Prefectul Capitalei: Mâine se întrunește Comitetul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Școlar va decide închiderea școlilor / Medicii și asistenții de la școlile în scenariu roșu vor fi detașați la spitalele care tratează pacienți COVID

2.939 de vizualizări
Prefectul Capitalei / Foto: Captură Digi 24
“Mâine se întrunește Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență”, a anunțat duminică seară prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu. În cadrul ședinței Comitetului, școlile din București vor schimba scenariul, dar decizia de închidere a școlilor și grădinițelor va fi luată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, susține prefectul, în cadrul unei intervenții la Digi 24.

Cojanu a anunțat că “medicii și asistenții școlari de la școlile care vor trece în scenariu roșu vor fi detașați la spitalele care tratează pacienți COVID”.

Declarațiile au fost făcute după ce Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a anunțat astăzi, 18 octombrie, că rata de infectare pentru București este de 3,02 la mia de locuitori. Potrivit ordinului de ministru după care sunt organizate școlile, la această valoare a indicelui pentru cazurile noi de îmbolnăvire toate școlile dintr-o localitate trec în scenariul 100% online. Prefectul Bucureștiului a declarat, însă, pentru Edupedu.ro că nu convoacă duminică acest Comitet.

Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu – cele mai importante declarații:
  • Mâine se întrunește Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, după cum știți el se reunește în 48 de ore de la momentul anunțului [depășirii ratei de infectare la nivelul Capitalei – N.Red.].
  • Vom lua măsurile pe care le-a amintit și dl prim-ministru: se poartă masca și în spații deschise, și în spații închise, se închid activitățile restaurantelor, cafenelelor, tuturor unitatiolor de alimentatie publică, toate măsurile se vor lua mâine.
  • Există un ordin al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, ei decid închiderea școlilor. Noi decidem doar intrarea într-un scenariu sau altul, roșu sau galben. Deci ISMB va decide
  • Astăzi a avut loc o întrevedere cu prefecții, cu DSP-urile și vă informăm ce s-a discutat strict pe București. În București, nu mai sunt locuri la ATI, iar dl Arafat a anunțat că mâine Spitalul Colentina va intra în totalitate pentru tratarea pacienților cu COVID
  • Medicii și asistenții școlari de la școlile care vor trece în scenariu roșu vor fi detașați la spitalele care tratează pacienți COVID
Informații de background

Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a anunțat astăzi, 18 octombrie, că rata de infectare cu noul coronavirus este, pentru București, de 3,02 la mia de locuitori.

Potrivit ordinului de ministru după care sunt organizate școlile, la această valoare a indicelui pentru cazurile noi de îmbolnăvire toate școlile și grădinițele dintr-o localitate trec în scenariul 100% online.

Însă Hotărârea de Guvern care prelungește starea de alertă prevede că Comitetul Județean sau Municipal pentru Situații de Urgență trebuie să se întrunească în maximum 48 de ore: “Constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre se realizează în maximum 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență pe baza analizelor prezentate de direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia“.

Contactat de Edupedu.ro, prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a declarat că nu are în vedere convocarea astăzi, duminică 18 octombrie, a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. “Mâine vom lua o decizie [cu privire la modul în care vor funcționa școlile și grădinițele din Capitală – N.Red.], dar astăzi nu”, a precizat Cojanu, invocând chiar Ordonanța care îi acordă 48 de ore pentru o decizie.

În urma anunțului făcut de prefect, ministrul Educației a declarat că, “cel mai probabil, de marți vor fi suspendate cursurile față în față în București”.

Și premierul Ludovic Orban a precizat că legislația acordă acest răstimp de 48 de ore între depășirea indicelui și închiderea școlilor și a precizat că se suspendă cursurile școlare, iar orele trec online în București, după ce Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului de infectări. “După părerea mea, odată ce DSP [Direcția de Sănătate Publică – N.Red.] a transmis către centrul de comandă și către Prefectură indicele de 3,02, nu se mai poate întoarce situația. Nu văd un motiv prin care s-ar întoarce”, a precizat Orban, în cursul zilei de duminică.

Citește și:
Se vor închide și after school-urile și școlile private, după intrarea Bucureștiului în roșu? Ministrul Educației: Toate școlile și grădinițele vor rămâne închise pentru 14 zile, cu ore în online, indiferent dacă sunt de stat sau private
Ludovic Orban: Se suspendă cursurile școlare, iar orele trec online în București, după ce Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului de infectări / Odată ce DSP a transmis indicele de 3,02, nu se mai poate întoarce situația
Ministrul Educației: Cel mai probabil, de marți vor fi suspendate cursurile față în față în București
BREAKING Luni, elevii din București se duc la școală și grădiniță. Monica Anisie, după depășirea ratei de infectări de 3 la mie: Mâine la 8:00 am convocat inspectorii școlari pentru a realiza planul de măsuri privind desfășurarea activităților didactice online
BREAKING Prefectul Capitalei: Mâine vom lua o decizie cu privire la școli, dar astăzi nu. Rata de 3,02 înseamnă foarte puțin depășit ca să panicăm lumea
BREAKING București are o rată de infectare oficială de 3,02 la mia de locuitori / A fost depășit pragul în care toate școlile trec la predarea 100% online


5 comments
  1. Si dupa, i-aduceti din spitalele Covid inapoi in scoli, nu? Interesant. Tineti cu tot dinadinsul, vad, sa umpleti scolile de covid.

  2. Ne speriem ca prostii si vol tine copii acasa, ca nu cumva rata de inteligenta a acestui popor sa creasca prea mult nici in viitor!
    Franta si UK au rata de 2-3 ori mai mare in ultimele 14 zile si nu inchid nici o scoala! Pentru ca au mai multa scoala decat noi!!

    1. Avem noi banii si conditiile celor din UK sau Franța…Sau ati uitat ca romanii se duc sa muncească pe salariul lor minim pentru ca la noi e maxim.
      Acolo au si prea multi imigranți si trebuie sa facă o selecție naturală…
      Nu putem compara!

      1. Au scoala sa inteleaga datele statistice, care acum dupa 9 luni chiar exista! Copii nu sunt vectori de transmisie si nu ocupa paturile la terapia intensiva! Le strici educatia si viitorul fara castig real in prezent!
        Apropo de scoala, a fost macar un jurnalist/politician inteligent sa calculeze cat inseamna 0.02 la 1000 de locuitori in Bucuresti? 44 de cazuri peste pragul de 3 !! A facut cineva un botez/nunta cu prea multi invitati care au ajuns cu covid si noi inchidem fizic scolile!

        Ps: S-a intrebat cineva de ce pragul e la 3? De ce nu 4…5…2…10? O fi legatura cu Sfanta Treime?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ședința în care se va decide eliminarea pragului de infectare din procedura de închidere a școlilor este în desfășurare. CNSU va stabili măsuri suplimentare pentru testarea non-invazivă a elevilor

Ședința în care se va decide eliminarea pragului de infectare din procedura de închidere a școlilor este în desfășurare, potrivit unei confirmări a Guvernului. Comitetul Național pentru Situații de Urgență…
Vezi articolul

Situație confuză: sindicatele solicită modificarea unui ordin de ministru prin care școlile sunt obligate să detașeze medicii și asistenții școlari la spitale sau DSP, dar medicii și asistenții sunt angajații primăriilor, nu ai școlilor, potrivit legii

Sindicatele FSLI solicită ministrului Educației Monica Anisie să modifice un ordin de ministru pe care aceasta l-a semnat împreună cu ministrul Sănătății, Victor Costache, și prin care obligă școlile să…
Vezi articolul

Răspândirea Covid-19 cu versiunea Delta în rândul copiilor poate fi evitată prin vaccinarea familiilor și angajaților din școli și grădinițe – Studiu australian / Cel mai mare risc de infectare – în familie / Școlile trebuie să rămână deschise

Vaccinarea membrilor familiei este cheia pentru a preveni răspândirea Covid-19 în rândul copiilor, iar școlile ar trebui să stea cât mai mult deschise, pentru că cel mai mare risc de…
Vezi articolul

Percheziții la Universitatea Titu Maiorescu din București/ Polițiștii anchetează vânzarea ilegală a unor apartamente din căminele instituției de învățământ/ Se ridică documente și de la Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 4 și OCPI (surse)

14 mandate de percheziție domiciliară sunt puse în aplicare miercuri dimineață de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice la o unitate de învățământ superior privat, la sediile/punctele de lucru…
Vezi articolul