma din lege.

  4. Ceaușescu, nu alta. Ramane sa-i recitam si niște ode, apoi vom fi din nou in anii ’80 😀

    „Conducător, cu gând de aur,
    Ai dăruit poporului tezaur,
    Cu braț de fier și minte clară,
    Ai ridicat o nouă țară”.

  5. Spune ceva și despre hotelul de la mare sau vila de la munte cumpărate de UBB și de faptul că sunt singura universitate pe pierdere și cu datorii la bănci?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educatorii, învățătorii și profesorii se pot înscrie în Corpul național al profesorilor pentru „Școala în spital” până la sfârșitul anului 2025 / Norma didactică a cadrelor didactice este de 14-20 de ore pe săptămână

Educatorii, învățătorii și profesorii se pot înscrie în Corpul național al profesorilor pentru „Școala în spital” până la sfârșitul anului 2025, anunță Ministerul Educației și Cercetării. Fii parte din schimbare.…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Noile salarii ale profesorilor, pe baza majorărilor din OUG 57/2023, nu pot fi calculate cu aplicația de salarizare, pentru că aceasta nu a fost încă actualizată, transmit inspectoratele școlare

Aplicația de salarizare din Învățământ nu a fost actualizată, potrivit unui anunț al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu. „Statele de personal și plată pentru luna iunie 2023 nu se lucrează în versiunea…
Vezi articolul

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” să fie integrate în trunchiul comun, în anul școlar 2023-2024, propune președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache

Președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, a declarat pentru Edupedu.ro că va propune ca „Școala altfel” și „Săptămâna verde” să fie integrate în trunchiul comun, în anul școlar 2023-2024,…
Vezi articolul